Cronică: Ansamblul SonoMania

Vlad-Cristian Ghinea: Ansamblul SonoMania – (În)locuit / Inhabited

Foto: Andra Aron

Intrând din culise, păşim curioşi pe scenă, fiind imediat întâmpinaţi de un semi-întuneric şi de un dansator ce poartă o sferă pe cap. Câteva lumini sunt prezente pe scenă şi pe scaunele din sală (ocupate de membri ai ansamblului, care ţin în mâini obiecte luminate ce seamănă cu nişte coji de ouă supradimensionate), iar şoaptele şi foşnetele ne însoţesc în timp ce ne îndreptăm spre locurile noastre.

Foto: Andra Aron

Artiştii îşi aprind rând pe rând luminile de la stative, un al doilea dansator târându-se din sală pe scenă şi foşnind din folia cu care este îmbrăcat. Deodată, se aude muzica. Cei doi dansatori încep să îşi execute coregrafia pe sunetele fugitive ale piesei Tactum pentru oboi, clarinet şi vioară de Gabriel Almasi (în primă audiţie). Mai departe, ansamblul alătură violoncelul şi purcede în a înfăţişa atât sonor, cât şi vizual (prin mişcările dansatorilor, acum dezvăluiţi, Ana Costea şi Răzvan Rotaru) capcana ţesăturii din Arachne’s Fabric pentru ansamblu de Şerban Marcu, ce aminteşte de mitul antic grecesc al ţesătoarei care a provocat-o pe zeiţa Atena.

Foto: Andra Aron

Atmosfera capătă avânt. Pe muzica din Crescendo pentru vioară solo de Mihai Măniceanu, dansatorul (purtând o mască de vultur) ilustrează un zbor zbuciumat, amplificat şi de „aripile” partenerei de coregrafie. Zborul se sfârşeşte abrupt într-un final, apoi masca este dată jos, rămânând uimirea, ca după o revelaţie. Întinzând o prelată pe aproape toată scena, membrii ansamblului lasă loc clarinetistului Mihai Pintenaru să creioneze un fel de pândă ce îi are ca protagonişti pe el şi pe „umbrele” descrise de mişcările coregrafice de sub prelată. Acest „joc” audio-vizual are aspectul unor mişcări unduite, pornind de la lucrarea Meander pentru clarinet solo de Diana Rotaru.

Foto: Andra Aron

În continuare, păşim în universul ludic şi asistăm la un teatru de păpuşi ai cărui protagonişti sunt nişte viermi. Muzica din Behind the Sun pentru oboi şi violoncel de Diana Gheorghiu (tot o primă audiţie) însoţeşte relaţia celor trei personaje, oboistul Valentin Ghita chiar interacţionând cu ultimul vierme rămas la sfârşit (aici apare un citat din În palatul regelui muntelui de Edvard Grieg). După comic şi ludic, trecem la un subiect profund, înfăţişat de Cage Music pentru ansamblu de Tudor Feraru (a treia primă audiţie a spectacolului). Cei doi dansatori rămân „captivi” pe o închisoare sugerată de un cub, executând mişcări care duc cu gândul la căutări şi întrebări ale omului pentru sine însuşi. Instrumentiştii (violonistul Mircea Grigore Lazăr şi violoncelistul Eugen-Bogdan Popa) încep la rândul lor să adreseze întrebări, totul terminându-se printr-o despărţire conflictuală, în care toţi muzicienii rostesc replici având ca subiect societatea.

Rămas singur pe scenă, violoncelistul încheie într-o notă transcedentă, ce caracterizează atmosfera lucrării Sonneuntergang Ritual pentru violoncel solo de Alexandru Mihalcea. Chiar dacă dansatorii nu mai sunt pe scenă, mişcarea nu a dispărut. Creată de o lumină mai puternică, umbra interpretului apare pe tavanul sălii şi configurează mişcări asemănătoare unui şaman cuprins de trăirile ritualului.

Foto: Andra Aron

În această manieră s-a sfârşit cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Meridian”, evenimentul de duminică, 11 noiembrie din sala „George Enescu” a UNMB aducând la vedere un aspect interesant legat de relaţia muzică – mişcare coregrafică. Deşi muzica nu a fost iniţial gândită în raport cu dansul, conceptul propus de Smaranda Găbudeanu a oferit o interpretare, poate, mai explicită a lucrărilor contemporane româneşti. Însă, în unele momente a realizat o „abstractizare a abstractului”, lăsând în urmă mai multe variante de interpretare şi întrebări decât au fost în primă fază.

Foto: Andra Aron

Comments are closed.