Archives for May2019

CRONICĂ: O simfonie a vortexurilor sonore

Timişoara

Adela Cocoş: O simfonie a vortexurilor sonore

Gândit pe structura unei simfonii, cu patru părți, acest recital care a avut loc pe scena Filarmonicii „Banatul” din Timișoara în data de 6 mai 2019 a adus laolaltă muzica și artele vizuale.

Interpreții acestui concert au fost Vlad Alecsandru Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel și Victor Andrei Părău – pian, membrii ai ansamblului Atem, un ansamblu dedicat interpretării muzicii noi.

În ceea ce privește artele vizuale, am asistat la o tulburătoare suprapunere a muzicii cu proiecția video – formată din 300 de microfilme – forme „ce au fost aduse în relație cu micro, macro și mezocosmosul”, concepute de artistul și profesorul universitar Gabriel Kelemen. „Muzica este un act non-verbal, iar sunetul, la nivelul percepției/emoției sufletești, este legătura dintre simfonie și materialul vizual.” ne spunea Gabriel Kelemen la începutul concertului.

Foto: Liana Toma

Acest recital, în care au fost prezentate patru piese a patru compozitori diferiți, a reprezentat și o călătorie prin diferite culturi și continente (asiatic, european, euro-asiatic și american), redând astfel atât o paletă largă de tehnici componistice, dar surprinzând și căutările spirituale ale compozitorilor. Spațiul liniștit, calm, atmosfera potrivită pentru o simfonie a vortexurilor sonore, a fost creată prin lipsa aplauzelor între cele patru piese, exact ca la o simfonie clasică, pentru ca ascultătorul să poată fi purtat pe drumurile unei călătorii experiențiale. Totuși, pentru o mai puternică legătură creată între ascultător și interpret, ar fi fost mai potrivit un spațiu mai intim, care ar fi ajutat la sublinierea acestui detaliu.

Foto: Victor Părău

Recitalul a debutat cu lucrarea compozitorului japonez Toshio Hosokawa, Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen, interpretată la clarinet, vioară, violoncel și pian, piesa reprezentând prima parte a simfoniei vortex, reprezentarea vortexului muzical–auditiv fiind redată grafic prin „arhetipuri dinamice, meandre sub forma unor unde staționare și statice”(Gabriel Kelemen). Începutul lucrării, prezintă nucleul piesei printr-o notă ținută la vioară. Acest nucleu cât și intrarea fină a fiecărui instrument în dialogul muzical, ne-a dus cu mintea la începuturile și originea timpului, la forma primordială ce a dus la tot ce este acum în jurul nostru. Astfel, efectele sonore imaginate de compozitorul japonez au introdus profund ascultătorul în imaginea vizuală din proiecția multimedia.

Nataraja pentru flaut și pian, de Jonathan Harvey, a continuat Simfonia vortex, creând un spațiu plin de viață. De asemenea, ne-a dus cu gândul la apă și la fluctuațiile care pot apărea în „spațiul lichid”, ca un foc viu, foc ce poate să aducă viață, s-o transforme, și să o distrugă. Diferitele tehnici instrumentale neconvenționale au putut foarte bine să ne conducă în starea de simțire a puterii formatoare și transformatoare de viață. O liniștire a liniei melodice a creat senzația de „topire a vieții, când flautul, cu sonorități transparente, a condus discursul muzical către finalul piesei.

Sofia Gubaidulina, compozitoarea celei de-a treia lucrări – Dancer on a Tightrope pentru vioară și pian, aduce în lumină noi tehnici de compoziție, prin folosirea unor noi procedee instrumentale extinse. Pentru a produce sunetele și a scoate la iveală vibrațiile corzilor în planul acut, pianistul a folosit tehnica corzilor frecate cu un pahar. Piesa a debutat cu vioara, apoi a intervenit și pianul, pentru ca apoi să existe un dialog între cele două instrumente. Cu mult talent Sofia Gubaidulina ne-a sugerat plăsmuirea formei inițiale, treptat, mergându-se din registrul grav spre registrul acut – recurgând la simbolul scării. Au existat două planuri sonore, unul calm-vibrant, și un plan agitat, plin de culoare. Aceste planuri sonore ne-au purtat spre tensiunea unei simfonii care te duce pe culmi negândite ci doar simțite, trăite. Aceste trăiri, pe care compozitoarea reușește să le aducă la viață, este posibil să provină din lumea plină de suferință, de pericol, de neprevăzut în care ea a trăit, datorită faptului că a refuzat orice cenzură pe care sistemul comunist din Rusia a încercat să i-o impună. Vortexul vieții este reprezentat de Credință, cea care dă și firul conducător al piesei, pentru care această luptă a vieții merită trăită și înfruntată.

Ultima parte a simfoniei vortex îl aduce în prim plan pe compozitorul american George Crumb cu piesa Eleven Echoes of Autumn pentru flaut alto, clarinet, vioară și pian. O piesă plină de noutăți, tehnicile extinse din piesa precedentă sunt continuate aici prin combinații timbrale deosebite, prin fluieratul interpreților, prin rostirea șoptită de către interpreți a unui citat de Federico Garcia Lorca, prin flajolete în pizzicato ale viorii. Pianul este cel care debutează cu o temă, în care principiul rezonanței este primordial. Imaginile sonore create de cei patru muzicieni îndreaptă conștiința către micro și macro cosmos, iar auditiv ne duc spre imaginea contopirii acestor lumi. Apar ecouri ale altor tărâmuri, apar ecouri ale altor ființe și forțe ale pământului care ne duc spre căutările sufletești prin care fiecare om trece odată cu intrarea în vortexul vieții. Lucrarea are o structură ciclică, având pe parcurs o culminație care mai apoi se pierde în neantul vibrației primordiale.

Cu ocazia acestei exotice întâlniri ale muzicii cu artele plastice, o inedită suprapunere a vortexurilor sonore recreate de membrii ansamblului Atem cu arhetipurile vizuale surprinse de Gabriel Kelemen, spectatorul a fost purtat într-o călătorie, care, poate, i-a adus aminte de propria lui căutare interioară.

CRONICĂ: Isonul – tăcerea sacră a eternității

Timişoara

Adela Cocoş: Isonul – tăcerea sacră a eternității

[Fotografii: Darius Sala]

Luni seara – 15 aprilie 2019, în sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, studenții masteranzi din cadrul secției de muzică, alături de opt colegi din cadrul Facultății de Arte și Design (grafică și video), au prezentat publicului o seară dedicată muzicii contemporane.

Un lucru inedit pentru acest concert ce a stat sub titulatura „ISONUL – tăcerea sacră a eternității” a fost asocierea muzicii, atât instrumentale cât și vocale, cu arta grafică, alături de o proiecție multimedia care a completat tabloul vizual-auditiv. Lumina din sală a fost una difuză tocmai pentru a veni în sprijinul atmosferei care se dorea mai intimă, mai călduroasă și relaxantă.

Atmosfera muzicală creată încă de la prima piesă a fost construită cu atenție de către fiecare din muzicienii care au prezentat lucrări, atât individual cât și în duet sau cvartet. Printre compozitorii prezentați amintim pe Olivier Messiaen, Giacinto Scelsi, Jonathan Harvey, Luciano Berio, John Tavener cu piese compuse între anii 1935 și 1983. Aplauzele au lipsit între piese tocmai pentru ca atmosfera să nu fie ruptă – întreruptă, pentru a se păstra unitatea spectacolului, ca o viață care vine de undeva din Înaltul îndepărtat, apare în Prezentul fizic, iar apoi se desprinde treptat până la reintegrarea în imensul, Nemărginitul TOT.  Lipsa aplauzelor a dus la crearea tensiunii și la “gustarea” cât mai fină a sunetelor și a culorilor sonore prezentate.

Efectul nașterii sunetului din prima piesă – Olivier Messiaen – Vocalise- étude – în care soprana Roana Mihuț, acompaniată la pian de Zsuzsánna Bakos, parcă s-a jucat cu această formare a sunetului și a pătrunderii lui în zona noastră auditivă a deschis drumul trompetei, Paul Grosar interpretând cea de-a doua piesă a recitalului – Giacinto Scelsi – 4 pieces, care a adus mai apoi, în planul sonor, contraste dinamice ce ne-au scos din zona noastră de comfort. Atmosfera s-a restabilit în calm printr-un duet de voce și pian – Jonathan Harvey – Lullaby for the unsleeping, interpretat de Alexandra Radu și Zsuzsánna Bakos, duet ce ne-a reamintit de tihna unui cântec de leagăn.

Partea contrastantă a reapărut imediat, prin piesa interpretată de pianista Zsuzsánna Bakos, lucrare  puternic individualizată de acordurile disonante produse de pian, prin densitățile sonore care au dus la un efect puternic la nivel emoțional – Giacinto Scelsi – Action music – partea I. Durerea, puterea, măreția, dar și nesiguranța – ca stări sufletești – și-au găsit expresia sonoră  în clusterele pianului.

Lucrarea Harawi de Olivier Messiaen – partea a X-a – pentru voce și pian interpretată de Estera Madina și Victor Andrei Părău ne-a adus, din nou, cu picioarele pe pământ, calmând treptat atmosfera, pentru ca lucrarea Duetti de Luciano Berio pentru două viori, interpretată de Cătălina Căpătînă și Francesca Moldovan, să ne ducă treptat spre planul ISONULUI mult așteptat – ca atmosferă profundă -  printr-un caracter ritmic pregnant; notele repetate au condus conștiința ascultătorului înspre atmosfera liniștită și calmă, meditativă din piesa următoare: cvartetul vocal The Lamb de John Tavener. Acest cvartet vocal a fost interpretat de Anca Crăciunescu, Sabina Ștefănescu, Bogdan Aungurence și Ștefan Nechiti, dirijor fiind Eugenia Gyuriș.

Atmosfera a fost reîmbogățită cu ajutorul flautului și clarinetului, prin piesa Ko-Lho a lui Giacinto Scelsi, interpretată de Georgiana Groza și Octavian Plop, instrumente care au adus din nou în planul sonor disonanțe și contraste dinamice, ce ne-au readus aminte de zbaterile și tensiunea pieselor precedente, ca o pregătire pentru întoarcerea la Liniștea totală.

Finalul, prin prezentarea piesei Harawi a lui Olivier Messiaen – partea I- de către Csilla Toth și Victor Andrei Părău, a fost unul bine pregătit și parcă așteptat interior, ca o revenire la relaxare.

Panoul auditiv a fost foarte bine și ingenios completat de actul grafic de pe „coala de hârtie” (o pânză mare, albă), pe care studenții de la arte au îmbogățit-o prin diferite mișcări grafice, în ritm sonor, realizate în funcție de intensitatea, tensiunea, calmul, magnetismul, ritmul și culoarea ce reieșeau pe parcursul desfășurării muzicale, în timp real. Proiecția multimedia, un alt element cu o inedită senzație de curgere, a completat tabloul actului artistic. Bucuria sunetelor a fost una deplină datorită acestei curgeri și formări-transformări treptate a întregului act artistic produs și redat în fața ochilor noștri. Unitatea concertului a fost dată de împletirea armonioasă dintre calm-liniște și contrastele dinamice și sonore de pe parcursul lui.

Din partea Facultății de Arte şi Design au fost implicați în proiect studenții: Lisa Manolache, Teodora Marişescu, Aneta Gašpar, Vivien Fritz, Sânziana Gheorghe, Silviu Preda, Dana Dohotaru, Petru Jumanca.

Prin acest spectacol, captivant și creativ, studenții au primit un impuls din partea profesorilor coordonatori: conf. univ. dr. Gabriel Mălăncioiu – Facultatea de Muzică și Teatru, lect. univ. dr. Gabriel Almași – Facultatea de Muzică și Teatru și lect. univ. dr. Gabriel Kelemen – Facultatea de Arte și Design. Afișul și programul de sală au fost realizate de studenta Sânziana Gheorghe.

În cadrul acestui spectacol inedit s-a încercat crearea unor punți de legătură între diversele domenii ale artei, pentru a evita enclavizarea întâlnită des în spațiul cultural timișorean. Organizatorii și-au manifestat speranța ca aducerea laolaltă a expresiilor artistice din domenii diferite va crea un teren fertil pentru dezvoltarea unor viitoare proiecte sincretice, în care creativitatea tinerilor artiști să fie pusă în prim-plan.