Cronică: Cross-event: Arhitectură și muzică

MERIDIAN 2018

Benedicta Pavel: Cross-event: Arhitectură și muzică

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Meridian”, dedicată Centenarului Marii Uniri, a avut un program extins, atât prin multiplicarea și diversificarea evenimentelor – majoritatea recitalurilor fiind precedate de conferințe pe teme diverse –, cât și prin lărgirea orizontului în spre alte arte, precum arhitectura. Întrepătrunderea a fost binevenită, având în vedere numeroasele puncte comune pe care le împart, la nivel structural, arhitectura și muzica. Altminteri, în deschiderea celei de-a treia seri a festivalului, arhitectul Bogdan Tofan afirma că „arhitectura – care înglobează totodată și arta și ingineria – este muzică cristalizată”. Iar evenimentul din seara zilei de 7 noiembrie a înglobat chiar și o a treia artă: pictura, prin frescele Ioanei Greceanu, în sala… „Frescelor”, evident.

Conferința care a precedat recitalul ansamblului „Profil” a debutat cu prezentarea intitulată Interfețe sustenabile ale arhitecturii, realizată de Anca Mitrache. Am aflat, așadar, care sunt calitățile care ar trebui urmărite în arhitectura zilelor noastre, din două perspective importante – aplicabile, de altfel, și în compozițiie muzicale. Abordarea etică, pe de-o parte, reprezintă calitatea sustenabilă din punct de vedere tehnic și presupune folosirea principiilor pasive de proiectare (proiectare care definește obiectul arhitectural): condiții de amplasare, poziția în funcție de punctele cardinale, accesibilitate socială și de conectivitate, structură și conformare de ansamblu, materiale folosite etc. Pe de altă parte, abordarea estetică se constituie din elementele identitare care conferă echilibru imaginii de arhitectură și presupune cunoașterea elementelor sustenabile sub aspect durabil, caracterelor specifice locului (arhitectură tradițională, locală, dar și manifestări-reper ale arhitecturii moderne). Din această perspectivă, în arhitectura de la începutul secolului XX se disting deja curentele decorativist (Ion Mincu), modernist și realist-socialist. De la arhitectul Bogdan Tofan am aflat apoi că Bienala Națională de Arhitectură (desfășurată în perioada mai-noiembrie) s-a extins, începând cu acest an, în toată țara. Astfel, cele 11 secțiuni ale expoziției s-au desfășurat la București, Constanța, Brăila, Iași, Sibiu, Cluj, Oradea și Târgu Mureș, unde au fost prezentate 553 de lucrări. Am apreciat că, pe tot parcursul prezentărilor, cei doi arhitecți au fost foarte atenți la limbajul specific, explicând fiecare termen străin publicului, iar atmosfera s-a menținut destinsă până la finalul serii.

În introducerea recitalului susținut de ansamblul „Profil”, compozitorul Dan Dediu – care a asigurat și conducerea muzicală a lucrărilor pentru fagot și cvintet de coarde (toate trei prime audiții absolute) –, a precizat că programul se bazează pe două idei: „cercul” sau „circularitatea” (3 piese) și „vânătoarea” (2 lucrări). Programul a debutat nostalgic, cu prima parte din Cvartetul nr. 2 de regretatul Nicolae Teodoreanu, lucrare dedicată acestui ansamblu, care reprezintă „o căutare în cerc a aceleiași melodii la fiecare instrument”. Structurile eterofonice au sugerat acea căutare continuă, apăsătoare, care și-a găsit liniștea, în final, după enunțarea temei la vioară, printr-o disipare a melodiei, într-un tril prelung. Sonoritățile luminoase ale primei lucrări au fost urmate de caracterul teatral al piesei Elul Voices pentru fagot și cvintet de coarde de Menachem Zur (Israel). În calendarul ebraic, elul reprezintă cea de-a douăsprezecea lună a anului ecleziastic și a șasea lună din anul civil; este o lună de vară (29 de zile), o perioadă de pocăință succedată de două mari sărbători ebraice. Așadar, titlul ar putea sugera tot o așteptare, chiar o pregătire. Caracterul dramaturgic a fost redat prin expunerea de tipul întrebare-răspuns, realizată între fagot și cvintet.

În contrast, lucrarea Concentric Concertino, tot pentru fagot și cvintet de coarde, de Mihai Măniceanu, a readus starea meditativă, pornind de la „câteva canoane realizate pe armonice, cu patru instrumente cu coarde în scordatura”. Pentru realizarea acestei miniaturi, interpreții au ales să înlocuiască instrumentele cu altele, acordate astfel: vioara I (Diana Moș) cu un semiton mai sus (la bemol, mi bemol, si bemol, fa), vioara a II-a (Petru Nemțeanu) cu un ton mai jos (fa, do, sol, re), viola (Marian Movileanu) cu un semiton mai jos (si, fa diez, do diez, sol diez), violoncelul (Mircea Marian) cu un semiton mai sus (re bemol, la bemol, mi bemol, si bemol). Dificultățile tehnice nu au lipsit nici la celelalte două instrumente, care au avut în partitură armonice provocatoare, contrabasul (Săndel Smărăndescu) ajungând până la armonicul 16! Stratul de bază se construia prin întrepătrunderea notelor lungi ale instrumentelor cu coarde, deasupra căruia fagotul (Cristian Buciumaș) intervenea cu scurte fragmente melodioase.

„Vânătoarea” a începu ttot cu un cvartet de coarde, Jagdquartett de Jörg Widmann, al cărui debut clasicizat, cu ritm punctat în stil vânătoresc, a fost imediat alterat prin intervenția corzilor grave, care au „descentrat” armonia tonală dintre cele două viori. Pe parcurs, cei patru „vânători” s-au reechilibrat, pentru câteva momente, în acea armonie „perfectă”, pentru ca în scurt timp melodia să devină irecognoscibilă, prin intermediul diferitelor procedee variaționale. Compozitorul a inclus diverse efecte care asigurau și o teatralitate a interpretării: de la sunetul aerului care trece rapid printre arcușuri (prin scuturarea ritmică a acestora), la intervenții vocale ale interpreților (strigăte) și utilizarea diverselor suprafețe ale arcușului sau chiar ale instrumentului.

Ultima piesă ne-a „teleportat” într-o sală de cinema (proiectorul a contribuit la această imagine), prin piesa tânărului compozitor Sebastian Androne Nakanishi, The Hunter, the Hummingbird and the Hippopotamus. Scrisă inițial pentru piccolo, tubă și pian, și transcrisă ulterior pentru fagot și cvintet de coarde, miniatura ne-a transpus pentru scurt timp într-o lume fantastică, asemănătoare celor descrise de J. K. Rowling în romanele sale celebre. Deși melodia se alcătuia din structuri fragmentate, în staccato, intervențiile fiecărui instrument au fost bine individualizate, atât componistic cât și interpretativ, astfel încât opusul s-a remarcat prin omogenitate. În plus, tema a fost contagioasă – cred că nu am fost singura care a fredonat-o pe drum.

Ansamblul „Profil” încântă de fiecare dată nu numai prin acuratețea interpretării, profesionalismul și implicarea interpreților, cât și prin programul diversificat, alcătuit din lucrări alese și alternate cu grijă, toate aceste ingrediente având ca rezultat un spectacol impecabil de muzică contemporană pe care nu îl poți rata!

[Fotografii de B. Pavel]

Comments are closed.