Reviews

CRONICA: Bits of Romanian Beats

SIMN 2019

Maria Isabela Nica: Bits of Romanian Beats

 Cea mai importantă manifestare artistică dedicată muzicii contemporane, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, pune prin definiție noutatea în prim-plan. O reflecție vie a noutății este reprezentată de tinerii interpreți și compozitori români, care angrenați în acest eveniment și încurajați să se auto-depășească, precum afirmă și motto-ul festivalului: „Limite … și dincolo de ele!”, au reușit să conlucreze la materializarea, în parte, a unor lucrări și interpretări proaspete ce sunt oferite în cea de-a XXIX-a ediție a festivalului.

Din secțiunea Double Recitals, aflată sub semnul tematicii GULLIVER – Dincolo de limitele istoriei, extragem manifestarea de luni, 20 mai, ce a avut loc la ora 19:00 în Sala „George Enescu” a Univeristății Naționale de Muzică din București. Ansamblul de clarinete Clarino, avându-l pe Emil Vișenescu în ipostaza de dirijor și solist, ne-a propus spre audiere lucrări aparținând compozitorilor Adina Dumitrescu, Vladimir Scolnic, Menahem Zur, Sebastian Androne, Diana Rotaru, urmând ca programul să fie încheiat de Katabasis. Still Wandering pentru ansamblu de clarinet și percuție semnată de Cristina Uruc. Această ultimă lucrare i-a avut ca invitați pe membrii ansamblului PERCUSSIONescu: Irina Rădulescu și Răzvan Florescu, coordonați de Sorin Rotaru și Alexandru Matei, prezent și el pe scenă alături de cei doi tineri. Ca o fuziune electrică, lucrarea s-a desfășurat într-o interpretare interesantă, o colaborare extrem de reușită între cele două ansambluri, mereu sub semnul profesionalismului, coerentă și densă, fără ezitări, până la final. Acestei interpretări i-a urmat partea a doua a recitalului ce a aparținut integral duo-ului PERCUSSIONescu.   

Format în 2016, duo-ul PERCUSSIONescu, din care fac parte Irina Rădulescu și Răzvan Florescu, și-a propus să crească popularitatea celor două spectaculoase instrumente de percuție,  vibrafonul și marimba, pentru care manifestă o atracție aparte. Cunoscând foarte bine faptul că repertoriul dedicat acestor instrumente este destul de sărac, ei „cântă în principal piese << tinere >>, pentru că și repertoriul pentru un astfel de duo a început să apară abia în secolul XX. […] Colaborează cu compozitori români, prieteni, cu care pot discuta, pentru că e foarte important ca aceștia să înţeleagă mai întâi principiile de funcţionare ale instrumentelor și abia apoi să scrie.” (citat preluat din biografia paginii oficiale a ansamblului). Astfel, Bits of Romanian Beats, așa cum a sunat titlul recitalului de luni seară, a însemnat cu adevărat o provocare, atât pentru cei șapte compozitori care au scris lucrări special pentru această formulă, dar și pentru cei doi interpreți, care au fost la rândul lor motivați de complexitatea lucrărilor rezultate.

Pe parcursul recitalului au fost proiectate în stânga scenei șapte imagini, câte una pentru fiecare lucrare, viziuni ce au ajutat conturarea unei stări sugestive în timpul audierii sau care, au clarificat ideile sonore, unde era necesară o intervenție non-muzicală.

Prima lucrare, Toacatta (p.a.a.), semnată de Lucian Zbarcea a îmbinat ritmurile pregnante de toacă cu virtuozitatea specifică toccatei, în completarea ei fiind proiectată o imagine alb-negru ce înfățișa o măicuță ce bate la toacă. O piesă a portalurilor sonore, a schimbărilor de stare, cu alternanțe între pasajele dificile tehnic și mișcarea lentă, ce și-a găsit însă un fluid coerent în interpretarea celor doi soliști.

Love and die a Dianei Gheorghiu „e inspirată din lucrarea lui Nauman (100 live and die), ce constă în patru coloane luminoase ce conțin 100 de cuvinte legate de viață și de moarte, reprezentând acțiuni, emoții, culori […]” (citat preluat din programul de sală al evenimentului). Proiectată în stânga scenei, imaginea lucrării lui Nauman alăturată piesei compozitoarei Diana Gheorghiu, interpretată cu precizie și finețe, a căpătat relief spectacular în cadrul demersului componistic, conturând un spațiu transcedental.

În contrast cu lucrarea precedentă a urmat Eccentric Vibes (p.a.a.), semnată de Bogdan Pintilie, o partitură foarte bine sistematizată, având în construcția sa ritmuri complexe – pregnante și variate, executate cu entuziasm și precizie la marimbă și vibrafon. Momentul a dezvăluit audienței o piesă ce te ține mereu în suspans și pare a deschide noi porți către lumea ritmului și a combinațiilor imprevizibile. Interpretarea generoasă a soliștilor a eclipsat întru-totul imaginea sugestivă a unui portret excentric-colorat menită a ilustra momentul.

În continuare, DanDe Popescu ne-a oferit Cave dweller (p.a.a.), o piesă cu un limbaj minimalist, care a impus un dialog intens între cei doi soliști. Parcurgând sonor patru direcții și ipostaze, în directă relație cu momente ale existenței umane (notate în partitură prin indicațiile de tempo: wake, fight or flight, rise și evolve), interpreții au dat dovadă de versatilitate și o foarte mare putere de sugestie, reușind să transpună în muzică mesajul profund al autorului.

Răspunzând și el provocării ansamblului PERCUSSIONescu, Daniel Šimek le-a dedicat lucrarea Head echoes (p.a.a.). Alături de o abordare interpretativă deosebită, metamorfozată într-o contribuţie expresivă proprie, lucrarea a propus un exercițiu de imaginație, „în care orice eveniment ce se produce în mediul înconjurător poate provoca un impuls în mintea umană”. Pe ecran a fost proiectat textul: „Just listen …” mesaj ce a subliniat faptul că muzica este, până la urmă, cea care contează.

Sub semnătura lui Bogdan Vodă, Clepsidre (p.a.a.) se joacă cu implacabilitatea scurgerii timpului. Într-un limbaj sofisticat, muzica de mare sugestie și expresivitate, se dilată sau devine compactă asemenea timpului, sub semnul eternei iluzii a subiectivității aparent obiective. Construită inteligent, bazată pe algoritmul cunoscut ca „sita/ciurul lui Eratostene”, compozitorul a oferit ocazia duo-ului PERCUSSIONescu să exploreze puțin „joaca cu timpul”, lucru ce a fost bine manevrat de către cei doi soliști, regăsind plăcerea rostirii instrumentale, exprimată firesc.

În încheiere, Vivraimba (p.a.a.) a lui Andrei Petrache a încheiat spumos recitalul. Din cele trei părți ale lucrării: I. (e)Motion, II. Introspection, III. Finale, le-am audiat doar pe ultimele două. Spectaculozitatea lucrării a constat în virtuozitatea cu care a fost executată, interpreții Irina Rădulescu și Răzvan Florescu, dând dovadă de o velocitate ireproșabilă. Ultima parte a lucrării, Finale, a impus un limbaj inspirat din jazz-modern-world music, având un impact considerabil asupra publicului, după finalul recitalului reușind să disting fragmente fredonându-se prin sală. O lucrare ce utilizează o paletă generoasă de exprimare, soliștii reușind să transmită cu adevărat plăcerea de a interpreta o astfel de muzică, cu zâmbetul pe buze și mult entuziasm. Proiectată pe ecran, lucrarea Quad Moebius a lui Wim Delvoye, a sugerat potrivit ideea de fuziune dintre „doi”, reușind să sublinieze acest concept al duo-ului PERCUSSIONescu, care în interpretare se metamorfozează într-un singur organism perfect controlat.

Muzica pentru percuție pare a avea un viitor strălucit, atât în ceea ce privește interpreții, cât și compozitorii. O muzică ce nu are nevoie de „subtitrare”, dar de care ne-am putut bucura datorită  soliștilor și compozitorilor profesioniști și mai ales datorită cadrului oferit de Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. În favoarea acestui fapt mărturia celor doi tineri PERCUSSION-iști vine în întărire: „În spatele nostru există mulți oameni extraordinari fără existența cărora proiectul la care am lucrat în ultimele șase luni nu ar fi căpătat forma, culoarea și energia pe care le-a avut. Așadar, mulțumim directorului festivalului, Dan Dediu, pentru oportunitatea de a participa la un eveniment de un asemenea prestigiu, compozitorilor noștri fabuloși, Diana Gheorghiu, Lucian Zbarcea, Bogdan Vodă, Bogdan Pintilie, DanDe Popescu și Andrei Petrache, care au avut răbdare cu noi și care au îmbogățit repertoriul românesc de percuție cu șase lucrări de excepție, dragului nostru prieten Daniel Šimek, pentru lucrarea dedicată și pentru prezența sa la concert, dar și întregii echipe de organizare care ne-a ascultat toate dorințele și ideile. Mulțumim Dianei Rotaru pentru promovarea online, Anei-Maria Copu pentru proiecțiile video și lui Laurențiu Vasilachi pentru afișul cool. Mulțumim pentru promovare la radio Mariei Balabaș și lui Marica Cristian Rădoi!

Și nu în ultimul rând, mulțumim domnului profesor Alexandru Matei pentru consecvența cu care a sădit în noi pasiunea și interesul pentru muzica contemporană românească. Motiv pentru care îi dedicăm concertul de aseară și toate celelalte care vor urma pentru acest proiect.

Vă mulțumim pentru tot ce ne-ați dăruit!” (Irina Rădulescu și Răzvan Florescu).

Concluzionând ceea ce s-a întâmplat în seara de 20 mai putem spune cert că da, există limite, iar cei ce ne-au oferit aceste două ore intense de muzică ne-au dovedit că se poate ajunge „ … și dincolo de ele!”

CRONICĂ: Ansamblul Atem – Vortex Sonique

SIMN 2019

Nicoleta Cîrstea: Ansamblul Atem - Vortex Sonique

Nu avem existență fără transcendență. (Karl Jaspers)

În cea de-a XXIX-a ediție a festivalului SIMN (Săptămăna internațională a muzicii noi) s-a pus accentul pe muzica de proveniență franceză și autohtonă dar și pe promovarea generațiilor tinere de compozitori și interpreți. Penultima zi de festival a adus pe scena Muzeului „George Enescu” ansamblul ATEM din Timișoara. Ansamblu îi are în componența sa pe Vlad Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel și Victor Andrei Părău – pian. Concertul s-a aflat sub egida conceptului central intitulat Nirvana, concept în care transcendența și dezmărginirea eului sunt dezvoltate prin sacralitate și ritualuri deschise spre comuniune și mister.

Primul moment artistic a fost interpretarea lucrării intitulate Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen, pentru clarinet, vioară, violoncel și pian, compusă de către Toshio Hosokawa (Japonia). Creația aceastuia se poate defini prin sinteza creată între influnțele culturii occidentale și cele specifice muzicii tradiționale japoneze. Membrii ATEM au reușit să se muleze pe o „zonă” muzicală foarte greu de definit, uimind deopotrivă prin tehnica instrumentală. Starea și senzația de tensiuine au fost puse în evidență prin jocul contrastant al fiecărui instrument. Aparent sub semnul simbolistic al dualității complementare – ying și yang, tematica centrală a fost elaborată muzical prin trecerile relativ bruște de la o stare la alta, pe principiul contrastului.

Starea insuflată audienței s-a apropiat transcendental de simbolistica aparte propusă de către compozior, reuniunea veleităților europene cu sensibilitatea irezistibilă a universului asiatic sugerând alunecarea către un anume abis infinit al creației.

Conceptul existenței ca principiu funcțional al umanității s-a făcut simțit și în celelalte momente ale serii. În lucrarea intitulată sugestiv Dancer on a Tightrope pentru vioară și pian, compozitoarea Sofia Gubaidulina (Rusia) a exemplificat prin intermediul combinației dintre vioară și pian depășirea „barierelor” confortului unei zile obișnuite. Încă de la ricoșeul „exagerat” al viorii s-a observat o timbralitate aparte ce a fost urmată de folosirea inedită a corzilor pianului fie prin ciupire sau lovire. Transcendența de la „confort” la asumarea de riscuri a fost captată de către cei doi interpreți prin contrastul celor două părți ale piesei, trecerea fiind una bruscă și de efect. Finalul, sub semnul biruinței și al fanteziei, a fost pus în lumină prin tensiunea armonică dar și prin tremolul viorii care ajunge într-un registru acut, oferind ascultătrilor o variantă de definire a existenței de o prospețime ieșită din comun.

Jonathan Harvey (1939-2012) este unul dintre cei doi compozitori de la care a luat „naștere” proiectul Vortex Sonique. Cu piesa Nataraja pentru flaut piccolo și pian s-a trecut către investigarea stării de angoasă a eului, făcându-se apel la prezența evocatoare a trăsăturilor zeului Shiva, zeu al distrugerii. Flautistul Vlad Colar a surprins nu doar prin flexibilitatea pe care a demonstrat-o prin schimbarea cu lejeritate de la flaut la flaut piccolo, dar și prin efectele și modalitățiile de emisie sonoră care au indus starea de angoasă, sugerând apropierea dezastrului.

Al patrulea moment a acaparat prin combinația de timbre care semnifică diferențele și polaritățile prezențelor, pe care compozitorul Karel Volniasky (Israel) le-a sublimat în lucrarea Controversy pentru vioară, flaut și clarinet. În ciuda faptului că în principal țesătura reprezintă un dialog între cele trei instrumente, s-au evidențiat zone de îmbinare a melodiilor, rezultând astfel o unitate cu caracter tranzitoriu.

De departe piesa cea mai convingătoare ca tehnică și mesaj a fost Après l’ineffable pentru violoncel și pian de Benjamin Attahir (Franța). Violoncelistul Darius Tereu a avut dificila misiune de a reda forța și starea de dezmărginire implicată de „ritualurile” de maturizare ale eul-ui. Nu doar melodia a indus abisul nesfârșit de agonie dar și interpretarea celor doi care a „hipnotizat” prin caracterul sacral, evoluând pe două planuri (pianul – contemplativ și violoncelul – tensiunea și murmurul disperării).

Încheierea concertului l-a avut în prim plan pe compozitorul George Crumb (n.1939), creația sa fiind un punct de plecare foarte important în acest proiect. Noutatea piesei Eleven Echoes of Autumnpentru flaut alto, clarinet, vioară și pian a constat în folosirea nu doar a clapelor și corzilor pianului  (prin lovire și ciupire), dar și prin folosirea pianului drept cutie de rezonanță de către cei doi suflători în anumite momente.

Nu doar acest aspect a fost remarcat, printre combinațiile heterofone au apărut mici momente în care fiecare dintre cei patru interepreți au recitat pe rând (la începutul fiecărei cadențe) un text în latină. Tensiunea a fost creată în forma unui arc de cerc, iar culminația fiecărei părți a avut un caracter gradual.

Pe principiul conceptului de Nirvana, am avut astfel plăcerea de-a audia și aprecia diversitatea sonoră care a caracterizat evenimentul. Alunecarea printre stările ce definesc momente ale existenței, eterna căutare a eul-ui, agonia și extazul căutării s-au finalizat în acest caz cu o reprezentație de natură contemporană, în care experimentarea și îmbinarea s-au dovedit primordiale și obligatorii în viziunea compozitorilor contemporani.   

CRONICĂ: Seară la Ateneu dedicată muzicii noi românești

SIMN 2019

Korada Vako: Seară la Ateneu dedicată muzicii noi românești

Ion Bogdan Stefanescu

În 23 mai 2019, în sala mare a Ateneului Român a avut loc un concert simfonic memorabil, în cadrul festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. Fără îndoială, Orchestra Filarmonicii “George Enescu” nu a avut decât de câștigat de pe urma faptului că a interpretat sub bagheta dirijorului Camil Marinescu. De aceea, poate că personalitatea acestui dirijor ar merita o minimă prezentare și aici: și-a început studiile muzicale la vârsta de nouă ani, învățând să cânte la fagot. Apoi a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, unde cunoștințele acumulate la clasele de fagot și de dirijat i-au pus bazele unei structuri muzicale viguroase. I-a avut ca maeștri pe Constantin Bugeanu, Cristian Mandeal și Mihai Brediceanu. Abordează cu aceeași îndemânare repertoriul simfonic și cel de operă, susținând multe concerte în Germania, Canada, Israel, Japonia, Italia, Mexic, Rusia, SUA, China, Marea Britanie. Întrucât interpretează frecvent și astfel face cunoscute lucrări ale compozitorilor români, se consideră pe sine însuși drept un ambasador al muzicii românești. A predat pentru un timp fagotul la Universitatea Națională de Muzică din București, apoi a devenit profesor de dirijat la Universitățile de Artă din Osaka și Kyoto.

Seara nu putea începe mai frumos decât cu glumele spirituale ale dirijorului, care a creat o atmosferă plăcută și a adus bună-dispoziție în rândurile publicului. Prima piesă interpretată a fost Elegia minacciosa (con Gnossienne-Mandala) de Dan Dediu, compozitor reputat, recunoscut nu numai în România, ci și în afara țării. Orchestra a început să cânte pianissimo possibile, ceea ce a creat o stare de mister, de necunoscut. Încet-încet, a început să crească intensitatea, iar trecerea de la piano la forte și invers a produs o impresie extraordinară. În intervențiile pianului s-a făcut auzită influența lui Satie (promisă, de altfel, încă din titlul lucrării), integrându-se perfect în atmosfera piesei. Foarte special a fost și momentul când a răsunat toba mare din spatele publicului, ca o chemare de departe, ca un element amenințător ce venea de altundeva și ajungea treptat să facă parte din ceea ce se întâmpla pe scenă. Piesa s-a terminat în fortissimo possibile, iar câteva clipe după încheiere, magia a rămas parcă să plutească încă în sală, îngemănându-se mai apoi cu aplauzele călduroase publicului.

A urmat concertul pentru flaut și orchestră Esențe de Mihaela Vosganian, compozitoare foarte specială, a cărei creație se caracterizează prin atenția pentru spațiul sonor interior și atmosfera meditativă. În rol de solist s-a aflat Ion Bogdan Ștefănescu, care a cântat la patru feluri de flaut: piccolo, alto, bas și flaut de concert. Concertul a început cu flautul piccolo, printr-o melodicitate ce părea să evoce lumea păsărilor și cadrul liniștit al naturii. Apoi, pe măsură ce solistul schimba instrumentele, expresia melodică devenea tot mai tare, mai dură. S-a evidențiat astfel o serie de stări schimbătoare care, fără să fie bruște, îi dădeau ascultătorului impresia că se lasă noaptea, că este invitat să parcurgă o călătorie presărată cu momente frumoase și tulburătoare în același timp, capabile să rămână pentru foarte mult timp în memorie.

Seara s-a încheiat cu Simfonia nr. 3 de Tiberiu Olah, bine cunoscutul compozitor, profesor și muzicolog româno-ungar. E o lucrare ce nu mai are nevoie de prezentări, impresionantă prin dinamismul ei, prin multele ei schimbări de ritm și de intensitate. Orchestra a cântat-o extraordinar de frumos, în acest sens fiind admirabilă reușita dirijorului de a intra, prin mișcări mici și precise, într-o strânsă conexiune spirituală cu instrumentiștii.

A fost un concert foarte valoros datorită frumoaselor lucrări prezentate, seriozității instrumentiștilor și iubirii pe care ei au dovedit-o pentru această muzică. Într-adevăr, piesele compozitorilor români trebuie să fie în continuare cântate, astfel încât publicul să aibă un cât mai frecvent contact cu muzica nouă, iar compozitorii să se bucure de apreciere încă de acum, de când încă sunt în viață!

CRONICĂ: Trio CONTRASTE pe scena UNMB

SIMN 2019

Ana-Luiza Han: Nirvana (4) – Trio “Contraste” pe scena UNMB

Sâmbătă, 25 mai, cel de-al patrulea concert din ciclul tematic Nirvana din cadrul ediției a XXIX-a a festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (19-26 mai 2019), a adus pe scena Universității Naționale de Muzică București unul dintre cele mai renumite ansambluri autohtone de muzică contemporană, Trio “Contraste”. De peste 30 de ani, acest ansamblu desfășoară o intensă activitate, atât în țară cât și peste hotare. Toți cei trei membri ai trio-ului – Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian), Doru Roman (percuție) – au o carieră solistică, interpretând de asemenea muzică clasică, însă atunci când sunt împreună scopul lor principal este de a promova muzica contemporană românească.

Lucrarea compozitorului Octavian Nemescu, Duanegdia sau Dianegdua pentru flaut, pian, percuție, bandă, soprană (Bianca Manoleanu) și trombon (Barrie Webb), a fost cea care a deschis programul serii. Partitura în primă audiție absolută face parte din ciclul „Muzica orelor”, implicând situarea simbolică pe o pantă de coborâre a personalității umane superioare de dinaintea nașterii, dar și de după moarte. Pentru lucrarea de față, este sugerată ora 10 seara, marcând întâlnirea cu dualitatea, „cu negația, cu antonimele specifice lumii în care urmează să coboare” (după cum a descris chiar compozitorul în caietul-program). Începând cu semnalul trombonului ce simbolizează intrarea în lumea materială, muzica se situează pe parametri sonori opuși: contraste dinamice (ff-pp) sau de registre (acut-grav), insule tonale și modale în opoziție cu limbajul atonal. Lucrarea a fost dedicată compozitorului dispărut recent Nicolae Teodoreanu.

Au urmat trei lucrări pentru instrumente soliste, fiecare membru al ansamblului fiind astfel pus în lumina reflectoarelor.

Moments de passion de Horst Lohse s-a conturat în forma unei suite de trei piese pianistice diferite ca stil și scriitură. În prima, caracterul ritmic apăsat a căpătat proeminență și prin nuanța forte; cea de-a doua, la antipodul celei dintâi, s-a dovedit melodioasă și lirică, punând în valoare calitățile expresive ale pianistului Sorin Petrescu; iar cea de-a treia, în ritm alert, a vizat cu predilecție o desfășurare a virtuozității pianistice.

 Lucrarea Glacial Space, semnată de Eva Wiener, a fost concepută ca un dialog și o contopire în același peisaj sonor a sunetelor înregistrate și a marimbei. Momentul a pus în valoare calitățile interpretative ale percuționistului Doru Roman.

Aulodia pentru flaut și bandă a compozitorului Eugen Wendel, interpretată de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, a propus un dialog dintre sunetul mereu variabil al flautului și acompaniamentul fixat. Sunetul înregistrat părea a evolua o dată cu instrumentul solist, contopindu-se într-un singur aparat sonor.

Revenind la formula de trio, lucrarea în primă audiție absolută a compozitorului Bogdan Vodă, Different Colours, a explorat potențialul timbral, armonico-melodic și ritmic al acestei combinații particulare de sonorități. Mozaicul ritmico-melodic desfășurat pe parcursul lucrării a potențat complementaritatea instrumentelor ansamblului. Peisajul stilistic a purtat interpreții prin diferite tipuri de limbaje, atât ca stil, cât și ca scriitură, de la pasaje pline de vervă în unison la momente lirice de o melodicitate aparte.

Ultima lucrare a serii, Două teme în stil bizantin pentru trio a compozitorului Corneliu Dan Georgescu, a fost dedicată din nou lui Nicolae Teodoreanu. Cele două melodii concepute în stil bizantin sunt de fapt scrieri originale ale compozitorului, copii stilistice, pe care le asamblează într-un limbaj nou, puternic cromatizat și eterofonic.

„Nirvana este eutopia contopirii cu Universul, (…) deschiderea înspre comuniune și mister” – așa aflăm de la directorul artistic al festivalului, Dan Dediu, cel care a conceput cele patru sugestive cicluri tematice sub care au fost reunite toate evenimentele. Poate și din acest motiv cele două lucrări dedicate postmortem compozitorului și etnomuzicologului Nicolae Teodoreanu au deschis și închis ciclul momentelor muzicale cuprinse în acest recital, asemeni unui ecou al memoriei peste timpuri și stări. Programul s-a dovedit astfel unul echilibrat: șase evenimente sonore ce au cuprins trei lucrări pentru trio, în primă audiție absolută, și alte trei lucrări care au pus în valoare calitățile solistice ale fiecăruia dintre cei trei membri ai ansamblului. Împreună sau separat, interpreții s-au impus ca trei muzicieni de substanță, implicați permanent în păstrarea vitalității repertoriului original.

CRONICĂ: Pianiști și percuționiști la UNMB

SIMN 2019

Petre Fugaciu: Pianiști și percuționiști la UNMB

Joi, 23 mai, în cadrul seriei Nirvana a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, la Sala “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București a avut loc un recital unic, atât în privința programului abordat, cât și în privința interpreților.

S-a început cu Muzică pentru două piane și percuție de Irina Odăgescu-Țuțuianu. În caietul-program al festivalului, criticul muzical Dumitru Avakian nota o posibilă paralelă între această lucrare și Sonata pentru două piane și percuție de Béla Bartók; totuși, dincolo de structura formației, comparația nu poate continua. Căci, trecând peste faptul că sonata compozitorului maghiar a avut premiera acum mai bine de opt decenii, atât ideile principale, cât și caracteristicile estetice și structurale ale celor două lucrări sunt destul de diferite pentru a motiva restrângerea unei posibile paralele între ele. Pe de altă parte, este evident că lucrarea compozitoarei românce poate fi considerată drept un răspuns la celebra lucrare a lui Bartók; această atitudine rămâne însă mai degrabă una pur referențială, ceea ce de fapt reprezintă o atitudine comună de-a lungul ultimului secol. De aceea, Muzică pentru două piane și percuție ar trebui definită drept o entitate de sine stătătoare, tocmai pentru a-i evidenția aspectele unice. Astfel, ea a atras prin construcții timbrale surprinzătoare, o structură bine definită și teme recognoscibile.

Partea secundă a concertului a fost dedicată unei lucrări în primă audiție românească: Makrokosmos III – Music for a Summer Evening de George Crumb. Este vorba despre o suită de cinci piese – Sunete nocturne (Trezirea), Wanderer-Fantasy, Advent, Mit și Muzica Nopții Înstelate –, fiecare cu atmosfera și caracteristicile proprii, însă toate reunite de aspectul esențial al timbralității. De fapt, suita pare construită ca o călătorie inițiatică sau ca un ritual de trecere; însăși structura părților componente constituie un argument pentru această idee, căci se poate observa o trecere de la concret (Sunete nocturne) la abstract (Wanderer-Fantasy), apoi la arhetipal (Advent, Mit), călătoria fiind încheiată în ultima parte, meditativă și detașată. Evident, acesta e doar un fel de a percepe lucrarea, ce mizează în primul rând pe semnificația parcursului de ansamblu. În orice caz, deși cântată într-o zi de primăvară, această muzică dedicată unei seri de vară a fost primită de către public cu multă căldură.

Iar din acest punct de vedere, un alt aspect al recitalului, care firește că nu poate fi omis, s-a dovedit unicitatea abordării interpretative: pe scena sălii “George Enescu” au urcat patru muzicieni de calitate, cu toții cadre didactice ale Universității Naționale de Muzică din București. Statutul de profesori al interpreților nu reprezintă neapărat un aspect esențial, însă nici nu trebuie omis faptul că asemenea momente – în care profesorii intră în lumina reflectoarelor – sunt rare, cu atât mai mult ele cuvenindu-se menționate. Astfel, pianistele Verona Maier și Lena Vieru-Conta, precum și percuționiștii Alexandru Matei și Sorin Rotaru, și-au dovedit profesionalismul și abilitățile muzicale, oferind un bun exemplu pentru tinerii studenți ai instituției. Reiese de aici cu evidență unul dintre motivele pentru care acest concert a fost apreciat de public; el poate fi încadrat în categoria acelor evenimente ce sunt nu doar necesare, dar și indicate pentru o bună evoluție a vieții muzicale în general.

Așteptăm, așadar, mai multe concerte asemănătoare, ce reușesc să aducă atât în atenția publicului muzică nouă și contemporană, cât și cadre didactice în rolul de interpreți.

CRONICĂ: Concertul de deschidere al SIMN 2019

SIMN 2019

Vlad-Cristian Ghinea: Concertul de deschidere a Festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” Ediţia a XXIX-a

Cronica preluata de pe BookHub.ro

Parcurgând numeroasele file ale istoriei, vom constata că oamenii au căutat mereu depăşirea graniţelor, chiar şi atunci când erau impuse de un regim totalitar. Această situaţie a avut loc şi în România postbelică, unde numeroşi oameni de cultură au continuat să menţină legătura cu noutăţile din Occident, în ciuda situaţiei politice nefavorabile. Nici muzica nu a scăpat de pericolul de a deveni un instrument de propagandă pentru Partidul Comunist Român, însă, după anul 1950, câţiva muzicieni ai acelor generaţii nu au încetat să viseze la vremuri în care îngrădirile vor fi înlăturate, iar arta se va putea manifesta liber. Unul dintre aceştia a fost academicianul Ştefan Niculescu, cel ce a fondat în anul 1991 cel mai important eveniment artistic din România dedicat muzicii contemporane: Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi.

Foto: Virgil Oprina

Ajunsă astăzi la cea de-a XXIX-a ediţie, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi continuă acest drum în parteneriat cu Sezonul România-Franţa 2019, propunându-şi promovarea tinerilor interpreţi şi compozitori români, precum şi a muzicii franceze contemporane. În acest spirit s-au desfăşurat şi cuvântările directorului artistic al festivalului, Dan Dediu, şi ale  comisarilor generali ai sezonului (Andrei Ţărnea din partea României şi Jean-Jacques Garnier din partea Franţei), aceştia fiind prezenţi pe scena Ateneului Român înaintea concertului de deschidere a festivalului din 19 mai 2019. Aflat în secţiunea tematică NIRVANA – Dincolo de limitele sinelui, programul concertului a propus trei lucrări în primă audiţie absolută ale unor compozitori români aflaţi deja în etapa maturităţii. Ansamblurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti angrenate pentru acest eveniment au fost Orchestra Concerto şi Corul Ricercare (pregătit de dirijorul Florian Costea), aflate sub bagheta dirijorului Bogdan Vodă.

În Orthus Novorum Athenas (Ivirea Atenei) – Concert pentru harpă şi orchestră de coarde cu percuţie, compozitorul George Balint a dorit ilustrarea Atenei „dezeificată la scara unui personaj juvenil de expresie lirică, duioasă” (citat din programul de sală al evenimentului). Totodată, dominanta este reprezentată de melodicitate, regăsită în special în partitura instrumentului solist, harpa. În ipostaza solistică s-a situat Evelina Andrieş, care a condus convingător discursul muzical şi a contribuit, alături de orchestră, la configurarea unei senzaţii de imponderabilitate, de peisaj nepământesc. Astfel, s-au creionat imagini în care sclipiri ale vieţii (când mai timide, când mai curajoase) caută să iasă dintr-o lume misterioasă, înnegurată.

Foto: Virgil Oprina

Creaţia eminesciană a reprezentat întotdeauna o inepuizabilă sursă de inspiraţie pentru compozitori. În cazul de faţă, Nicolae Brânduş s-a orientat către zona tragismului pierderii fiinţei în neant. Rugăciunea unui dac, pentru bas-bariton, pian, orgă, cor şi orchestră de coarde, menţine o stare de tensiune, care capătă uneori dimensiuni copleşitoare, datorită structurilor sonore implicate concomitent (orchestră, cor, pian, orgă şi solist) şi profunzimii versurilor eminesciene atât de bine transmise de către bas-baritonul Iustinian Zetea. În mare măsură, partea pianului a fost integrată în ţesătura vocal-simfonică, ieşirile în evidenţă fiind chibzuit nuanţate de Horia Maxim. Încet, încet, totul se cufunda în apăsătorul neant, prin stingerea sunetului, dar vraja s-a întrerupt prematur din cauza unui telefon mobil care a sunat neprevăzut în sală…

Dovadă că un artist nu este niciodată mulţumit pe deplin de rodul muncii sale, Valentin Gheorghiu a revenit de multe ori asupra Simfoniei a II-a în re minor, şlefuind-o la nivelul orchestraţiei şi al formei. Această primă audiţie a versiunii revizuite (după iniţiala partitură de acum 66 de ani) a captat atenţia încă de la primele sonorităţi, expuse de suflători, dar ceea ce iese în evidenţă este bogăţia şi frumuseţea temelor cu un iz românesc, tratate într-un stil neoromantic. Astfel, Valentin Gheorghiu construieşte momente extrem de dinamice şi susţinute, producând şi surprize, precum momentul de climax din partea a treia, care ar sugera sfârşitul lucrării, dar succedat de reiterarea temei rondo-ului într-o nouă secţiune. Mişcarea mediană apelează la interioritatea compozitorului, la reflecţie, conturând o atmosferă cu adevărat fermecătoare.  Pentru toate acestea şi pentru iscusinţa lui Valentin Gheorghiu de a utiliza paleta timbrală, de a exploata la maximum potenţialul temelor în cadrul aparatului orchestral, maestrul a primit aplauze frenetice la finalul lucrării.

Cu siguranţă, acest program a dus actorii implicaţi dincolo de limitele cunoscute de ei până atunci, fiind o depăşire a limitelor pozitivă, uluitoare chiar. Trebuie reamintit că ansamblurile prezente pe scenă sunt formate din studenţi, însă trăirea acestora, felul în care discursul muzical a fost condus şi energia transmisă au lăsat impresia unei filarmonici profesioniste. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără implicarea dirijorilor Bogdan Vodă (cu o forţă extraordinară la pupitrul dirijoral) şi Florian Costea (pe care am avut bucuria de-a îl vedea chiar alături de studenţii săi în timpul lucrării lui Nicolae Brânduş), precum şi a unora din profesorii tinerilor, aflaţi de asemenea lângă aceştia în rândurile orchestrei.

CRONICĂ: Gulliver 3 – Recital de lied

SIMN 2019

Gabriela Bejan: Gulliver (3) – Recital de lied

În ediția de anul acesta a SIMN, al treilea concert din seria tematică “Gulliver” a fost o oglindă a liedului contemporan: în Aula UCMR, mezzosoprana Claudia Codreanu și compozitoarea și pianista Diana Dembinski Vodă au susținut, în după-amiaza zilei de miercuri, un program în întregime românesc, multe dintre piese fiind cântate în primă audiție absolută.

(Foto: Dominic Dembinski)

Claudia Codreanu se impune printre artiștii importanți și actuali ai muzicii contemporane, fiind o prezență performantă în viața muzicală românească. Versatilitatea sa muzicală, deschiderea față de lumi muzicale diverse, a dat naștere unui palmares bogat, ce include concerte, recitaluri și spectacole de operă susținute în țară, dar și în Europa și Asia. În recitalul de față, mezzosoprana s-a adaptat foarte bine diversității discursului pianistic, abordând sonorități și formule recitative aparte, cu reliefuri vocale diferențiate de la un subiect poetic la altul.

Compozitoarea Elena Apostol a fost cea care a deschis programul, cu Thunderstorm pe versuri proprii. Este un lied în stil modern, ce conturează disonanțe menite să evoce tragedii precum Holocaustul sau cea de la Hiroshima, apoi consonanțe aromate, aidoma unei „creme de vanilie sau de ciocolată”, și, în fine, o armonie suverană, învestită cu puterea sloganului iluminist  („Liberté, égalité, fraternité”). Pentru a susține toate aceste trei ipostaze diferite ale lucrării, compozitoarea a tratat pianul și ca instrument de percuție, extinzându-i posibilitățile prin indicarea unor elemente percusive pe capacul pianului și prin introducerea unui băț de tobă, a unui jingle stick sau a unui clopoțel printre coardele instrumentului. Impunătoare ca o „furtună”, atmosfera compoziției a copleșit auditoriul și a părut să răsune chiar și după bara dublă finală.

Stilul componistic al lui Dumitru Capoianu pune imaginile vizuale în prim-plan. Cele două lieduri pe versuri de George Topîrceanu (Plouă și Vin țigăncile) transmit stări contrastante: primul subliniază descrierea, iar cel de-al doilea narațiunea. Creativitatea compozitorului este plină de culoare, iar textul poetic are în acest sens un rol bine definit, căci stimulează o foarte bună ilustrare muzicală a sa. Lumea modală capătă treptat luminozitate, Dumitru Capoianu demonstrându-și măiestria în reușita lui de a îmbina descrierea și narațiunea într-o construcție sonoră bogată.

Scrisori, trei lieduri pe muzica Dianei Dembinski Vodă, urmăresc îndeaproape și cât mai fidel sensul poetic al versurilor lui Nichita Stănescu, după cum a precizat chiar compozitoarea în pogramul de sală. Tempourile care alternează (lent-rapid-lent), precum și limbajul modal accentuează profunzimea și intensitatea muzicală. Cursivitatea și claritatea se simt încă de la primele sunete, unul dintre detaliile mai pitorești ale compoziției fiind clopoțelul folosit în primul lied.

Momentul de divertisment al recitalului s-a regăsit în două lieduri din ciclul plin de umor al lui Dan Buciu, Despre pisici (Cântec pentru Ramirez, pe versuri de Valentin Petculescu, și Motanul Petculescu, pe versuri de Dan Buciu). Firele melodice capricioase și foarte schimbătoare (ca, de altfel, și planurile metro-ritmice) au sporit dinamismul lucrării, accentuând atât hazul, cât și afecțiunea celor doi compozitori față de personajul principal, motanul Ramirez.

Nicolae Coman a fost prezent în program cu două lieduri (Le Feuilage și Le voyage), care au subliniat conexiunea profundă dintre lumea poeziei franceze și compozitor. Acesta nu a evitat latura elegiacă, cele două lieduri având câte puțin din fiecare stare sau emoție.

Finalul recitalului a aparținut lucrării Da Capo al Fine de Mihaela Vosganian, pe versuri de Rodica Stănculescu. Arta fugii, Lamento, Melodia infinită, Metafora oglinzii și Da Capo al Fine sunt cele cinci poeme ale ciclului, cele care generează forme structurale variate, după cum spune și autoarea (imitație-fugă, bi-tematism condensat, lied, simetrii atonale etc.). Lucrarea a fost scrisă pentru trio, compozitoarea alăturându-se duo-ului în calitate de interpret, folosind gonguri, boluri tradiționale și percuție-midi. Da Capo al Fine este o compoziție amplă care subliniază ideea de continuitate între muzică și poezie și între diversele epoci muzicale.

Claudia Codreanu și Diana Dembinski Vodă au arătat încă o dată că sunt un duo foarte versatil, în care vocea se contopește cu sonurile pianului într-un echilibru perfect. Abordarea lor interpretativă a adus în atenția publicului o manieră autentică. Prin tehnicile moderne de abordare a pianului, apoi prin onomatopeele, replicile vorbite sau şoptite, prin liniile vocale legate şi tensionate (toate pentru a sublinia sensurile poetice), acest recital a demonstrat o viziune largă, ce a exprimat expansivitatea timpurilor actuale muzicale, precum și o mare dăruire artistică din partea vocii pline de farmec a Claudiei Codreanu și a rafinamentului pianistei Diana Dembinski Vodă.

CRONICĂ: Archaeus pe scena festivalului SIMN

SIMN 2019

Lavinia Frâncu: Archaeus pe scena festivalului SIMN

Suntem deja obișnuiți cu concertele ansamblului Archaeus, care de fiecare dată reușește să aducă un suflu nou în peisajul muzical românesc, prin repertoriile propuse. Tot astfel s-a întâmplat și marți, 21 mai, pe scena sălii “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București, în cadrul festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. Pornind de la piese în primă audiție și până la lucrări cunoscute ale muzicii contemporane, protagoniștii au oferit un spectacol reușit publicului, care i-a răsplătit, în final, cu aplauze bine meritate.

Seara a început cu un invitat special, baritonul Mihail Bucă (arhidiacon protopsalt), care a interpretat, alături de ansamblul instrumental, lucrarea regretatului compozitor Nicolae Teodoreanu, Variațiuni-Varis, dedicată chiar muzicienilor protagoniști. Piesa îmbină inspirat două tipuri de muzici contrastante: cea psaltică, flexibilă, cu ritmică elastică și formule melodice prestabilite, și cea europeană, construită pe metru și caracterizată prin exactitatea notației. Sonoritatea a reușit imediat să nască o atmosferă caracteristică lumii bizantine, și totodată să surprindă prin elementele de noutate înglobate (discursul atonal al solistului, susținut de exerciții improvizatorice ale instrumentiștilor pe tehnica de ison). În aceeași categorie a lucrărilor frecvent cântate de ansamblu s-a înscris și Memorialis op. 97 pentru sextet instrumental de Liviu Dănceanu. Muzicienii familiarizați cu partitura au reușit să creeze un moment plin de forță și aplomb, conduși cu precizie de dirijorul Mircea Pădurariu.

Invenzioni de Adrian Pop m-a impresionat prin maniera de construcție, cu sonorități și tehnici de iz contemporan, și totodată prin caracterul său polifonic, evocator al parfumului epocii baroce. De asemenea, mi s-a părut convingătoare imaginea creată de tânărul compozitor Roman Vlad în Diptic brâncușian pentru oboi, clarinet, fagot, vioară, violoncel și marimbă, primă audiție absolută. Compusă în semn de omagiu adus sculptorului căruia îi poartă numele, lucrarea construită pe totalul cromatic relevă, după cum autorul însuși spune în programul de sală al concertului, „un univers specific românesc”. O altă muzică în primă audiție absolută a fost și Profond miroir III, a Danei Cristina Probst. Dedicată ansamblului Archaeus, lucrarea înglobează tehnici inedite de tratare a materialului muzical, prin care compozitoarea reușește, în final, să creeze iluzia unei muzici care pare să oglindească cele mai adânci trăiri și simțiri ale celor ce se recunosc în ea. Seara s-a încheiat tot cu o piesă în primă audiție absolută, Regăsirea pentru septet instrumental și bandă, pentru care compozitorul George Balint a reconsiderat manuscrisul unei mai vechi piese, Întâlnirea, reușind să dea naștere unei muzici pline de nostalgie și totodată de încântare a artistului care se regăsește cu el însuși. Muzicienilor de pe scenă li s-a alăturat autorul, pentru a manipula sonoritățile electronice din început și din final.

A fost, per total, un concert reușit și extrem de apreciat de către publicul ale cărui aplauze abia mai conteneau în final, poate din dorința de a asculta un bis (care însă nu i-a mai fost oferit), sau poate pur și simplu în semn de apreciere deosebită pentru muzicieni.

CRONICĂ: Călătorie sonoră pe tărâmul luminii

SIMN 2019

Ana-Maria Cazacu: Călătorie sonoră pe tărâmul luminii

(…) eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

(Lucian Blaga)

 

Aflată la cea de-a XXIX-a ediție, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi propune şi de această dată noi călătorii sonore în universuri pline de mister, în care suntem adesea îndemnați la o tainică reîntoarcere spre dimensiunea sacrului și a sinelui. Un astfel de moment a marcat şi cea de-a doua zi (20 mai 2019) a săptămânii muzicale, Aula UCMR fiind gazda unui nou recital cameral susținut de ansamblul SonoMania. Intitulat Luminous, evenimentul a confirmat dorința muzicienilor acestei formații de a aduce în prim-plan cele mai neobişnuite fațete ale muzicii moderne şi contemporane, între care se numără şi căutarea luminii prin prisma sunetelor.

Călătoria a început cu o incursiune în atmosfera decorului nocturn, privit din perspectiva unui tărâm plin de mister. Ca urmare, Notturno in forma di rosa pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel și pian, semnată de compozitoarea Daniela Terranova (Italia), poate fi privită din perspectiva unei povești desprinse parcă din universul oniricului și al introspecției. Atmosfera se concretizează prin succesiuni de arcuri melodice delicate, desfășurate preponderent în registrul acut, trasee ce se întrepătrund armonios cu semnale percutante derivate din universul culturii arhaice, dominate de elemente arhetipale. În acelaşi timp, acest prim moment a fost perceput şi ca o primă ilustrare a dimensiunii metaforice a muzicii, sugerată de această dată prin raportarea la forma și imaginea trandafirului, ce tinde să ni se descopere, încă din experiențele copilăriei, ca simbol al dragostei, gingășiei și inocenței – ipostaze ale vieții petrecute frumos, în lumină.

Atmosfera basmului a fost pe deplin întregită de lucrarea D’autres arabesques prin care compozitorul italian Federico Gardella propune o poveste muzicală pentru oboi și pian în care formula magică „a fost odată” devine incipitul unui dialog timbral desprins deopotrivă din sfera legendară, din cea a jocului cu intensitățile sau din cea a meditației, fie aceasta pe o formulă ritmică (tril), pe o sonoritate sau pe o idee cu rol tematic.

Pătrunzând din ce în ce mai profund în acest univers sonor, în care spiritualul se întrepătrunde adesea cu raționalul, putem descoperi faptul că, uneori, tristețea poate căpăta la rândul ei o dimensiune luminoasă. Această idee s-a desprins și din Flight Elegy pentru vioară și pian, un omagiu sonor adus de compozitorul britanic Jonathan Harvey (comemorat în acest an la SIMN) prietenului său Peter Gibbs, a cărui existență s-a aflat sub semnul unei permanente pendulări între spațiul terestru (ca violinist) și cel celest (ca pilot). Lucrarea este astfel dominată de o idee centrală şi obsesivă, un lamento al viorii întrerupt pentru scurt timp de un interludiu rapid, un contur melodic percutant, deopotrivă descendent şi ascendent, simbolizând astfel traseul sinuos al ființei umane între lumesc şi transcendent – tărâm necunoscut, guvernat de prezența luminii.

Ceea ce a urmat nu s-a definit ca un exemplu propriu-zis de virtuozitate instrumentală, ci mai degrabă ca o pătrundere în sfera virtuozității timbrale, generatoare de ipostaze ale luminii, metamorfozate în culori și imagini desprinse parcă din spațiul cinematografic. Astfel, Otto lamenti pentru vioară și ansamblu a evidențiat, chiar și într-o manieră indirectă, faptul că arta sunetelor a devenit un fidel translator al altor universuri, menirea sa fiind aceea de a pune în lumină ipostaze existențiale aparent indescifrabile. Alegând drept reper tipologia lamento-ului, muzicianul italian Benedetto Bocuzzi propune pătrunderea într-o nouă dimensiune metaforică a muzicii, ca ipostază a lumii înconjurătoare, dominată de momente dramatice, dar și de tumult cotidian, întruchipat sonor prin idei onomatopeice adesea desprinse din zona țipătului, sau prin melodii jucăușe ce tind și ele să fie umbrite de o oarecare gravitate. Cu toate acestea, deşi atmosfera părea să fie una dominată de permanentă agitație, pătrunderea în sfera luminii a fost posibilă şi de această dată, lucrarea găsindu-şi finalitatea într-o revenire a celor şase voci la starea inițială, marcată printr-un scurt moment de rugăciune.

Această reîntoarcere la dimensiunea transcendentală a fost ipostaziată sonor și prin trio-ul pentru vioară, clarinet şi pian intitulat lignéchos, prin care compozitoarea Josephine Stephenson a adus în prim-plan o imagine vie a tăcerii luminoase. Această nouă ipostază a fost marcată atât de apartenența la cultura franceză (asociată, de-a lungul timpului, cu un for al luminii), cât și de sonoritățile gingașe, în care liniile și ecourile se întrepătrund armonios într-un discurs lipsit de nuanțe dramatice. Nu au lipsit nici momentele de suspans, tendința de evadare din sfera obişnuitului generând de această dată pătrunderea în universul microtoniilor, al sonorităților specifice pianului preparat, sau în cel al meditației cu tentă filosofică, sugerată de finalul deschis.

Totul a culminat cu o nouă incursiune în sfera sonorităților desprinse din jocul culorilor timbrale, Luminous Flux putând fi privită drept o invitație a compozitoarei sud-coreene Sungji Hong de a parcurge un traseu plin de mister, în care lumina ne însoțeşte permanent, sub toate formele sale – de la ipostaza de contur ambiguu până la cea de flacără. Urmărind desfăşurarea profilurilor melodice dezvoltătoare, acest parcurs dinspre transparență spre dramatic îşi găseşte punctul terminus în momentul în care, prin contopirea sonorităților şi a timbrurilor, lumina se dezvăluie în cea mai complexă formă a sa, flacăra, a cărei menire este aceea de a distruge, dar și de a înălța.

Concluzionând, pot spune că acest eveniment s-a afirmat şi ca un inedit dialog muzical intercultural, la care fiecare dintre noi am participat, iar astfel, asemenea unui Ulise deopotrivă mitic şi contemporan, am reuşit, prin muzică, să ne desprindem din tumultul cotidian, devenind mai mult sau mai puțin călători pe un traseu inițiatic sinuos, dominat de mister şi lumină.

CRONICĂ: O simfonie a vortexurilor sonore

Timişoara

Adela Cocoş: O simfonie a vortexurilor sonore

Gândit pe structura unei simfonii, cu patru părți, acest recital care a avut loc pe scena Filarmonicii „Banatul” din Timișoara în data de 6 mai 2019 a adus laolaltă muzica și artele vizuale.

Interpreții acestui concert au fost Vlad Alecsandru Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel și Victor Andrei Părău – pian, membrii ai ansamblului Atem, un ansamblu dedicat interpretării muzicii noi.

În ceea ce privește artele vizuale, am asistat la o tulburătoare suprapunere a muzicii cu proiecția video – formată din 300 de microfilme – forme „ce au fost aduse în relație cu micro, macro și mezocosmosul”, concepute de artistul și profesorul universitar Gabriel Kelemen. „Muzica este un act non-verbal, iar sunetul, la nivelul percepției/emoției sufletești, este legătura dintre simfonie și materialul vizual.” ne spunea Gabriel Kelemen la începutul concertului.

Foto: Liana Toma

Acest recital, în care au fost prezentate patru piese a patru compozitori diferiți, a reprezentat și o călătorie prin diferite culturi și continente (asiatic, european, euro-asiatic și american), redând astfel atât o paletă largă de tehnici componistice, dar surprinzând și căutările spirituale ale compozitorilor. Spațiul liniștit, calm, atmosfera potrivită pentru o simfonie a vortexurilor sonore, a fost creată prin lipsa aplauzelor între cele patru piese, exact ca la o simfonie clasică, pentru ca ascultătorul să poată fi purtat pe drumurile unei călătorii experiențiale. Totuși, pentru o mai puternică legătură creată între ascultător și interpret, ar fi fost mai potrivit un spațiu mai intim, care ar fi ajutat la sublinierea acestui detaliu.

Foto: Victor Părău

Recitalul a debutat cu lucrarea compozitorului japonez Toshio Hosokawa, Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen, interpretată la clarinet, vioară, violoncel și pian, piesa reprezentând prima parte a simfoniei vortex, reprezentarea vortexului muzical–auditiv fiind redată grafic prin „arhetipuri dinamice, meandre sub forma unor unde staționare și statice”(Gabriel Kelemen). Începutul lucrării, prezintă nucleul piesei printr-o notă ținută la vioară. Acest nucleu cât și intrarea fină a fiecărui instrument în dialogul muzical, ne-a dus cu mintea la începuturile și originea timpului, la forma primordială ce a dus la tot ce este acum în jurul nostru. Astfel, efectele sonore imaginate de compozitorul japonez au introdus profund ascultătorul în imaginea vizuală din proiecția multimedia.

Nataraja pentru flaut și pian, de Jonathan Harvey, a continuat Simfonia vortex, creând un spațiu plin de viață. De asemenea, ne-a dus cu gândul la apă și la fluctuațiile care pot apărea în „spațiul lichid”, ca un foc viu, foc ce poate să aducă viață, s-o transforme, și să o distrugă. Diferitele tehnici instrumentale neconvenționale au putut foarte bine să ne conducă în starea de simțire a puterii formatoare și transformatoare de viață. O liniștire a liniei melodice a creat senzația de „topire a vieții, când flautul, cu sonorități transparente, a condus discursul muzical către finalul piesei.

Sofia Gubaidulina, compozitoarea celei de-a treia lucrări – Dancer on a Tightrope pentru vioară și pian, aduce în lumină noi tehnici de compoziție, prin folosirea unor noi procedee instrumentale extinse. Pentru a produce sunetele și a scoate la iveală vibrațiile corzilor în planul acut, pianistul a folosit tehnica corzilor frecate cu un pahar. Piesa a debutat cu vioara, apoi a intervenit și pianul, pentru ca apoi să existe un dialog între cele două instrumente. Cu mult talent Sofia Gubaidulina ne-a sugerat plăsmuirea formei inițiale, treptat, mergându-se din registrul grav spre registrul acut – recurgând la simbolul scării. Au existat două planuri sonore, unul calm-vibrant, și un plan agitat, plin de culoare. Aceste planuri sonore ne-au purtat spre tensiunea unei simfonii care te duce pe culmi negândite ci doar simțite, trăite. Aceste trăiri, pe care compozitoarea reușește să le aducă la viață, este posibil să provină din lumea plină de suferință, de pericol, de neprevăzut în care ea a trăit, datorită faptului că a refuzat orice cenzură pe care sistemul comunist din Rusia a încercat să i-o impună. Vortexul vieții este reprezentat de Credință, cea care dă și firul conducător al piesei, pentru care această luptă a vieții merită trăită și înfruntată.

Ultima parte a simfoniei vortex îl aduce în prim plan pe compozitorul american George Crumb cu piesa Eleven Echoes of Autumn pentru flaut alto, clarinet, vioară și pian. O piesă plină de noutăți, tehnicile extinse din piesa precedentă sunt continuate aici prin combinații timbrale deosebite, prin fluieratul interpreților, prin rostirea șoptită de către interpreți a unui citat de Federico Garcia Lorca, prin flajolete în pizzicato ale viorii. Pianul este cel care debutează cu o temă, în care principiul rezonanței este primordial. Imaginile sonore create de cei patru muzicieni îndreaptă conștiința către micro și macro cosmos, iar auditiv ne duc spre imaginea contopirii acestor lumi. Apar ecouri ale altor tărâmuri, apar ecouri ale altor ființe și forțe ale pământului care ne duc spre căutările sufletești prin care fiecare om trece odată cu intrarea în vortexul vieții. Lucrarea are o structură ciclică, având pe parcurs o culminație care mai apoi se pierde în neantul vibrației primordiale.

Cu ocazia acestei exotice întâlniri ale muzicii cu artele plastice, o inedită suprapunere a vortexurilor sonore recreate de membrii ansamblului Atem cu arhetipurile vizuale surprinse de Gabriel Kelemen, spectatorul a fost purtat într-o călătorie, care, poate, i-a adus aminte de propria lui căutare interioară.