Festivals

Românologie – Symphonic & Electronic Jazz (“Iubiți Muzica Românească!”)

Structura ediției a III-a a Festivalului Internațional Iubiți Muzica Românească!, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, este menită să atragă o mare diversitate de auditori, tinerilor fiindu-le destinată  la începutul  de săptămână o memorabilă întâlnire cu  Nicolas Simion, unul dintre cei mai apreciați interpreți și compozitori români de jazz.

„Românologie”-  “Symphonic & Electronic Jazz” este tema serii de Luni, 14 Octombrie 2019, cea de a cincea seară a Festivalului, desfășurată pe scena Palatului Cultural din Arad, începând de la ora 19.00,  o seară în care celebrului saxofonist i se alătură pianistul Antonis Anissegos (Germania/Grecia), dirijorul Mircea Holiartoc, basistul Johnny Bota, percuționistul Doru Roman și orchestra de cameră a Filarmonicii Banatul din Timișoara.

Concertul se înscrie în același capitol al abordărilor în premieră, o triplă fuziune – jazz, folclor, muzică contemporană – în care se regăsesc compoziții de inspirație folclorică (Nicolas Simion), alături de partituri ale clasicilor jazzului românesc, Johnny Răducanu și Richard Oschanitzky, cu conotații electronice, procesare de sunet, muzici care conțin intervenții narative din texte de Emil Cioran.

Luni 14 Octombrie 2019 ora 19.00

Sala Palatului Cultural

Românologie - Symphonic&Electronic Jazz

Nicolas Simion – saxofon

Antonis Anissegos – pian, sintetizor, procesator de sunet

Mircea Holiartoc – dirijor

Orchestra de cameră Timișoara

Lucrări de Richard Oschanitzky, Nicolas Simion, Johnny Răducanu

cu intervenții narative din texte de Emil Cioran

 

Partea I

Don’t Be Sad – Richard Oschanitzky (quartet)

Cearta – Richard Oschanitzky

Jocul cu mingea - Jancsy Körössy (quartet)

Mr. Monk is back in Town – Nicolas Simion

Scherzo #1 - Nicolae Coman (quartet)

Sfântul Niculae – Constantin Silvestri (aranjament Nicolas Simion)

 

Partea a II-a

Opening Arad - Nicolas Simion

Gluma – Johnny Raducanu (quartet)

Song for Sasha – Johnny Bota

Dansul Ursului – Nicolas Simion

One for Charlie Mariano – Nicolas Simion(quartet)

Transylvanian Wood – Nicolas Simion

 

Programul complet al festivalului AICI.

 

“Iubiți Muzica Românească!” – 11-13 octombrie 2019

ARAD:

Două dintre temele ediției a III-a a Festivalului Internațional Iubiți Muzica Românească!, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, pot fi urmărite în zilele acestui sfârșit de săptămână, Amintiri pentru suflete tinere”, concertul coral – instrumental de tip ”fusion” (sec. XIX si XX), dedicat seniorilor, și Pe urmele instrumentelor muzicale, un spectacol interactiv prezentat sub forma unui atelier de muzică și marionete, imaginat pentru cei mici.

Prelucrări folclorice corale, dar și muzică de salon, ópusuri rememorate sau pregătite în primă audiție, alcătuiesc programul corului academic dirijat de Robert Daniel Rădoiaș și al instrumentiștilor virtuozi Florin Gherghel (vioară) – Sorin Dogariu (pian), în serile de vineri, 11 Octombrie, 2019, la ora 19.00, în Sala Mică a Palatului Cultural din Arad, și sâmbătă, 12 Octombrie 2019, la ora 18.00, la casa de cultură din Pecica.

Considerate rarități, partituri semnate Iosif Ivanovici, Alexandru Glogoveanu, Grigoraș Dinicu, George Pantazi (Georges Boulanger), la vremea lor capete de afiș în România și în lume, vor putea fi ascultate alături de popularele și larg accesibilele prelucrări pentru ansamblu mixt ale compozitorilor Gheorghe Dima, Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Dumitru Georgescu Kiriac, Gheorghe Cucu, Ioan D.Chirescu, Sabin Drăgoi, Gheorghe Danga.

Preşcolarii şi şcolarii mici, călăuziți de păpușile mânuite de Roxana și Doru Maniu, dar si de  muzicienii Dorin Cuibariu și Dan Simion sunt invitați să facă primii pași spre muzică, în spectacolele interactive care vor avea loc Sâmbătă, 12 Octombrie 2019, la ora 17.00, pe scena Casei de cultură din Pecica,  și Duminică, 13 Octombrie 2019, la ora 17.00 pe scena Marionete a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad.

Accesul publicului se face pe bază de invitație, în limita locurilor existente în sălile în care se desfășoară evenimentele. Invitațiile sunt gratuite și se pot obține de la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Arad.

Deschiderea festivalului “Iubiți Muzica Românească!”

Joi, 10 Octombrie 2019, este ziua de debut a celei de a III-a ediții a Festivalului Internațional “Iubiți Muzica Românească!”, un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, programul  concertului simfonic inaugural, intitulat Valurile Dunării si ale timpului, reunind creații  în primă audiție mondială de Gabriel Almasi (Tarantallegra pentru orchestră, cor de copii și smartphone), Adrian Iorgulescu (Concert pentru clarinet, coarde si percutie), Livia Teodorescu Ciocănea (Concertino buffo – in memoriam Charlie Chaplin) pentru pian și orchestră și Gabriel Mălăncioiu (Zărand pentru ansamblu folcloric, orchestră și theremin). Ca o premieră absolută pe o scenă românească de concert, distribuția instrumentală a ansamblului simfonic tradițional va cuprinde thereminul, unul dintre cele mai spectaculoase instrumente muzicale experimentale, care a făcut senzație la începutul secolului XX.

Alături de marele prieten al muzicii românești, dirijorul și trombonistul englez Barrie Webb, invitații orchestrei simfonice sunt Emil Vișenescu – clarinet, Andreea Olariu – pian, Gabriel Almasi – theremin, Rapsozii Zărandului (dirijor Petrică Pașca), Corul Voci de primăvară al Colegiului de arte Sabin Drăgoi (dirijor Corina Teuca).

În timp ce compozitorul Gabriel Almasi sugerează prin lucrarea  Tarantallegra că muzica nouă este mai mult a copiilor noștri decât a noastră, Adrian Iorgulescu ”navighează” pe valurile unei modernități mereu incitante, preluând aluziv în concertul său pentru clarinet, coarde și percuție, Ipostaze II, tema celebrului vals al lui Iosif Ivanovici, Valurile Dunării.

Verva ludică o animă și pe compozitoarea Livia Teodorescu-Ciocănea în Concertino buffo – Omagiu lui Charlie Chaplin pentru pian și orchestră, iar lucrarea Zărand de Gabriel Mălăncioiu pune în consonanță timpul tradiției și experimentul actual. Cel mai valoros ansamblu de muzică populară din Transilvania, Rapsozii Zarandului, își poartă cântecele străbune îmbrățișați acum de orchestra simfonică și de magia sonoră a thereminului.

Accesul publicului se face pe bază de invitație, în limita locurilor existente. Invitațiile sunt gratuite și se pot obține de la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Arad.

 

Joi 10 Octombrie 2019 ora 19.00

Sala Palatului Cultural

Valurile Dunării și ale timpului

Dirijor Barrie Webb – Anglia

Soliști  Emil Vișenescu – clarinet

Andreea Olariu – pian

Gabriel Almași – theremin

Rapsozii Zarandului dirijor Petrică Pașca

Traian Roman, Florin Gherghel, Adrian Șandru, Liviu Birta, Petrică Pașca,

Radu Panici, Andrei Ana, Victor Varadi

Corul Voci de primăvară al Colegiului de arte Sabin Drăgoi dirijor Corina Teuca

 

Program:

Gabriel Almasi: Tarantallegra pentru orchestră, cor de copii și smartphone (p.a.a.)

Adrian Iorgulescu: Concertul pentru clarinet, coarde și percuție “Ipostaze 2”

Livia Teodorescu Ciocănea: Concertino buffo (in memoriam Charlie Chaplin) pentru pian și orchestră (p.a.a.)

Gabriel Mălăncioiu: Zărand pentru ansamblu folcloric, orchestră și theremin (p.a.a.)

Arad – “Iubiți muzica românească”, ediția a III-a

Zece evenimente în opt zile dedicate muzicii românești vor fi promovate în cadrul  celei de a III-a ediții a Festivalului Internațional Iubiți Muzica Românească!, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat de Filarmonica de Stat Arad în perioada 10 – 17 Octombrie 2019.

Propuse pentru a  le oferi auditorilor perspective noi asupra artei contemporane,  îmbogățindu-le orizontul cunoașterii, dar  și solicitându-le conlucrarea în situații artistice  complexe, evenimentele  din acest an sunt imaginate în spații diferite: sălile Palatului Cultural, Sala Regele Ferdinand din Primăria Arad, Scena Marionete a Teatrului clasic Ioan Slavici din Arad,  Galeria Delta a Uniunii Artiștilor Plastici și Casa de Cultură a orașului  Pecica.

Cu o adresabilitate sporită și o abordare sincretică dintre muzică, literatură, artă plastică, artă scenică, proiecție multimedia sau dans, ediția curentă se impune prin teme individualizate: Valurile Dunării și ale timpului, Amintiri pentru suflete tinere, Pe urmele instrumentelor muzicale, “Românologie” Symphonic&Electronic Jazz, Fipps der Affe (Maimuțoiul Fipps), Cer și pământ, Publicul are talent, Basm și istorie.

Invitaţi sunt artisti străini, cu o preocupare constantă pentru cunoaşterea şi promovarea  culturii româneşti – dirijorul Barrie Webb (Anglia), pianistul de jazz Antonis Anissegos (Germania/Grecia), actorul Thomas Niese (Germania), precum si nume consacrate din centre culturale importante ale României: București (Diana Moș -vioară, Lena Vieru Conta -pian/artă plastică, Cristian Iacob narator/recitator, Sebastian Felea dirijor, Emil Vișenescu clarinet), Cluj Napoca (Ionică Pop – instrumente neconvenționale/voce), Iași (Ansamblul cameral Pro Musica Academica), Timişoara (Sorin Petrescu pian, Doru Roman – percuție, Andreea Olariu – pian, Andreea Dumitrescu – pian, Gabriel Almași – theremin, Dorin Cuibariu -clarinet, saxofon, fluiere, Roxana Maniu și Doru Maniu-actori păpușari, Orchestra de cameră Timișoara), Brașov (Mircea Holiartoc dirijor), Arad (orchestra şi corul academic al Filarmonicii – dirijor Robert Daniel Rădoiaș, Sorin Dogariu – pian, Florin Gherghel – vioară,  Rapsozii Zarandului – dirijor Petrică Pașca). Prezența în festival a unuia dintre cei mai apreciați artiști români din diaspora, saxofonistul de jazz și compozitorul Nicolas Simion, adaugă valențe importante mesajului și nivelului internațional și susține ideea de mobilitate culturală.

Relevantă pentru amploarea și ineditul evenimentul este parcurgerea punctuală a agendei de festival, precum și informația legată de accesul gratuit al publicului, pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Invitațiile sunt gratuite și se pot obține de la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Arad.

PROGRAM:

Joi 10 Octombrie 2019 ora 19.00

Sala Palatului Cultural

Valurile Dunării și ale timpului

Dirijor Barrie Webb – Anglia

Soliști  Emil Vișenescu – clarinet

Andreea Olariu – pian

Gabriel Almași – theremin

Rapsozii Zarandului dirijor Petrică Pașca

Corul Voci de primăvară al Colegiului de arte Sabin Drăgoi dirijor Corina Teuca

Program:

Gabriel Almasi: Tarantallegra pentru orchestră, cor de copii și smartphone (p.a.a.)

Adrian Iorgulescu: Concert pentru clarinet, coarde și percuție “Ipostaze 2”

Livia Teodorescu Ciocănea: Concertino buffo (in memoriam Charlie Chaplin)

pentru pian și orchestră (p.a.a.)

Gabriel Mălăncioiu: Zărand pentru ansamblu folcloric, orchestră și theremin (p.a.a.)

 

Vineri 11 Octombrie 2019 ora 19.00

Sala Mică a Palatului Cultural

Sâmbătă 12 Octombrie 2019 ora 18.00

Casa de Cultură Pecica

Amintiri pentru suflete tinere

Sorin Dogariu – pian

Florin Gherghel – vioară

Corul academic al Filarmonicii de Stat Arad dirijor Robert Daniel Rădoiaș

Lucrări pentru vioară și pian de Grigoraș Dinicu, Alexandru Glogoveanu, Georges Boulanger, Iosif Ivanovici

Prelucrări folclorice corale de Gheorghe Dima, Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Dumitru Georgescu Kiriac, Gheorghe Cucu, Ioan D.Chirescu, Sabin Drăgoi, Gheorghe Danga

 

Sâmbătă 12 Octombrie 2019 ora 17.00

Casa de Cultură Pecica

Duminică 13 Octombrie 2018 ora 17.00

Scena Marionete a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

Dan Simion Pe urmele instrumentelor muzicale

Spectacol interactiv – atelier de muzică și marionete

Interpreți Dorin Cuibariu: clarinet, saxofon, fluiere

Dan Simion: pian

Păpușari: Roxana Maniu, Doru Maniu

 

Luni 14 Octombrie 2019 ora 19.00

Sala Palatului Cultural

Românologie Symphonic&Electronic Jazz

Nicolas Simion – saxofon

Antonis Anissegos – pian, sintetizor, procesator de sunet

Mircea Holiartoc- dirijor

Orchestra de cameră Timișoara

Lucrări de Richard Oschanitzky, Nicolas Simion, Johnny Răducanu

cu intervenții narative din texte de Emil Cioran

 

Marți 15 Octombrie 2019 ora 19.00

Galeria Delta

Publicul are talent

De la ritual la experimental

Recital-atelier cu expoziția de pictură Aquarius a Lenei Vieru Conta

Diana Moș – vioară

Lena Vieru Conta – pian, sintetizor

Ionică Pop – instrumente neconvenționale, voce

În program lucrări de Andrei Tănăsescu, Ulpiu Vlad, Diana Rotaru, Anatol Vieru, Ionică Pop, Ștefan Niculescu, Roman U. Vlad

 

Miercuri 16 Octombrie 2019 ora 13.00

Sala Palatului Cultural

Violeta Dinescu Fipps der Affe după un poem de Wilhelm Busch

Spectacol de poezie, muzică și diaproiecții ale desenelor poetului

Thomas Niese (Germania) – actor

Sorin Petrescu – pian

Doru Roman – percuție

 

Miercuri 16 Octombrie 2019 ora 19.00

Sala Regele Ferdinand  - Primăria Arad

Cer și pământ

Concert cameral cu dans contemporan și poezie

Ansamblul cameral Pro Musica Academica Iași

Doru Albu clarinet

Daniel Paicu clarinet, bassetthorn

Daniel Dragomirescu chitară

Lavinia Urcan dans contemporan

Lucia Bibarț citește poeme dintr-un volum în pregătire

În program lucrări de Viorel Munteanu, Cătălin Ștefănescu, Bogdan Chiroșcă, Romeo Cozma, Ciprian Ion

 

Joi 17 Octombrie 2019 ora 19.00

Sala Palatului Cultural

Concert simfonic

Basm și istorie

Dirijor Sebastian Felea (debut)

Soliști Diana Moș – vioară

Andreea Dumitrescu – pian

Narator/Recitator Cristian Iacob (Teatrul Mic București)

Plastician Lena Vieru Conta

Dirijorul corului Robert Daniel Rădoiaș

Program:

Dan Dediu: Nocturnă pentru vioară și orchestră

Teodor Țuțuianu: “Tablouri dintr-o revoluție” – Concert pentru pian și orchestră          dedicat eroilor Revoluției din 1989 (p.a.a.) Pictură simultan cu interpretarea proiectată pe ecran în desfășurare

Irina Odăgescu: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte – pentru narator și orchestră după Ispirescu

Laura Manolache: “Jalba” pentru recitator și orchestră după Caragiale (p.a.a.)

***

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Muzica romaneasca contemporana in Festivalul ENESCU 2019

 Material realizat de Ana Diaconu 

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU”

București, România, 31 august – 22 septembrie 2019

Ediţie desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României

Preşedinte de Onoare ZUBIN MEHTA

Director Artistic VLADIMIR JUROWSKI

Producător Guvernul României prin Ministerul Culturii

Coproducători Societatea Română de Radiodifuziune și Primăria Municipiului București

Organizator ARTEXIM

 

PROGRAM 

 

DUMINICĂ | 01.09    

13.00    MUZICA SECOLULUI XXI              

Sala Radio

CAMERATA REGALĂ

CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE dirijor

Sabina Ulubeanu #justacomposer (2019 – primă audiție absolută)

Eric Tanguy Concertul nr. 2 pentru violoncel și orchestră

               HENRI DEMARQUETTE violoncel 

Nicola Campogrande „R”

               MARTINA FILJAK pian 

David Philip Hefti „Changements” 

 

MARȚI  | 03.09                                                                                            

17.00  RECITALURI ȘI CONCERTE CAMERALE

Ateneul Român

ORCHESTRA NAȚIONALĂ SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII POLONEZE

LAWRENCE FOSTER dirijor

SZYMON NEHRING pian, laureat al Concursului Internațional „Arthur Rubinstein” în 2017

Adrian Pop „Solstice” pentru orchestră

Chopin Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11

Lutosławski Concert pentru orchestră

 

VINERI | 06.09                                                                                                           

15.00  MUZICA SECOLULUI XXI                              

Sala Radio

NEW EUROPEAN ENSEMBLE

JOSÉ MARÍA SÁNCHEZ-VERDÚ dirijor

Carlo Boccadoro Lucrare în primă audiție (2018)

Peter Adriaansz Alternatim (2019)

Adrian Pop Cvartetul „Mătasea şi metalul” / „La seda y el metal” (2011-2013)

José María Sánchez-Verdú Lux ex Tenebris (2003)

 

SÂMBĂTĂ | 07.09                                                                                                     

13.00  MUZICA SECOLULUI XXI                              

Sala Radio

ORCHESTRA FILARMONICII „MIHAIL  JORA” DIN BACĂU

JAYCE OGREN dirijor

Program:

Adrian Iorgulescu Concert pentru clarinet, coarde și percuție „Ipostaze 2”

JAYCE OGREN dirijor

EMIL VIȘENESCU clarinet 

Adam Schoenberg Concertul pentru vioară (2018) „Orchard in Fog”

JAYCE OGREN dirijor

               ANNE AKIKO MEYERS vioară 

Avner Dorman Concertul pentru percuţie şi orchestră (2007) „Frozen in Time”

AVNER DORMAN dirijor

SIMONE RUBINO percuție

Xiaogang Ye „Mount E΄mei” pentru vioară solo, percuţie şi orchestră

JAYCE OGREN dirijor

               ZIYU HE vioară, câștigător al Concursului Internațional „Menuhin” în 2017

ANA-ELIZA DRĂGOI percuție

*Fiecare lucrare va fi urmată de o pauză de 10-15 minute.

 

DUMINICĂ | 08.09   

13.00  MUZICA SECOLULUI XXI                              

Sala Radio

ENSEMBLE LINEA

JEAN-PHILIPPE WURTZ dirijor 

Raphaël Cendo „Corps” pentru pian și ansamblu (2015)
WILHEM LATCHOUMIA pian

Francesco Filidei „Finito Ogni Gesto” pentru ansamblu

Alex Mincek Concert cameral

Laurențiu Ganea Καθρέπτης και Θεοδικία („Oglindă și Teodicee”)

DAUMANTS LIEPIŅŠ pian, luareat al Concursului Internațional „George Enescu” în 2018

 

MARȚI  | 10.09     

Ora 17:00 RECITAL DE LIED

Muzeul National “George Enescu”

Claudia Codreanu (mezzo-soprană) și Diana Vodă (pian)

Program:

Remus Georgescu – Argonautica, versuri: Radu Stanca

Laura Ana Mânzat – Povești străvecvhi, versuri: Mihai Eminescu

Sorin Lerescu – Uitare, din ciclul Oră fără tine, versuri: Gheorghe Tomozei

Irina Hasnaș – Cosmogonie pentru Mezzo și sound electronic, versuri: Nichita Stănescu p.a.a.

Nicolae Coman – Les Cloches, versuri: Guillaume Apollinaire

Olguța Lupu – Psalm, versuri: Tudor Arghezi

Dan Bălan – Nazaret – Trei lieduri, versuri: Radu Gyr

Irina Odăgescu-Țuțuianu – Toccata pentru pian

Felicia Donceanu – Balet, versuri: George Bacovia

Theodor Grigoriu – Scrisoare către păsări, text: Sf. Francisc de Assisi

Diana Vodă – Fapt divers, versuri: Ana Blandiana

Dan Buciu – Cancion para Ramirez, versuri: Valentin Petculescu și Motanul lui Petculescu, versuri: Dan Baciu

Mihaela Vosganian – Da capo al fine – 5 lieduri pe versurile mamei, pentru Mezzo, pian/clavecin și percuție midi, versuri: Rodica Stănculescu. Interpret invitat pentru percuția midi: Mihaela Vosganian

JOI | 12.09                                                                                                                          

15.00 MUZICA SECOLULUI XXI                                           

Sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București

ARDITTI QUARTET

Brian Ferneyhough Dum Transisset I-IV
Joshua Fineberg La Quintina
James Clarke Cvartetul de coarde nr. 4
Fred Popovici Cvartet de coarde (p.a.)

Live-electronic realization:
SWR Experimentalstudio, Freiburg

THOMAS HUMMEL sound direction

 

VINERI | 13.09                                                                                                                          

15.00 MUZICA SECOLULUI XXI                                           

Sala Radio

ORCHESTRA FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

PETER RUNDEL dirijor

Doina Rotaru „L’ange avec une seule aile” – concert pentru flaut și orchestră

ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU flaut

Tristan Murail Concert pentru pian și orchestră

FRANÇOIS-FRÉDÉRIC GUY pian

Ivan Fedele „UR” pentru orchestră simfonică

Unsuk Chin Concert pentru vioară și orchestră

VIVIANE HAGNER vioară

 

SÂMBĂTĂ | 14.09                                                                                                                         

13.00  MUZICA SECOLULUI XXI                              

Sala Radio

ORCHESTRA FILARMONICII „MOLDOVA” DIN IAȘI

BRAD LUBMAN dirijor

Călin Ioachimescu „Tempo 80” pentru orchestră

Michael Jarrell Concertul pentru vioară și orchestră „Paysages avec figures absentes – Nachlese IV”

ILYA GRINGOLTS vioară

Johannes Maria Staud „Über trügerische Stadtpläne und die Versuchungen der Winternächte (Dichotomie II)”

AD LIBITUM QUARTET

Philippe Manoury Concertul pentru două piane și orchestră „Zones de Turbulences”

               GRAU-SCHUMACHER PIANO DUO

 

DUMINICĂ | 15.09                                                                                                                          

13.00 MUZICA SECOLULUI XXI                              

Sala Radio

ORCHESTRA FILARMONICII DIN SIBIU

CRISTIAN LUPEȘ dirijor

Dan Dediu „Elegia minacciosa” pentru orchestră

Francesco Tristano Concertul pentru pian „Island Nation Free”

FRANCESCO TRISTANO pian

Jörg Widmann Concertul pentru vioară

MICHAEL BARENBOIM vioară

Constantin Basica Concert pentru dirijor și orchestră (primă audiție)

 

LUNI | 16.09                                                                                                                          

18.00 RECITALURI ȘI CONCERTE CAMERALE

Sala Auditorium

TRIO NUOVA MUSICA CONSONANTE

Ion Nedelciu clarinet

Șerban Nichifor violoncel

Emanuel Pusztai pian

Anatol Vieru Sonata pentru violoncel și pian

Șerban Nichifor Conceptofonia (p.a.)

Liana Alexandra Muzici paralele (p.a.)

 

JOI | 19.09                                                                                                                          

15.00  MUZICA SECOLULUI XXI                                           

Sala Radio

BRITTEN SINFONIA

ANDREW GOURLAY dirijor

Charlotte Bray Reflections in time

Ulpiu Vlad „Prin lumina florilor

John Woolrich Concert pentru vioară

               VIKRAM SEDONA vioară, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” în 2018

Mark-Anthony Turnage Lucrare în primă audiție

Colin Matthews „Spiralling”

 

SÂMBĂTĂ | 21.09                                                                                                                         

13.00 MUZICA SECOLULUI XXI                                           

Sala Radio

ORCHESTRA SIMFONICĂ BUCUREȘTI

NICOLAE MOLDOVEANU dirijor

Cornel Țăranu Bachiana

Eric Montalbetti „Vaste champ temporel à vivre joyeusement”

Marco Perez-Ramirez „Atacama”, concert pentru vioară și orchestră

NING FENG vioară

Rolf Martinsson „Ich denke Dein…”

LISA LARSSON soprană


CONCERTE ÎN ȚARĂ

 

BACĂU

JOI | 05.09

ORCHESTRA FILARMONICII „MIHAIL  JORA” DIN BACĂU

JAYCE OGREN dirijor

 

Adrian Iorgulescu Concert pentru clarinet, coarde și percuție „Ipostaze 2”

               JAYCE OGREN dirijor

EMIL VIȘENESCU clarinet

Adam Schoenberg Concert pentru vioară și orchestră

JAYCE OGREN dirijor

ANNE AKIKO MEYERS vioară 

Avner Dorman Concert pentru percuție și orchestră

AVNER DORMAN dirijor

SIMONE RUBINO percuție

Ye Xiaogang „Mount E’mei” pentru vioară și orchestră

               JAYCE OGREN dirijor

ZIYU HE vioară, câștigător al Concursului Internațional „Menuhin” în 2017

ANA-ELIZA DRĂGOI percuție

 

SIBIU 

VINERI |13.09                                                                                                                          

ORCHESTRA FILARMONICII DIN SIBIU

CRISTIAN LUPEȘ dirijor

Dan Dediu „Elegia minacciosa” pentru orchestră

Francesco Tristano Concertul pentru pian „Island Nation Free”

FRANCESCO TRISTANO pian

Jörg Widmann Concertul pentru vioară

MICHAEL BARENBOIM vioară

Constantin Basica Concert pentru dirijor și orchestră (primă audiție)

 

IAȘI

JOI | 12.09                                                                                                                          

ORCHESTRA FILARMONICII „MOLDOVA” DIN IAȘI

BRAD LUBMAN dirijor

Călin Ioachimescu „Tempo 80” pentru orchestră

Michael Jarell Concertul pentru vioară și orchestră „Paysages avec figures absentes – Nachlese IV”

ILYA GRINGOLTS vioară

Johannes Maria Staud „Über trügerische Stadtpläne und die Versuchungen der Winternächte (Dichotomie II)”

AD LIBITUM QUARTET

Philippe Manoury Concertul pentru două piane și orchestră „Zones de Turbulences”

               GRAU-SCHUMACHER PIANO DUO

 

TÂRGU MUREȘ

JOI | 19.09                                                                                                                          

19.00

Palatul Culturii

ORCHESTRA SIMFONICĂ ȘI CORUL MIXT AL FILARMONICII DE STAT TÂRGU MUREȘ

ADRIAN PETRESCU dirijor

VASILE CAZAN dirijorul corului 

Șostakovici Uvertura festivă

Beethoven Fantezia pentru pian, cor și orchestră
            FÜLEI BALÁZS pian

Enescu Balada pentru vioară și orchestră
            ROXANA OPREA vioară

Țăranu Secvențe pentru orchestră de coarde

Liszt Preludiile

Elgar Pomp and Circumstance

*** 

Forumul Internațional al Compozitorilor – ediția a II-a

 

Pentru a doua oară în cadrul seriei „Muzica secolului 21” se va organiza Forumul Internațional al Compozitorilor, avându-l ca director coordonator și moderator pe compozitorul și profesorul Dan Dediu. Prin această inițiativă se dorește o mai mare comunicare între specialiști – compozitori celebri, muzicieni renumiți, tineri aspiranți – și marele public interesat de fenomenul muzical desfășurat în spațiul cultural internațional.

În timpul celor trei weekenduri dedicate seriei „Muzica secolului 21”, publicul se va bucura de creațiile compozitorilor programați în concertele de la Sala Radio, cărora li se vor adăuga renumite ansambluri și orchestre, dirijori, dar și compozitori români, cu toții fiind implicați într-o serie de conferințe și dezbateri având ca temă generală reconectarea publicului la muzica contemporană. Mari personalități precum Lera Auerbach, Eric Montalbetti, Krysztof Penderecki, Mark-Anthony Turnage, Jörg Widmann, Tristan Murail, Unsuk Chin, Michael Jarrell, Philippe Manoury, Jose Maria Sanchez-Verdu, Xiaogang Ye și mulți alții își vor împărtăși credo-ul lor muzical și își vor exprima opiniile în cadrul a opt evenimente majore (conferințele Ars Poetica, dezbateri, mese rotunde) centrate pe subiecte legate de modelele și tendințele muzicii contemporane, precum și pe problematica interconectării acestora cu viața cotidiană a individului și a societății.

Conferințele și dezbaterile organizate în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului Internațional al Compozitorilor vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București și se vor desfășura în limba engleză.

Program

Vineri, 06.09.2019

  • 17.30-18.00 Conferință Ars PoeticaLera Auerbach (SUA)
  • 18.00-18.30 Conferință Ars PoeticaJosé María Sánchez-Verdú (Spania)
  • 18.30-18.50 Pauză
  • 18.50-19.20 Conferință Ars PoeticaPeter Adriaansz
  • 19.20-20.00 Round-table cu Lera Auerbach (SUA), Peter Adriaansz (Olanda), Avner Dorman (Israel) José María Sánchez-Verdú (Spania)

Sâmbătă, 07.09.2019

  • 16.00-16.30 Conferință Ars Poetica Francesco Filidei (Italia)
  • 16.30-17.00 Conferință Ars PoeticaXiaogang Ye (China)
  • 17.00-17.20 Pauză
  • 17.20-17.50 Conferință Ars PoeticaRaphaël Cendo (Franța)
  • 17.50-18.30 Round-table cu Raphaël Cendo (Franța)Adam Schoenberg (SUA), Alex Mincek (SUA), Francesco Filidei (Italia), Xiaogang Ye (China)

Joi, 12.09.2019

  • ·       17.00-17.20 Akos Dobay
  • ·       17.20-17.40 James Clarke
  • ·       17.40-17.50 Pauză
  • ·       17.50-18.10 Joshua Fineberg
  • ·       18.10-18.30 Fred Popovici

Discuțiile vor fi moderate de Fred Popovici. 

Vineri, 13.09.2019

  • 17.30-18.00 Conferință Ars PoeticaUnsuk Chin (Coreea de Sud/Germania)
  • 18.00-18.30 Conferință Ars PoeticaTBA
  • 18.30-18.50 Pauză
  • 18.50-19.20 Conferință Ars PoeticaTBA
  • 19.20-20.00 Round-table cu Unsuk Chin (Coreea de Sud/Germany), Doina Rotaru (Romania)

Sâmbătă, 14.09.2019

  • 16.00-16.30 Conferință Ars Poetica TBA
  • 16.30-17.00 Conferință Ars PoeticaJohannes Maria Staud (Austria)
  • 17.00-17.20 Pauză
  • 17.20-17.50  Conferință Ars PoeticaPhilippe Manoury (Franța)
  • 17.50-18.30 Round-table cu Călin Ioachimescu (Romania), Johannes Maria Staud (Austria), Philippe Manoury (Franța), Constantin Basica (România/ SUA)

Joi, 19.09.2019

  • 10.00-10.30 Conferință Ars PoeticaMark-Anthony Turnage (Marea Britanie)
  • 10.30-11.00 Conferință Ars PoeticaJohn Woolrich (Marea Britanie)
  • 11.00-11.20 Pauză
  • 11.20-11.50 Conferință Ars PoeticaColin Matthews (Marea Britanie)
  • 11.50-12.30 Round-table cu Charlotte Bray (Marea Britanie), Mark-Anthony Turnage, John Woolrich și Colin Matthews 

Vineri, 20.09.2019

  • 10.00-10.30 Conferință Ars Poetica TBA
  • 10.30-11.00 Conferință Ars PoeticaNicola Piovani (Italia)
  • 11.00-11.30 Pauză
  • 11.30-12.30 Q & A cu Nicola Piovani

Sâmbătă, 21.09.2019

  • 16.30-17.00 Round-Table cu Krzysztof Penderecki (Polonia)
  • 17.00-17.20 Pauză
  • 17.20-17.50 Conferință  Ars PoeticaEric Montalbetti (Franța)
  • 17.50-18.30 Round-table cu Krzysztof Penderecki (Polonia), Rolf Martinsson (Suedia), Marco Perez-Ramirez (Chile/Franța), Eric Montalbetti (Franța)

 ***

Programe asociate

 

REPERE ALE MUZICII ROMÂNEȘTI CONTEMPORANE

Concerte prezentate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR)

Palatul Cantacuzino

03.09 | 18.30

BIANCA & REMUS MANOLENU – recital de lied

Recital de muzica electroacustica – invitat Ion Bogdan Stefanescu (flaut)

PROGRAM

Recital de lieduri 

Tudor Ciortea – din Ciclul Patru Lieduri pe versuri de Marin Sorescu:   Melcul – Roata

Cornelia Tăutu – Ciclul Trias (vers. Mihai Eminescu): La steaua – Strigoii – Stelele-n cer

Gheorghe FircaFragment (versuri Liviu Ciocârlie)

Liviu DănceanuPalindrom, op.176 nr. 1 (versuri proprii): Parole, op.176 nr. 2

Valentin Timaru – din Ciclul Cântece pe versurile Anei Blandiana: Octombrie – Rugăciune

Sebastian Androne-NakanishiVis vitreg (versuri proprii)

Dan Dediu – Ciclul Faust II: Drei Chöre  op.124: Chor der Insekten Chor der Ameisen – Chor der Engel

 

Muzică electroacustică

Diana RotaruRitual de seducție – flaut și mediu electroacustic,

solist: Ionuț Bogdan Ștefănescu

Octavian NemescuSaecula Saeculorum

Roman VladPrințesa X -IV - violă și mediu electroacustic,  solistă: Aida-Carmen Soanea

Nicolae BrândușOrnitorinc – microperă de buzunar, prezentare video

 

08.09 | 19.00

ANSAMBLUL PROFIL 

Adrian Iorgulescu Cvartetul nr. 2

George Balint RHOE  trio pentru clarinet, vioară și pian

Ștefan Niculescu Per tre  pentru vioară, violă și violoncel

Myriam Marbe Trommelbass  pentru trio de coarde și percuție

Aurel Stroe Rêver, c’est désengrener les temps superposés  pentru clarinet, violoncel și claviaturi

 

17.09 | 19.00

Trio devotioModerna

CARLA STOLERU flaut, MIHAI BADIȚĂ clarinet, MIHAI MURARIU pian 

Anatol Vieru Dor  pentru flaut solo

Ghenadie Ciobanu The Time Passes. Capriccio  pentru clarinet și pian

Violeta Dinescu Bindfaden  pentru flaut și pian

Mihai Murariu Hyperlink II  pentru flaut și clarinet

Maia Ciobanu Decor I  pentru clarinet și pian

Carmen Cârneci Hesper(í)a  ape, lumini  pentru pian solo

Livia Teodorescu-Ciocănea Mobius Loop  pentru flaut, clarinet și pian

 

19.09 | 19.0

CVARTETUL GAUDEAMUS 

Cornel Țăranu Cvartet de coarde

Ulpiu Vlad Înmuguriri

Adrian Pop Pas de quatre

Corneliu Dan Georgescu Cvartetul nr. 18

 

Concertele Museicorum prezentate de Muzeul Municipiului București

CONCERTELE MUSEICORUM (31 august – 22 septembrie): asociate Festivalului Internațional George Enescu, sub coordonarea sopranei Arlinda Morava. O serie de 15 concerte oferite de Muzeul Municipiului București în trei dintre muzeele din componența sa – Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu și Muzeul Theodor Aman. Programul include piese ale compozitorilor români, albanezi precum și repertoriu internațional, cu un accent deosebit asupra personalității și creației marelui compozitor român George Enescu.

Miercuri, 4 septembrie 2019, 19.00 / Fundația A C C U M M la Palatul Suțu

DOAMNELE MUZICII ROMÂNEȘTI

Recital cameral dedicat creației muzicale feminine românești

DIANA JIPA vioară

ȘTEFAN DONIGA pian 

Program

Felicia Donceanu Sonata nr. 1 pentru vioară și pian în re minor

Hilda Jerea 7 dansuri românești pentru vioară și pian pe motive culese de Bela Bartok

Violeta Dinescu Satya II (aranjament pentru vioară și pian de Vlad-Răzvan Baciu)

Carmen Petra Basacopol Sonata nr. 1 op. 5 pentru vioară și pian în fa diez minor

Liana Alexandra Vals

 

Duminică, 8 septembrie 2019, 20.30 / Casa Filipescu-Cesianu

SPACE INTERFERENCE

INTERART – GRUP DE MUZICĂ ȘI DANS CONTEMPORAN
Muzică și concept artistic de MIHAELA VOSGANIAN 

MIHAELA VOSGANIAN voce, percuție, live electronics
MARIA CHIFU fagot, voce
ANA CHIFU flaut
OLGA PODOBINSCHI claviaturi
ARMINE VOSGANIAN, CIPRIAN FĂCĂERU visuals

Never ending pentru voce procesată și flaut
Lunar pentru instrumente electronice și video
Warning pentru fagot și voce procesată
Mercurian pentru instrumente electronice și video
Da Capo al fine pentru voce, percuție și pian
Jupiterian pentru instrumente electronice și video

Romanian new music during the “George Enescu” Festival

The Union of Composers and Musicologists in Romania organizes, with the help of the “George Enescu” National Museum, a series of concerts that promote Romanian new music in the prestigious “George Enescu” Festival. All concerts take place in the Cantacuzino Palace Hall (Calea Victoriei 141).

September 3rd – 7 p.m.

LIED RECITAL and ELECTROACOUSTIC WORKS

Performers: Bianca Manoleanu (soprano), Remus Manoleanu (piano), Ion Bogdan Stefanescu (flute)

Works by: Tudor Ciortea, Gheorghe Firca, Cornelia Tautu, Liviu Danceanu, Valentin Timaru, Sebastian Androne-Nakanishi, Dan Dediu, Diana Rotaru, Octavian Nemescu, Roman Vlad, Nicolae Brandus

September 8th – 7 p.m.

PROFIL ENSEMBLE – artistic director: Dan Dediu

Performers: Diana Mos (violin), Petru Nemteanu (violin), Marian Movileanu (viola), Mircea Marian (cello), Mihai Pintenaru (clarinet)

Works by: Adrian Iorgulescu, George Balint, Stefan Niculescu, Myriam Marbe, Aurel Stroe

September 17th – 7 p.m.

devotioModerna Trio – artistic director Carmen Carneci

Performers: Carla Maria Stoleru (flute), Mihai Badita (clarinet), Mihai Murariu (piano)

Works by: Anatol Vieru, Ghenadie Ciobanu, Violeta Dinescu, Mihai Murariu, Maia Ciobanu, Carmen Maria Carneci, Livia Teodorescu-Ciocanea

September 19th – 7 p.m.

GAUDEAMUS Quartet (Brasov)

Works by: Cornel Taranu, Ulpiu Vlad, Adrian Pop, Corneliu Dan Georgescu

 

SIMN 2019 – Program

Ediția din 2019 a festivalului ”Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” (19-26 mai) va pune accentul pe muzica franceză contemporană și pe promovarea tinerilor interpreți și compozitori români. Organizatorilor tradiționali precum Ministerul Culturii și Identității Naționale, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Societatea Română de Radio și Universitatea Națională de Muzică din București li se vor alătura Institutul Francez și Ministerul Afacerilor Externe, prin Sezonul România-Franța 2019.

În acest sens, compozitori francezi de vârf vor fi invitați și lucrările lor vor fi prezentate în cadrul concertelor din ”Săptămâna Internațională a Muzicii Noi 2019”. De asemenea, cercetători francezi și români vor avea prilejul să dialogheze în cadrul simpozionului de muzicologie cu tema ”Gândirea muzicală de avangardă în Franța și România. Perspective și interacțiuni”, sub coordonarea prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu.

Totodată, o lucrare simfonică inovatoare a compozitorului francez Bernard Cavanna, notoriu discipol al lui Aurel Stroe, va aduce în prim-plan un cor de smartphone-uri și o tehnologie de vârf dezvoltată la centrul Grame din Lyon, ce va fi prezentată pe scena sălii Radio, în compania Orchestrei de Cameră Radio și studenților Universității Naționale de Muzică din București. De asemenea, un film documentar despre Aurel Stroe, realizat în Franța în 2002, va fi proiectat în cadrul festivalului.

Pe de altă parte, eutopia sonoră este un alt concept central al acestui proiect. El se referă la o zonă sonoră ideală, bine aleasă și bine plasată în mentalul nostru, dincolo de epiderma obișnuinței. Eutopia se manifestă prin patru tematici: 1. Ulise (dincolo de cultură); 2. Matrix (dincolo de natură); 3. Gulliver (dincolo de istorie); 4. Nirvana (dincolo de sine). Fiecare dintre aceste patru tematici se diversifică în programe și proiecte, cuprinzând concerte simfonice, camerale, solistice și experimentale.

Concerte simfonice și vocal-simfonice vor fi susținute de Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, orchestra Filarmonicii ”George Enescu”, orchestra ”Concerto” și corul Ricercare ale Universității Naționale de Muzică din București.

Alte manifestări concertante vor reuni ansambluri din București, din țară și din străinătate, precum Profil, Archaeus, Contraste, Clarino, Game, Atem, SonoMania, devotioModerna, Wahnsinn, PercussionEscu, 2×2, cvartetul de coarde Gaudeamus.

Dirijori precum Marijn Simons, Martin Malatray, Gheorghe Costin, Camil Marinescu, Tiberiu Soare, Bogdan Vodă, Mircea Pădurariu, Carmen Maria Cârneci, Simona Strungaru, Emil Vișenescu, Ciprian Țuțu, Florian Costea și soliști precum Barrie Webb, Marius Ungureanu, Ion Bogdan Ștefănescu,
Mihai Măniceanu, Mircea Marian, Andreea Iftimescu, Iustinian Zetea, Horia Maxim, Evelina Andrieș, Claudia Codreanu, Diana Dembinski Vodă, performeri ca Irinel Anghel, Cătălin Crețu și Fernando Mihalache, – vor prezenta un program atractiv, divers și incitant.

PROGRAMUL SIMN 2019:

Duminică, 19 mai 2019

• Ateneul Român, ora 19.00

NIRVANA (1)

Orchestra Concerto și Corul Ricercare
ale Universității Naționale de Muzică din București

Bogdan Vodă, dirijor
Florian Costea, dirijorul corului

Evelina Andrieș, harpă
Iustinian Zetea, bas-bariton
Horia Maxim, pian

George Balint: Ortus novorum Athenas (Ivirea Atenei) pentru harpă și orchestră (p.a.a.)
Nicolae Brânduș: Rugăciunea unui dac pentru bas-bariton, pian, orgă, cor și orchestra de coarde (p.a.a.)
Valentin Gheorghiu: Simfonia a II-a (p.a.a. a versiunii revizuite)

Luni, 20 mai

• Aula UCMR (Calea Victoriei 141), ora 17.00

ULISE (1)

Ansamblul Sonomania
Ștefan Diaconu, flaut, Valentin Ghita, oboi, Mihai Bădiță, clarinet, Mircea Grigore Lazăr, vioară, Eugen-Bogdan Popa, violoncel, Mădălina-Claudia Dănilă, pian

Director artistic: Diana Rotaru

Dirijor: Simona Strungaru

LUMINOUS

Daniela Terranova: Notturno in forma di rosa pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel şi pian (p.a.r.)
Federico Gardella: D’autres arabesques pentru oboi şi pian (p.a.r.)
Jonathan Harvey: Flight Elegy pentru vioară şi pian
Josephine Stephenson: lignéchos pentru vioară, clarinet şi pian (p.a.r.)
Benedetto Boccuzzi: Otto lamenti pentru vioară şi ansamblu (p.a.a.)
Sungji Hong: Luminous Flux pentru ansamblu (p.a.r.)

• Sala ”George Enescu” a UNMB, ora 19.00

GULLIVER (1)

DOUBLE RECITALS

Tineri interpreți și compozitori români (I)

Ansamblul Clarino
Ciprian Melente, Bogdan Vasile, Bogdan Mavroean, Sebastian Antoneac, Dominic Mărtinaș, Tudor Poenaru, Claudiu Minea, Dragos Stancu, Mihai Cucu

Emil Vișenescu, dirijor si solist

Invitat: ansamblul de percuție Game (coordonare Alexandru Matei)

Vladimir Scolnic: The Ice Land (Țara de gheață) pentru octet (p.a.a.)
Menahem Zur: Discussions no. 6 pentru cvartet de clarinete și mediu electronic (p.a.a.)
Adina Dumitrescu: Vitrina cu figurine de sticlă pentru opt clarinete în sib
Diana Rotaru: Wonderland (1. White Rabbit, 2. Cheshire Cat, 3. Mock Turtle Blues) pentru clarinet solo și cvintet de clarinet (p.a.a.)
Sebastian Androne: Hakken pentru cinci clarinete (p.a.a.)
Cristina Uruc: Katabasis. Still Wandering pentru ansamblu de clarinet și percuție (p.a.a.)

***

PERCUSSIONescu: Irina Rădulescu & Răzvan Florescu (percuție)

“Bits of Romanian Beats”

Lucian Zbarcea: Toacatta (p.a.a.)
Diana Gheorghiu: Love and Die (p.a.a.)
Bogdan Pintilie: Eccentric Vibes (p.a.a.)
DanDe Popescu: Cave Dweller (p.a.a.)
Daniel Šimek: Head Echos (p.a.r.)
Bogdan Vodă: Clepsidre (p.a.a.)
Andrei Petrache: Vibraimba (p.a.a.)

Marți, 21 mai

• Aula UCMR, ora 17

ULISE (2)

“Diving within the Sound”

Ion Bogdan Ștefănescu – flaut
Mihai Măniceanu – pian

Xingzimin Pan: Kaidan
Edward Gregson: Aztec Dances
Doina Rotaru: Crystals
Ian Clarke: Hatching Aliens
Dan Dediu: Pastorale cynique
Mihai Măniceanu: Riffs and Solos

• Sala ”George Enescu” a UNMB, ora 19.00

GULLIVER (2)

Ansamblul Archaeus
Rodica Dănceanu (pian), Ana Radu (oboi), Ion Nedelciu (clarinet),
Șerban Novac (fagot), Marius Lăcraru (vioară), Anca Vartolomei (violoncel), Sorin Rotaru (percuție)

Mircea Pădurariu, dirijor

Adrian Pop: Invenzioni
Roman Vlad: Diptic brâncușian (p.a.a.)
Liviu Dănceanu: Memorialis
Dana Cristina Probst: Profond mirroir III (p.a.a.)
Nicolae Teodoreanu: Variațiuni – Varis
Invitat: Mihai Bucă (psalt)
George Balint: Regăsirea (p.a.a.)

Miercuri, 22 mai

• Aula UCMR, ora 17

GULLIVER (3)

Claudia Codreanu, mezzosoprană
Diana Vodă Dembinski, pian

Elena Apostol: Thunderstorm pe versuri proprii (p.a.a.)
Dumitru Capoianu: Două lieduri pe versuri de George Topârceanu)
- Plouă
- Vin țigăncile
Diana Dembinski Vodă: Scrisori, 3 lieduri pe versuri de Nichita Stănescu (p.a.a.)
Dan Buciu: Două lieduri (p.a.a.)
- Cancion para Ramirez (versuri de Valentin Petculescu)
- Motanul lui Petculescu (versuri de Dan Buciu)
Nicolae Coman: Două Lieduri
- Le feuillage (versuri de Victor Hugo)
- Le voyage (versuri de Charles Baudelaire)
Mihaela Vosganian: Da Capo al Fine – Cinci lieduri pe versuri de Rodica Stănculescu (p.a.a.)
- Arta fugii
- Lamento
- Melodia infinită
- Metafora oglinzii
- Da capo al Fine

• Radio România, Studioul ”Mihail Jora”, ora 19

MATRIX (1)

Orchestra de Cameră Radio

Cor de smartphone-uri
Marijn Simons, dirijor
Martin Malatray, dirijorul corului de smartphone-uri
Marius Ungureanu, violă

Marijn Simons: Chamber Symphony No.1 (p.a.r.)
Vlad Maistorovici: Icarus Torso – Studiu de concert pentru violă și orchestră (p.a.a.)
Doina Rotaru: Nymphéa pentru orchestră de cameră (p.a.a.)
Bernard Cavanna: Geek Bagatelles pentru ansamblu de smartphone-uri si orchestra (p.a.r.)

Concert realizat împreună cu Projets GRAME – CNCM Lyon

Joi, 23 mai

• Sala ”George Enescu” a UNMB, ora 17.00

NIRVANA (2)

2×2
Verona Maier, Lena Vieru Conta, piane
Alexandru Matei, Sorin Rotaru, percuție

Irina Odăgescu-Țuțuianu: Muzică pentru două piane și percuție
Geroge Crumb: Makrokosmos III – Music for a Summer Evening (p.a.r.)

• Ateneul Român, ora 19.00

ULISE (3)

Orchestra Filarmonicii G.Enescu

Camil Marinescu, dirijor
Ion Bogdan Ștefănescu, flaut

Dan Dediu: Elegia minacciosa (con Gnossienne-Mandala)
Mihaela Vosganian: Esențe – Concert pentru flaut și orchestră
Tiberiu Olah – Simfonia a III-a – ”Dacă treci râul Selenei…”

Vineri, 24 mai

• Radio România, Studioul ”Mihail Jora”, ora 19

GULLIVER (4)

Orchestra Naționala Radio
Corul Academic Radio

Gheorghe Costin, dirijor
Ciprian Țuțu, dirijorul corului

Barrie Webb, trombon
Mircea Marian, violoncel
Andreea Iftimescu, mezzosoprană

Maia Ciobanu: Concert pentru trombon și orchestră (p.a.a.)
Călin Ioachimescu: Concert pentru violoncel și orchestră
Christian Alexandru Petrescu: Trei poeme pentru mezzosoprană și orchestră (p.a.a.)
Adrian Iorgulescu: Răscruce de timp – cantată pentru cor și orchestră (p.a.a.)

• Studioul de Operă și Multimedia al UNMB, ora 21.30

MATRIX (2)

PROTOSONIC / A Performance Multimedia

Interpretează: duo Synthcordia
Fernando Mihalache (bayan)
Cătălin Crețu (electronics, live video processing)

Invitat: Mitoș Micleușanu (cercetare sonoră, videoart)

Fernando Mihalache: Artipic pentru bayan și electronics
Cătălin Crețu: Trilogia urmei: Richblick. Prosopopeea urmei. Restblick.
Micleușanu Mitoș: Precipitații / sinteză modulară & granulară / video
Ștefan Niculescu: Sincronie (remix)

Sâmbătă, 25 mai

• Sala ”Auditorium” a UNMB, orele 10-14

Simpozion Internațional de Muzicologie
în cadrul Sezonului România-Franța 2019

”Gândirea muzicală de avangardă în Franța și România. Perspective și interacțiuni.”

Coordonator: Valentina Sandu-Dediu
Moderator: Olguța Lupu

Etienne Kippelen (Université d’Aix-Marseille, Conservatoires de Paris et d’Aix-en-Provence): Musique française et roumaine: points de convergence à l’époque contemporaine

Valentina Sandu-Dediu (UNMB; New Europe College – Institute for Advanced Study): Constantin Brăiloiu and His Circle. Some French-Romanian Musicological Connections

Lucie Kayas (Conservatoire de Paris – CNSMDP): Les trois visages de Mica Salabert

François-Xavier Féron (CNRS, Ircam, Sorbonne Université): Gérard Grisey and the Impact of Musical Acoustics on the Emergence of Spectral Thought

Ana Diaconu (UNMB): Costin Miereanu’s contribution to Musique en Jeu

Nicolas Donin (CNRS, Ircam, Sorbonne Université): Who cares about graphic scores today? Questioning musical notation 25 years after Fuite et conquête du champ musical

Oana Andreica (Academia Națională de Muzică „Gh.Dima”, Cluj-Napoca): Let’s Play With Serres’s Handkerchief! Costin Miereanu’s Labyrinthes d’Adrien

Simpozionul se va desfășura în limbile engleză și franceză

• Studioul de Operă și Multimedia al UNMB
Ora 14.00-14.50

Filmul ”Aurèle Stroe” de Bernard Cavanna și Laurence Pietrzak (2002)

• Aula UCMR, ora 17.00

NIRVANA (3)

VORTEX SONIQUE

Ansamblul Atem (Timișoara)

Vlad Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian

Director artistic: Gabriel Malancioiu

Toshio Hosokawa: Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen pentru clarinet, vioară, violoncel și pian
Sofia Gubaidulina: Dancer on the Tightrope pentru vioară și pian
Jonathan Harvey: Nataraja pentru flaut (piccolo) și pian
Karel Volnianski: Controversy pentru flaut, clarinet și vioară (p.a.a.)
Benjamin Attahir: Après l’ineffable pentru violoncel și pian  (p.a.r.)
George Crumb: Eleven Echoes of Autumn pentru flaut alto, clarinet, vioară și pian
• Sala ”George Enescu” a UNMB, ora 19.00

NIRVANA (4)

Trio Contraste (Timișoara)
Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian), Doru Roman (percuție)

Octavian Nemescu : Duanegdia sau Dianegdua pentru flaut, pian, percuție, bandă, soprană și trombon (p.a.a.)
Invitați: Bianca Manoleanu (soprană), Barrie Webb (trombon)
Horst Lohse: Moments de passion pentru pian
Eva Wiener: Glacial Space pentru marimba
Eugen Wendel: Aulodia pentru flaut și bandă
Bogdan Vodă: Different Colours pentru trio (p.a.a.)
Corneliu Dan Georgescu: Byzantinische Suggestionen pentru trio (p.a.a.)

• Teatrul Apollo 111 (din Palatul Universul, Str Brezoianu 23-25), ora 21.00

MATRIX (3)

Irinel Anghel & Friends: DollCore Doll-Hall in Doll Moll. Declanșator de animare și dezanimare a corpurilor, vocilor, obiectelor și instrumentelor.

Genul: doll-hall, Stilul: dollcore, Tonalitatea: doll moll.

Performeri: Irinel Anghel, Ana-Cristina Leonte, Călin Torsan, Bogdan Frigioiu, Mircea Honceriu, Alexandru Birsan, Matei Gheorghe, Alex Bălă, Sabina Ulubeanu, Daniel Stancu, Reka Csapo Dup, Cristina Lilienfeld, Smaranda Găbudeanu, Valentina Iordache, Alexandra Dascălu, Alexandru Claudiu Maxim, Alina Tofan, Luiza Matilda Mitu, Robert Băjenaru. Invitat special: Patricia Doll

Duminică, 26 mai

• Sala ”George Enescu” a UNMB, ora 11.00

GULLIVER (5)

“Cântece de vară și cortine fotografice”

Ansamblul devotioModerna
Olga Caia (soprana), Carla Stoleru (flaut), Mihai Bădiță (clarinet), Natalia Pancec (vioară), Răzvan Florescu (percuție), Mihai Murariu (pian). Invitat: Marius Lăcraru (vioară, viola)

Carmen Cârneci, conducerea muzicală

Peter Ruzicka: Trei piese pentru clarinet solo: Lamento – Invocatione – Elegia (p.a.r.)
Violeta Dinescu: RAND pentru clarinet si viola (p.a.r.)
Dan Bălan: Ipostaze contrapunctice pe teme maramureșene pentru două viori și percuție (p.a.a.)
Mihai Murariu: Hyperlink II. pentru flaut și clarinet
Carmen Cârneci: Două cântece de vară pe versuri de Radu Cârneci pentru soprană, pian și percuție: Vers de mireasă și Orele dragostei (p.a.a.)
*
Proiecții cu fotografii realizate de Dragoș Andriana, Melissa Antonescu, Alice Feraru, Mircea Hristescu, Eliza Lupu, Dragoș Mădălin Popa - studenți și absolvenți ai departamentului Fotografie și Imagine Dinamică, Universitatea Națională de Arte București. Selecție: Roxana Trestioreanu.

• Sala ”Auditorium” a UNMB, ora 12

ULISE (4)

Ansamblul Wahnsinn
Marius Ungureanu (violă), Barrie Webb (trombon), Erik Sandberg (corn)

Mika Pelo: Vortices
Gabriel Mălăncioiu: Agnis (p.a.a.)
Violeta Dinescu: verwirrung (p.a.a.)
Edgars Cirulis: Impermanence (p.a.a.)
Livia Teodorescu-Ciocănea: Entaglement (p.a.a.)
Anders Forslund: Involution (p.a.a.)
Grainne Mulvey: Aéra kai chordés (p.a.a.)

• Aula UCMR, ora 17.00

GULLIVER (6)

Cvartetul de coarde Gaudeamus (Brașov)

Liviu Marinescu: Cvartet de coarde nr. 1
Cornel Țăranu: Cvartet de coarde nr.1
Ulpiu Vlad: Pe acest pământ însorit - cvartet de coarde
Corneliu Dan Georgescu: Hommage to the Quinte (p.a.a.)
Sorin Lerescu: Impressions – Cvartet de coarde nr. 3

• Sala ”George Enescu” a UNMB, ora 19.00

ULISE (5)

Focus – Tineri compozitori francezi

Ansamblul Profil
Diana Moș, Petru Nemțeanu (viori), Marian Movileanu (violă), Mircea Marian (cello), Emil Vișenescu (clarinet), Sorin Lupașcu (corn)

Director artistic: Dan Dediu

Tiberiu Soare, dirijor
Ion Bogdan Ștefănescu, flaut

Laurent Durupt: Grids pentru cvartet de coarde (p.a.r.)
Raphaele Biston: Lignes de fuite pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel, pian (p.a.r.)
Benjamin Attahir: Jaillir pentru flaut și ansamblu (2 corni, harpă, vioară, violă, violoncel) (p.a.r.)
Camille Pepin: Luna pentru clarinet, corn, vioară, cello și pian (p.a.r.)

În cadrul Sezonului România-Franța

CONCERTE ÎN ȚARĂ ÎN CADRUL S.I.M.N. 2019

Filarmonica ”Oltenia” din Craiova

22 mai 2019, ora 19.00

CONCERT DE MUZICĂ ROMÂNEASCĂ

Corul Academic al Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova

Dirijor: Eugen Petre Sandu

Dragoș Alexandrescu: Tatăl nostru
Sorin Vulcu: Luminânda
Irina Odăgescu: La ivit de zori
Gheorghe Oprea: Când mândra mea doarme
Eugen Petre Sandu: Zdreanță
Simeon Niculescu: Iac-așa
Grigore Cudalbu: Bis!
Dan Buciu: Frumoasă lună mai
Eugen Petre Sandu: Cântec în doi (p.a.a.)
Eugen Petre Sandu: Uitarea (p.a.a.)
Alexandru Pașcanu: Chindia
Marcel Costea: Rugăciune

International Week of New Music in Bucharest – 2019

The International New Music Week in Bucharest – SIMN 2019

Artistic Director: Dan Dediu

Organizer: The Union of Romanian Composers and Musicologists in Romania

ROMANIAN VERSION HERE

[W.P.  – world premiere; R.P – Romanian premiere]

 

Sunday, May 19th

 

• Romanian Atheneum, 7 p.m

NIRVANA (1)

 

CONCERTO Orchestra

Conductor: Bogdan Vodă

Choir conductor: Florian Costea

Soloists: Evelina Andrieș, harp; Iustinian Zetea, bass-baritone; Horia Maxim, piano

Works:

George Balint: “Ortus novorum Athenas (Ivirea Atenei)” for harp and orchestra (W.P)

Nicolae Brânduș: “Rugăciunea unui dac” (“A Dacian’s Prayer”) for bass-baritone, piano, organ, choir and string orchestra (W.P.)

Valentin Gheorghiu: 2nd Symphony (W.P. of the revised version)

 

Monday, May 20th

 

• Cantacuzino Palace Hall (URCM Hall), 5 p.m.

ULYSSES (1)

 

SONOMANIA Ensemble: LUMINOUS

Artistic director: Diana Rotaru

Conductor: Simona Strungaru

Performers: Ștefan Diaconu, flute, Valentin Ghita, oboe, Mihai Bădiță, clarinet, Mircea Grigore Lazăr, violin, Eugen-Bogdan Popa, cello, Mădălina-Claudia Dănilă, piano

Works:

Daniela Terranova: “Notturno in forma di rosa” for flute, clarinet, violin, cello and piano (R.P.)

Federico Gardella: “D’autres arabesques” for oboe and piano (R.P.)

Jonathan Harvey: “Flight Elegy” for violin and piano

Josephine Stephenson: “lignéchos” for violin, clarinet and piano (R.P.)

Benedetto Boccuzzi: “Otto lamenti” for violin and ansamblu (W.P.)

Sungji Hong: “Luminous Flux” for ansamblu (R.P.)

 

• The „George Enescu” Hall of the National University of Music, 7 p.m.

GULLIVER (1)

 

DOUBLE RECITALS

Young Performers and Romanian Composers

 

CLARINO Ensemble

Emil Vișenescu, conductor and soloist

Performers:

Ciprian Melente, Bogdan Vasile, Bogdan Mavroean, Sebastian Antoneac, Dominic Martinaș, Tudor Poenaru, Claudiu Minea, Dragoș Stancu, Mihai Cucu

Works:

Vladimir Scolnic: “The Ice Land” (“Țara de gheață”) for clarinet octet (W.P.)
Menahem Zur: “Discussions no. 6″ for clarinet quartet and tape (W.P.)
Adina Dumitrescu: “The Shop Window with Glass Figurines” (“Vitrina cu figurine de sticlă”) for eight clarinets in B
Diana Rotaru: “Wonderland” (1. White Rabbit, 2. Cheshire Cat, 3. Mock Turtle Blues) for solo clarinet and clarinet quintet (W.P.)
Sebastian Androne: “Hakken” for clarinet quintet (W.P.)
Cristina Uruc: “Katabasis. Still Wandering” for clarinet ensemble and percussion (W.P.)

PERCUSSIONescu

Irina Rădulescu & Bogdan Florescu, percussion

Bits of Romanian Beats

Works:

Lucian Zbarcea: Toacatta (W.P.)
Diana Gheorghiu: Love and Die (W.P.)
Bogdan Pintilie: Eccentric Vibes (W.P.)
DanDe Popescu: Cave Dweller (W.P.)
Daniel Šimek: Head Echos (R.P.)
Bogdan Vodă: Clepsidre (W.P.)
Andrei Petrache: Vibraimba (W.P.)

 

Tuedsay, May 21st

 

• Cantacuzino Palace Hall (URCM Hall), 5 p.m.

ULYSSES (2)

 

DIVING WITHIN THE SOUND

Ion Bogdan Ștefănescu, flute & Mihai Măniceanu, piano

Works:

Xingzimin Pan: “Kaidan”

Edward Gregson: “Aztec Dances”

Doina Rotaru: “Crystals”

Ian Clarke: “Hatching Aliens”

Dan Dediu: “Pastorale cynique”

Mihai Măniceanu: “Riffs and Solos”

 

• The „George Enescu” Hall of the National University of Music, 7 p.m.

GULLIVER (2)

 

ARCHAEUS Ensemble

Mircea Pădurariu, conductor

Works:

Adrian Pop: “Invenzioni”

Roman Vlad: “Diptic brâncușian” (W.P.)

Liviu Dănceanu: “Memorialis”

Dana Probst: “Profond mirroir” (W.P.)

Nicolae Teodoreanu: “Variațiuni – Varis”

Guest: Mihai Bucă (chant)

George Balint: “Regăsirea” (“The Retrieval”) (W.P.)

 

Wednesday, May 22nd

 

• Cantacuzino Palace Hall (URCM Hall), 5 p.m.

GULLIVER (3)

 

MEZZO & PIANO DUO

Claudia Codreanu, mezzosoprano & Diana Vodă Dembinski, piano

Works:

Elena Apostol: Thunderstorm on lyrics by the composer (W.P.)
Dumitru Capoianu: Two Songs on lyrics by George Topârceanu
- “Raining” (Plouă)
- “The Gypsies are Coming” (Vin țigăncile)
Diana Dembinski Vodă: “Letters” (Scrisori), 3 Songs on lyrics by Nichita Stănescu (W.P.)
Dan Buciu: Two Songs (W.P.)
- “Cancion para Ramirez” (lyrics by Valentin Petculescu)
- “Petculescu’s Cat” (lyrics by Dan Buciu)
Nicolae Coman: Two Songs
- “Le feuillage” (lyrics by Victor Hugo)
- “Le voyage” (lyrics by Charles Baudelaire)
Mihaela Vosganian: “Da Capo al Fine” – Five Songs on lyrics by Rodica Stănculescu (W.P.)
- “The Art of Fugue”
- “Lamento”
- “The Infinite Melody”
- “The Mirror Metaphor”
- “Da capo al Fine”

 

• Romanian Radio Broadcasting Company, “Mihail Jora” Hall, 7 p.m.

MATRIX (1)

 

Radio Chamber Orchestra

Smartphone Choir

Marijn Simons, conductor

Martin Malatray, conductor of the smartphone choir

Marius Ungureanu, viola

Works:

Marijn Simons: “Chamber Symphony No.1” (R.P.)

Vlad Maistorovici: “Icarus Torso” – Concert Study for viola and orchestra (W.P.)

Doina Rotaru: “Nymphéa” (“Water Lily”) for chamber orchestra (W.P.)

Bernard Cavanna: “Geek Bagatelles” for smartphone ensemble and orchestra (R.P.)

Concert realized in partnership with Projets GRAME – CNCM Lyon

 

Thursday, May 23rd

 

• The „George Enescu” Hall of the National University of Music, 5 p.m.

NIRVANA (2)

 

2 x 2 (Piano Duo & Percussion Duo)

Verona Maier & Lena Vieru Conta, piano

Alexandru Matei & Sorin Rotaru, percussion

Works:

Irina Odăgescu-Țuțuianu: “Music for două pianos and percussion”

George Crumb: “Music for a Summer Evening: Makrokosmos III” (R.P.)

 

• Romanian Atheneum, 7 p.m.

ULYSSES (3)

 

“George Enescu” Philharmonic Orchestra

Camil Marinescu, conductor

Ion Bogdan Ștefănescu, flute

Works:

Dan Dediu: “Elegia minacciosa (con Gnossienne-Mandala)”

Mihaela Vosganian: “Essences” – Concerto for flute and orchestra

Tiberiu Olah – 3rd Symphony – “Daca treci raul Selenei…”

 

Friday, May 24th

 

• Romanian Radio, “Mihail Jora” Hall, 7 p.m.

GULLIVER (4)

 

National Radio Orchestra

Academic Radio Choir

Gheorghe Costin, conductor

Ciprian Țuțu, choir conductor

Soloists: Barrie Webb, trombone; Mircea Marian, cello; Andreea Iftimescu, mezzosoprano

Works:

Maia Ciobanu: Concerto for trombone and orchestra (W.P.)

Călin Ioachimescu: Concerto for cello and orchestra

Christian Alexandru Petrescu: “Three Poems” for mezzosoprano and orchestra (W.P.)

Adrian Iorgulescu: “Răscruce de timp” (“Time Crossroad”) – cantata for choir and orchestra (W.P.)

 

Opera and Multimedia Studio of the National University of Music, 9:30 p.m.

MATRIX (2)

 

PROTOSONIC / A Multimedia Performance 

Performing: duo Synthcordia
Fernando Mihalache (bayan) & Cătălin Crețu (electronics, live video processing)

Guest: Mitoș Micleușanu (sonic research, videoart)

Fernando Mihalache: “Artipic” for bayan and electronics
Cătălin Crețu: “The Trace Trilogy” (Trilogia urmei): Richblick. Prosopopeea urmei. Restblick.
Mitoș Micleușanu : “Rainfall” (Precipitații) – modular & granular synthesis / video
Ștefan Niculescu: “Sincronie” (remix)

 

Saturday, May 25th

 

• Auditorium Hall of the National University of Music in Bucharest, 10 a.m. – 2 p.m.

 

International Musicology Symposium: “Avantgarde musical thinking in France and Romania. Perspectives and Interactions”

Part of the The Romania-France Season, 2019

Coordinator: Valentina Sandu-Dediu

Moderator: Olguța Lupu

 

Etienne Kippelen (Université d’Aix-Marseille, Conservatoires de Paris et d’Aix-en-Provence): Musique française et roumaine: points de convergence à l’époque contemporaine

Valentina Sandu-Dediu (UNMB; New Europe College – Institute for Advanced Study): Constantin Brăiloiu and His Circle. Some French-Romanian Musicological Connections

Lucie Kayas (Conservatoire de Paris – CNSMDP): Les trois visages de Mica Salabert

François-Xavier Féron (CNRS, Ircam, Sorbonne Université): Gérard Grisey and the Impact of Musical Acoustics on the Emergence of Spectral Thought

Ana Diaconu (UNMB): Costin Miereanu’s contribution to Musique en Jeu

Nicolas Donin (CNRS, Ircam, Sorbonne Université): Who cares about graphic scores today? Questioning musical notation 25 years after Fuite et conquête du champ musical

Oana Andreica (Academia Națională de Muzică „Gh.Dima”, Cluj-Napoca): Let’s Play With Serres’s Handkerchief! Costin Miereanu’s Labyrinthes d’Adrien

The symposium will be held in English and French.

*

• Opera and Multimedia Studio of NUMB, 2 p.m.-2:50 p.m.

Film projection: “Aurèle Stroe” by Bernard Cavanna and Laurence Pietrzak (2002)

 

• Cantacuzino Palace Hall (URCM Hall), 5 p.m.

NIRVANA (3)

 

VORTEX SONIQUE

ATEM Ensemble (Timișoara)

Artistic director: Gabriel Mălăncioiu

Performers: Vlad Colar, flute, Cristian Miclea, clarinet, Cristina Mălăncioiu, violin, Darius Tereu, cello, Victor Andrei Părău, piano

Works:

Toshio Hosokawa: “Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen” for clarinet, violin, cello and piano

Sofia Gubaidulina: “Dancer on the Tightrope” for violin and piano

Jonathan Harvey: “Nataraja” for flute (piccolo) and piano

Karel Volnianski: “Controversy” for flute, clarinet and violin (W.P.)

Benjamin Attahir: “Après l’ineffable” for cello and piano (R.P.)

George Crumb: “Eleven Echoes of Autumn” for alto flute, clarinet, violin and piano

 

• The „George Enescu” Hall of the National University of Music, 7 p.m.

NIRVANA (4)

 

TRIO CONTRASTE (Timișoara)

Performers: Ion Bogdan Ștefănescu, flute; Sorin Petrescu, piano; Doru Roman, percussion

Guest performers: Bianca Manolceanu, soprano; Barrie Webb, trombone

Works by: Bogdan Vodă, Octavian Nemescu, Corneliu Dan Georgescu

Octavian Nemescu : “Duanegdia or Dianegdua” for flute, piano, percussion, tape, soprano and trombone (W.P.)

Horst Lohse: “Moments de passion” for piano

Eva Wiener: “Glacial Space” for marimba

Eugen Wendel: “Aulodia” for flute and tape

Bogdan Vodă: “Different Colours” for trio (W.P.)

Corneliu Dan Georgescu: “Byzantinische Suggestionen” for trio (W.P.)

 

• Apollo 111 Theatre (“Universul” Palace), 9 p.m.

MATRIX (3)

 

IRINEL ANGHEL & Friends

“DollCore Doll-Hall in Doll Moll”. Trigger of animation and de-animation of bodies, voices, objects and instruments.

Genre: doll-hall, Style: dollcore, Tonality: doll moll.

Performers: Irinel Anghel, Ana-Cristina Leonte, Călin Torsan, Bogdan Frigioiu, Mircea Honceriu, Alexandru Birsan, Matei Gheorghe, Alex Bălă, Sabina Ulubeanu, Daniel Stancu, Reka Csapo Dup, Cristina Lilienfeld, Smaranda Găbudeanu, Valentina Iordache, Alexandra Dascălu, Alexandru Claudiu Maxim, Alina Tofan, Luiza Matilda Mitu, Robert Băjenaru. Guest: Patricia Doll

 

Sunday, May 26th

 

• The „George Enescu” Hall of the National University of Music, 11 p.m.

GULLIVER (5)

 

SUMMER SONGS AND PHOTOGRAPHIC CURTAINS

devotioModerna Ensemble
Olga Caia (soprano), Carla Stoleru (flute), Mihai Bădiță (clarinet), Natalia Pancec (violin), Răzvan Florescu (percussion), Mihai Murariu (piano). Guest: Marius Lăcraru (violin, viola)

Carmen Cârneci, conductor

Works:

Peter Ruzicka: Three Pieces for clarinet solo: Lamento – Invocatione – Elegia (R.P.)
Violeta Dinescu: RAND for clarinet and viola (R.P.)
Dan Bălan: Polyphonic hypostasis on themes from Maramureș (“Ipostaze contrapunctice pe teme maramureșene”) for two violins and percussions (R.P.)
Mihai Murariu: Hyperlink II. for flute and clarinet
Carmen Cârneci: Two Summer Songs (“Două cântece de vară”) on lyrics by Radu Cârneci for sopano, piano and percussion: Vers de mireasă and Orele dragostei (W.P.)
*
Projections with photos by students and graduates of the Photography and Dynamic Image of the National Arts University in Bucharest: Dragoș Andriana, Melissa Antonescu, Alice Feraru, Mircea Hristescu, Eliza Lupu, Dragoș Mădălin Popa. Selection by Roxana Trestioreanu.

 

• Auditorium Hall of the National University of Music in Bucharest, 12 a.m.

ULYSSES (4)

 

WAHNSINN Ensemble

Marius Ungureanu, viola, Barrie Webb, trombone, Erik Sandberg, horn

Works:

Mika Pelo: “Vortices” (W.P.)
Gabriel Mălăncioiu: “Agnis” (W.P.)
Violeta Dinescu: “verwirrung” (W.P.)
Edgars Cirulis: “Impermanence” (W.P.)
Livia Teodorescu-Ciocănea: “Entaglement” (W.P.)
Anders Forslund: “Involution” (W.P.)
Gráinne Mulvey: “Aéra kai chordés” (W.P.)

 

• Cantacuzino Palace Hall (URCM Hall), 5 p.m.

GULLIVER (6)

 

GAUDEAMUS String Quartet (Brașov)

Works by:

Liviu Marinescu: String Quartet No. 1

Cornel Țăranu: String Quartet No. 1

Ulpiu Vlad: “Pe acest pământ însorit” (“On this sunny earth”)

Corneliu Dan Georgescu: “Hommage to the Quinte” (W.P.)

Sorin Lerescu: “Impressions” – String Quartet No. 3

 

• The „George Enescu” Hall of the National University of Music, 7 p.m.

ULYSSES (5)

 

FOCUS: YOUNG FRENCH COMPOSERS

PROFIL Ensemble

Conductor Tiberiu Soare

Laurent Durupt: “Grids” for string quartet (R.P.)

Raphaele Biston: “Lignes de fuite” for flute, clarinet, violin, cello, piano (R.P.)

Benjamin Attahir: “Jaillir” for flute and ansamblu (2 horns, harp, violin, viola, cello) (R.P.)

Camille Pepin: “Luna” for clarinet, corn, violin, cello and piano (R.P.)

Part of The Romania-France Season, 2019.

 

CONCERTS IN OTHER CITIES – SIMN 2019 

“Oltenia” Philharmonic in Craiova

May 22nd, 7 p.m. 

ROMANIAN MUSIC CONCERT

The Academic Choir of the “Oltenia” Philharmonic in Craiova

Conductor: Eugen Petre Sandu

Works:

Dragoș Alexandrescu: Tatăl nostru
Sorin Vulcu: Luminânda
Irina Odăgescu: La ivit de zori
Gheorghe Oprea: Când mândra mea doarme
Eugen Petre Sandu: Zdreanță
Simeon Niculescu: Iac-așa
Grigore Cudalbu: Bis!
Dan Buciu: Frumoasă lună mai
Eugen Petre Sandu: Cântec în doi (p.a.a.)
Eugen Petre Sandu: Uitarea (p.a.a.)
Alexandru Pașcanu: Chindia
Marcel Costea: Rugăciune

TIMSONIA 2018

TIMSONIA INTERNATIONAL NEW MUSIC FESTIVAL

2nd edition

18-22 NOVEMBER, 2018

TIMSONIA was designed as an International  Festival of New Music dedicated to the young generations. The first edition took place in Timisoara between 25-28 October of 2014 and featured 5 concerts, 4 lectures and 9 world premieres, with participants from Romania, Austria, Italy, Sweden, Hungary and Germany.

The second edition of TIMSONIA showcases contemporary music and place it at the forefront of student activities in 2018. With invitees from Germany, France, Austria, Italy, Hungary and Romania, the festival features both professional musicians and students and showcases concerts, lectures and masterclasses along with premieres and performances of consecrated new music works.

 

PROGRAM

 

Day #1
18 NOV. SUNDAY

11:00, Theresia Bastion, The National Museum of BanatCONFERENCE
Raphael Languillat - Some thoughts about the necessary metamorphosis of contemporary music
Ana Gnjatovic - Contemporary Music Map of Belgrade

19:00, Mihai Perian Hall, “Ion Vidu” Art High School, CONCERT - BIZANTIN / GREGORIAN – CONTEMPORARY
Ion Vidu Art High School Choir
Christian Naș
Duo Doru Roman & Sorin Petrescu

Ion Vidu Art High School Choir

  • Filothei sin Agăi Jipei – O, minunile nașterii Tale
  • Mesrob Mashtots – Looys Parats
  • Ola Gjeilo – Ubi Caritas
  • Remus Georgescu – Născătoare de Dumnezeu

Christian Naș (viola)

  • Paul Constantinescu - Sonata Bizantină
  • Violeta Dinescu - Din cimpoiu
  • Raphaël Languillat - Vision of the Living Light (d’après Hildegard von Bingen)

Duo Contraste: Doru Roman (percussion) & Sorin Petrescu (piano)

  • Dan Dediu – Axionvorspiel, Scala aenigmatica
  • Darie Nemeș Bota - Rurisodon
  • Aurel Stroe - Piese pastorale
  • Horst Lohse - The Seven Mortal Sins, inspired by Hieronymus Bosch: Ira, Acedia, Avaritia
  • Arvo Pärt - Trivium
  • Cornelia Tăutu - Da capo 

Day #2
19 NOV. MONDAY

15:00 Faculty of Music & Theater, Rm. 26. MASTERCLASS
Christian Nas, Viola

19:00 Theresia Bastion, The National Museum of BanatCONCERT TRADITIONAL – CONTEMPORARY
Duo Diana Moș & Mihai Măniceanu
Duo Saša Mirković & Vladimir Blagojević

Duo Diana Moș (violin) & Mihai Măniceanu (piano)

  • Tiberiu Olah – Sonatina
  • Mihai Măniceanu - Cantabile e Presto
  • Aurel Stroe – Sonata I
  • Nicolae Branduș - Glossa

Duo Saša Mirković (viola) & Vladimir Blagojević (accordion)

  • Maja Bosnić - com.app.data
  • Cătălin Crețu - Prosopopeea urmei
  • Vladimir Trmčić - Longing
  • Ana Gnjatović - Sotto voce
  • Stevan Kovač Tikmajer - Luce Sconosciuta
  • Dragana Jovanović - Aydes Virays Amo

Day #3
20 NOV, TUESDAY

11:00, Theresia Bastion, The National Museum of BanatCONFERENCE
Mihai Popean - Transcendence: Aus den sieben Tagen
Cătălin Crețu - Bodily Prolongation through Technology-Mediated Gesture

18:00 Art Museum, Baroque Hall, FMT Student & Faculty CONCERT EXPERIMENT / AVANT-GARDE & ROMANIAN CONTEMPORARY MUSIC
FMT Faculty

  • Marcela Sorina Costea: Remus Georgescu - Interludiu și Toccata din Suita a II-a
  • Mia Iuga & Aida Marc: Dumitru Capoianu - Vin țigăncile… /   Felicia Donceanu - Amărîtă turturea
  • Aida Marc & Teofil Buteică: Sabin Păutza - Divertimento Nr. 3
  • Sergiu Cârstea: Elena Apostol – Puzzle
  • Sorina Munteanu & Victor Andrei Părău: Sabin Păutza - Trei cântece pe versuri de Tristan Tzara / Dan Dediu - Un păianjen și Voci dulci 
  • Mihai Popean - Bardo (acousmatic music)

FMT Faculty-FMT Student
Catalina Capatana & Roxana Ardeleanu: Cristian Bence-Muk - Interferences – Radio.zip retuned 

FMT Students

  • FMT Experimental Music Ensemble: Karlheinz Stockhausen - Aus den sieben Tagen (selections)
  • FMT String Quartet: Mihai Ungureanu - Cvartetul de coarde nr. 5
  • Bernadett Bakos: George Crumb - Makrocosmos I: Proteus -Pisces,  Dream images -Gemini
  • Cristina Zgriban: George Crumb - Makrokosmos II: Morning Music – Cancer, The  Mystic Chord – Sagittarius
  • Vlad Faur: Nicolae Brânduș - Soliloque IV
  • Evelina Vicleanu: Armando Balice - Călătorie în România
  • Percussion Ensemble Percutissimo (Amelia Trifu, Patrick Cojerean, Philip Goron) – G. Bomhof, Z. Pongracz, D. Punto
  • Semela Amara Magarin – John Cage - 4’33″
  • Csilla Bordos & Paul Grosar : Ligeti Gyorgy - Mysteries of the macabre

Day #4
21 NOV, WEDNESDAY

11:00, Theresia Bastion, The National Museum of BanatCONFERENCE
Sabina Ulubeanu, Oltea Zambori & Matei Ioachimescu - Make it happen! An Atypical Conversation about Cultural Management and the Personal Image of the Artist in the 21st Century

15:00 Faculty of Music & Theater, Rm. 26MASTERCLASS
Martin Wistinghausen, Canto

19:00 Theresia Bastion, The National Museum of Banat. CONCERT BAROQUE – CONTEMPORARY
Duo Manuela & Dragoș Mihăilescu
Duo Alfredo Ovalles & Matei Ioachimescu

Duo Manuela (piano) & Dragoș Mihăilescu (piano)

  • Henry Purcell / György Kurtág – Fantasia upon one note
  • Martin Lichtfuss - 11 Minuten für Klavier
  • Gabriel Almași - Arabesque

Duo Matei Ioachimescu (flute) & Alfredo Ovalles (piano)

  • Marin Marais - La Folia
  • Toshio Hosokawa - Lied
  • Füsun Köksal – Voce Rotta
  • Wolfram Wagner – Duo
  • Doina Rotaru - Elegie
  • Margareta Ferek-Petric - Beastie Poetry 

Day #5
22 NOV, THURSDAY

11:00, Theresia Bastion, The National Museum of BanatCONFERENCE
Filippo Perocco - Works Dedicated to the L’Arsenale Ensemble
Peter Tornyai -‘Objet trouvé’ and quotation in the works of young Hungarian composers’

14:00 Faculty of Music & Theater, Rm. 14SMASTERCLASS
Matei Ioachimescu, Flute

15:00 Faculty of Music & Theater, Rm. 12SMASTERCLASS
Alfredo Ovalles, Piano

19:00 Theresia Bastion, The National Museum of Banat. CONCERT ROMANTIC – CONTEMPORARY
Martin Wistinghausen
ATEM Ensemble

Martin Wistinghausen (bass voice)

  • Franz Schubert - Grenzen der Menschheit
  • Sabina Ulubeanu - Unfinished Doppelgänger
  • Erich S. Hermann - shift 3 – nowhere near (5 exercises to keep yourself busy)
  • Franz Schubert - Der Tod und das Mädchen
  • Franz Schubert - Florio
  • Peter Tornyai - aus seinen Schriften
  • Franz Schubert - Der Wanderer an den Mond

ATEM Ensemble – Cristian Miclea (clarinet), Cristina Mălăncioiu (violin), Victor Părău (piano)
Program

  • Franz Schubert - Serenade
  • Șerban Marcu - Toccata impaziente
  • Filippo Perocco - Dalla brina
  • Franz Schubert - Sei mir gegrüßt
  • Diana Rotaru - Meander

Martin Wistinghausen & ATEM Ensemble

  • Gabriel Mălăncioiu - Interferențe
  • Martin Wistinghausen - Lună tu – Beiseit
Organizers: http://timsonia2018.weebly.com/teamsonia.html

Festivalul MERIDIAN 2018 (Program RO)