CRONICA: Cântece de vară și cortine fotografice – Ansamblul devotioModerna

SIMN 2019

Iulia Alexandra Chertes: Cântece de vară și cortine fotografice – Ansamblul devotioModerna

 

În cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, duminică, 26 mai, sala George Enescu a UNMB a găzduit în cursul dimineții o manifestare artistică frumos intitulată Cântece de vară și cortine fotografice, realizată de ansamblul devotioModerna și de Universitatea Națională de Arte București, sub coordonarea compozitoarei-dirijoare Carmen Cârneci, selecția fotografiilor datorându-se prof. Roxana Trestioreanu. Titlul indică modalitatea în care a fost conceput evenimentul, prin juxtapunerea celor două arte – cea muzicală și cea fotografică, astfel încât mesajul uneia să îl potențeze pe al celeilalte. Ideea de dialog al artelor care să evidențieze complementaritatea mesajelor prezintă nenumărate posibile combinații, ceea ce asigură încărcătura de originalitate în fiecare din cazuri. În cel de față este vorba despre lucrări care reprezintă abordările contemporane, noul în cele două domenii, cu mijloacele de expresie caracteristice fiecăruia. Programul muzical a cuprins piese în primă audiție absolută sau în primă audiție românească; în ceea ce privește criteriul de selecție prin care s-au constituit grupajele de fotografii, s-a urmărit reflectarea noutății și a diversității stilistice în arta fotografică, prin intermediul lucrărilor celor șase participanți, studenți și absolvenți ai departamentului Fotografie și Imagine Dinamică din cadrul UNAB – după cum mi-a precizat, cu amabilitate, doamna Roxana Trestioreanu.

Denumirea de „cortine” face referire la suite de fotografii, fiecare suită (în jur de 20 de imagini, afișate în medie câte zece secunde) aparținând unuia dintre artiștiși ilustrând viziunea acestuia. Asemenea unor cortine sau rame, aceste grupaje au încadrat programul muzical, marcând deschiderea și finalul acestuia, ca și intervalele dintre piese. Fiecare „cortină” a evidențiat un stil propriu, distinct: prim-planuri în care, privite de foarte aproape, obiecte obișnuite (flori, materiale textile, particule de praf pe un geam) își relevă textura intimă și devin chiar de nerecunoscut, punând problema adevăratei naturi a lucrurilor (Melissa Antonescu); redarea nu a obiectului ci a proiecției sale, a umbrei pe geam sau perete cu contururi șterse și intenționat neclare, uneori asemănătoare unor ecografii („Forme de viață” în viziunea Andrianei Dragoș); imagini mai ușor recognoscibile, figure umane sau plante, în culori estompate, care evidențiază efectele jocurilor de lumină (Alice Feraru); fotografii nu ale unor obiecte ci ale unor desene, imagini deja prelucrate plastic pentru a exprima un aport artistic și o viziune personală (Mircea Hristescu); imagini aproape complet lipsite de prezența umană – în afara unei persoane întoarse cu spatele – și care se concentrează în schimb pe manifestarea indirectă a intervenției omului prin elemente puternic geometrizate de arhitectură urbană veche și nouă sau graffiti (Dragoș Mădălin Popa); imaginile prelucrate ale corpului uman („Green Skin”, de Eliza Lupu). Fiecare dintre aceste suite de fotografii – majoritatea în alb-negru, pentru a evita cantonarea la nivelul pitorescului sau al imaginilor pur descriptive – problematizează, solicită o privire care să identifice un cod de interpretare și de receptare a mesajului, după cum și muzica contemporană presupune un proces similar.

Programul muzical, interpretat de ansamblul devotioModerna, a oferit auditoriului Trei scene pentru clarinet de Peter Ruzicka (primă audiție în țara noastră), piesa Doru pentru flaut solo semnată de Violeta Dinescu, Ipostaze contrapunctice pe teme maramureșene pentru viori și percuție (primă audiție absolută) de Dan Bălan, Hyperlink II – duo pentru flaut și clarinet, de Mihai Murariu, și Două cântece de vară pentru pian, percuție și soprană, creația compozitoarei și dirijoarei Carmen Cârneci, pe versuri de Radu Cârneci. Ansamblul instrumental-vocal devotioModerna, cu componență variabilă, a reunit pe scenă, în ziua de 26 mai, instrumentiștii Carla Stoleru (flaut), Mihai Bădiță (clarinet), Natalia Pancec (vioară), Răzvan Florescu (percuție) și Mihai Murariu (pian), cărora li s-au alăturat Marius Lăcraru (vioară) și soprana Olga Caia.

Grupajul celor Trei scene pentru clarinet: Lamento – Invocatione – Elegia (compuse în 2012) face pandant cu o altă suită de trei scene pentru clarinet compuse de Ruzicka cu 45 de ani mai devreme. Ambele tripticuri, nota compozitorul, ar putea purta subtitlurile Circling/ Outburst/Epitaph – trei scene care reiau o anumită narațiune muzicală, fiecare pe un ton diferit, respectiv o introducere, cu volute sonore largi, încheiată pe o notă suspendată, urmată de o „izbucnire” în a doua secțiune cu ritm alert, contrastant, mult mai bogată în ornamente, cu marcate variații de înălțime a sunetului, de volum, de ritm, care se termină printr-un tril abrupt, scena a treia aducând o încheiere logică a tripticului, în sonorități transcendente, transparente, evanescente.

Doru pentru flaut solo, de Violeta Dinescu, a presupus de asemenea un grad ridicat de virtuozitate, capacitatea interpretului de a trece de la sunet catifelat la stridență. Execuția unor lucrări solistice impune suflătorilor inclusiv efortul de a-și controla sunetul respirației, care poate trece neobservat în orchestră, dar care este amplificat de vecinătatea microfonului în cazul unor piese precum cele solicitate clarinetistului Mihai Bădiță, respectiv flautistei Carla Stoleru.

Ipostazele contrapunctice pe teme maramureșene pentru viori și percuție dezvoltă teme proprii, construite de Dan Bălan pe baza stilemelor limbajului muzical folcloric maramureșean, mai accesibil publicului larg. Piesa a combinat sunete dintr-un registru familiar folcloric (vioară), cu sunetul clopotelor tubulare care creează o atmosferă de înserare, evocând bătaia clopotelor la sat în asfințit, și cu instrumente de percuție care nu aparțin tradiției folclorice – marimbă, talgere etc.  Gesturile dirijoarei Carmen Cârneci cu brațele, palmele și degetele, indicând caracterul sunetului și nuanțele, au reprezentat un alt limbaj vizual (economic, fără mișcări foarte largi, chiar cu mici momente de așteptare), contrapus celui al fotografiilor.

Lucrarea lui Mihai Murariu, Hyperlink II, își revendică inspirația, potrivit compozitorului, de la funcționarea programelor de computer, prin care un anumit element (o frază muzicală, în acest caz) este relaționat cu întregul, respectiv cu diferitele secțiuni sau structuri ale piesei. Personal am găsit în acest titlu o caracterizare a dialogului flaut-clarinet, cu replici care se așteaptă una pe alta sau se suprapun, ca două voci umane cu timbruri diferite, lăsând impresia unui element anecdotic, a unei discuții.

Pentru receptarea celor două Cântece de vară – Vers de mireasă și Orele dragostei, compuse de Carmen Cârneci pe versuri de Radu Cârneci, compozitoarea a atras atenția asupra textului, considerat esențial pentru creația în cauză. Primul lied pornește de la imaginea Zburătorului („Vino, tinere zeu…”), cu trimiteri la motivul din literatura populară și cea cultă, în timp ce al doilea dă expresie muzicală acelei dilatări a timpului provocate de sentimentul iubirii. Foarte interesantă este percuția neconvențională, care include chiar și o sticlă, în timp ce soprana (Olga Caia) a avut la dispoziție la rândul său un clopoțel și un instrument de percuție, care s-au adăugat astfel registrului vocal.

A fost o dimineață interesantă, în care un moment nepremeditat dar elocvent – cel în care, pentru o clipă, coordonatoarea programului, Carmen Cârneci, a trecut prin fața ecranului de proiecție iar imaginea sa s-a suprapus peste fotografii – a creat o nouă sugestie pentru această împletire a artelor.

Comments are closed.