CALEA ARHEE (Meridian 2021)
Festivalul Internațional MERIDIAN – Ediția a XVI-a – PLANETARIUM – 7-14 noiembrie 2021
MERIDIAN International Festival – 16th edition – PLANETARIUM – November 7-14, 2021
Luni 8 noiembrie / Monday November 8th
17:00 / 5 p.m.
Sala “George Enescu” a UNMB / “George Enescu” Hall NUMB
Live streaming
Ansamblul ARCHAEUS / ARCHAEUS Ensemble
Fondator / Founder: Liviu Dănceanu
Dirijor / Conductor: Mircea Pădurariu
Interpreți / Performers: Anca Vartolomei – violoncel / cello; Ana-Maria Radu – oboi / oboe; Rodica Dănceanu – pian / piano; Ion Nedelciu – clarinet; Șerban Novac – fagot / bassoon; Sorin Rotaru – percuție / percussion
Recitatori / Reciters: Irina Ungureanu, Ionuț Kivu
Program:
Liviu Dănceanu (RO) – “L’abîme du Pascal” pentru vibrafon / for vibraphone (1998)
Dan Bălan (RO) – “Time after Time” pentru oboi, clarinet, pian şi percuție / for oboe, clarinet, piano and percussion (2021)
Diana Dembinski-Vodă (RO) – “Resilience pentru Archaeus” pentru ansamblu / “Resilience for Archaeus” for ensemble (2021, p.a.a. / WP)
Ștefan Niculescu (RO) – “Sincronie” pentru ansamblu / “Synchrony” for ensemble (1979)
Viorel Munteanu (RO) – “Fără cuvinte” pentru oboi solo / “Wordless” for solo oboe (1988)
Valentin Petculescu (RO) – “Anotimpul ploilor” pentru oboi, clarinet, fagot, percuție, pian, violoncel şi doi recitatori / “The Season of Rains” for oboe, clarinet, bassoon, percussion, piano, cello and 2 reciters (2021, p.a.a. / WP)
Liviu Dănceanu (1954-2017) – “L’abîme du Pascal” (1998)
“L’abîme du Pascal”, op. 75 pentru vibrafon a fost compusă în anul 1998. Lucrarea a fost comandată de Competiţia Naţională de Percuţie – prima ediție – București 1998. Titlul a fost inspirat de unul dintre dubiile metafizice ale lui Blaise Pascal. Un dubiu între siguranță și nesiguranță, între acțiune și contemplare.
“L’abîme du Pascal”, op. 75 for vibraphone was composed in 1998. The work was commissioned by National Competition of Percussion – the Ist edition – Bucharest 1998. The title takes over one of the Blaise Pascal’s metaphysical doubts. A doubt between certainty and uncertainty, between action and contemplation.
Dan Bălan (1953) – “Time after Time” (2021)
Lumea este o scenă, viața un act; ai venit, ai văzut, ai plecat. Este ideea de la care am început să construiesc această lucrare. Pe fundalul lui “Fugit irreparabile tempus” viața apare (se naște), ajunge la maturitate și se stinge. Dar în acest final apare scâncetul unui nou născut (sugerat de intervenția oboiului și a clarinetului) anunțând o nouă viață.
Tehnic vorbind, piesa “Time after time” este construită pe o singură temă ce se naște încet, încet, se acumulează (marcând astfel etapele vieții) și se concretizează în momentul maturității (marcând și stingerea vieții).
Un mare învățat spunea: “omul are un port, timpul nu are țărm. El curge,iar noi trecem”; adaug eu: dar vin în continuare alte vieți…
The world is a stage, life is an act; you came, you saw, you left. That is the idea from which I have started to build this work. Set to the background of “Fugit irreparabile tempus”, life emerges (is born), comes to maturity and dies out. But in this finale the whimper of a newborn baby (suggested by the intervention of oboe and clarinet) announces a new life.
Technically speaking, “Time after time is built” on a single theme that is born, slowly, slowly, accumulates (marking the stages of life) and comes to fruition at the moment of maturity (also marking the end of life).
A great scholar said: “man has a port, time has no shore. It flows, and we pass by”; I add: but other lives come afterwards….
Diana Dembinski-Vodă (1967) – “Resilience pentru Archaeus” (2021, p.a.a. / WP)
Este o lucrare foarte recentă, scrisă în august-septembrie 2021. Titlul este inspirat din conjunctura foarte complicată pe care o traversăm la nivel planetar. Reziliența este, pe de-o parte, capacitatea de revenire, dupa un şoc, la starea inițială, dar am reinterpretat acest termen în planul formei: repriza – revenire la inițial, iar “şocul” – tradus prin contrastele între secțiuni.
Ansamblul vizat conține pian, oboi, clarinet, fagot violoncel şi percuție (o gamă diversă de instrumente: vibrafon, wood-block, gong, piatto, chaims, congas etc). Contrastul ca “şoc”, amintit anterior, presupune zone improvisando, senza misura versus sectiuni giusto, în tempo rapid, sau zgomote (anumite instrumente de percuție, clustere, multifonice, pizzicato “Bartók”) versus linii melodice foarte expresive. Aşadar, starea de “rezilienta” este o alternanță între liber şi riguros, între desen melodic şi sonorități percutante, cu o participare timbrală regizată în acest scop.
It is a very recent work, written in August-September 2021. The title is inspired by the very complicated circumstances we are going through on a planetary level. Resilience is, on the one hand, the capacity to return, after a shock, to the initial state, but I have re-interpreted this concept in terms of form: resilience – return to the starting point, and the “shock”, translated by contrasts between sections.
The ensemble in question contains piano, oboe, clarinet, bassoon, cello and percussion (a diverse range of instruments: vibraphone, wood-block, gong, cymbal, chimes, congas etc). The contrast as “shock”, mentioned above, involves improvisando areas, senza misura versus giusto sections, in fast tempo, or noises (certain percussion instruments, clusters, multiphonics, pizzicato “Bartók”) versus very expressive melodic lines. Thus, the state of “resilience” is an alternation between free and rigorous, between melodic patterns and percussive sonorities, with a timbral participation aimed at this purpose.
Ștefan Niculescu (1927-2008) – “Sincronie” (1979)
“Sincronia” este un tip de formă eterofonică “inventată” de Ștefan Niculescu pornind de la tradiția arhaică a căntului vocal românesc. Principiul de bază este alternanța între unison (cântare monovocală) şi ramificarea în multiple variante ale aceleiaşi melodii (cântare plurivocală).
“Synchrony” is a type of heterophonic form “invented” by Ștefan Niculescu – the basic principle is the alternation of unisone (monovocal singing/playing) and a ramification of multiple versions of the same melodic line (plurivocal singing/playing). Niculescu’s idea of heterophony was based on the archaic tradition of Romanian vocal singing.
Viorel Munteanu (1944) – “Fără cuvinte” (1988)
“Fără cuvinte”, a fost scrisă în anul 1988. Face parte din ciclul “Omagiu lui Blaga”, fiind o adaptare pentru oboi solo a unei piese pentru soprană, din “Autoportret”. Este o încercare de a surprinde metafora poetică doar in cântul melodic.
“Without Words” was written in 1988. It is part of the cycle “Homage to Blaga”, being an adaptation for solo oboe of a piece written for soprano from “Self-portrait”. It is an attempt to capture poetic metaphor through melodic singing alone.
Valentin Petculescu (1947) – “Anotimpul ploilor” (2021, p.a.a. / WP)
Dedicat ansamblului ARCHAEUS și “tuturor celor ce ne-au fost aproape și au plecat”, “Anotimpul ploilor” este “cronica” cvasiminimala, bacoviana a unei despărțiri. Cele șase scene pentru doi recitatori și sextet instrumental, delimitate de șase poeme, propun tot atâtea variații pe tema principală, a ambiguității acordului major-minor (alfa), prezent nu o data în muzica lui Bartók.
Dedicated to the ARCHAEUS ensemble and “to all those who have been close to us and now are gone”, “The Season of Rains” is the quasi-minimal, Bacovian “chronicle” of a parting. The six scenes for two reciters and instrumental sextet, delimited by six poems, propose just as many variations on the main theme, on the ambiguity of the major-minor (alpha) chord, present not only once in Bartók’s music.
***
p.a.a. = primă audiție absolută / WP = World Premiere
[Traduceri / Translations: Ana Lica]