CRONICA: Diving within the Sound

SIMN 2019

Benedicta Pavel: Diving within the sound…

… a fost deviza celui de-al doilea recital din seria ULISE – Dincolo de limitele culturii, susținut de Ion Bogdan Ștefănescu (flaut) și Mihai Măniceanu (pian). O plăcută imersiune în timp și spațiu s-a petrecut, așadar, în Aula UCMR, în cea de-a treia zi a festivalului „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” (marți, 21 iunie, ora 17:00). Despre această nouă conlucrare a celor doi instrumentiști am aflat mai multe de la pianistul și compozitorul Mihai Măniceanu: „A fost prima noastră colaborare în calitate de interpreți. Pot să descriu această experiență ca fiind una extrem de spontană, intuitivă, firească. Așa cum ar spune Mircea Cărtărescu, a fost ca un fapt «simplu, reflex», care «nu are nevoie de o învățare prealabilă». Ion Bogdan Ștefănescu este un interpret admirabil, un muzician excelent și un prieten aparte, atât cât l-am cunoscut în întâlnirile pentru pregătirea concertului”.

Programul recitalului a inclus deopotrivă lucrări scrise de compozitori români și străini, care s-au succedat – întâmplător sau nu – în ordinea cronologică a nașterii compozitorilor: Xingzimin Pan (n. 1945), Edward Gregson (n. 1945), Doina Rotaru (n. 1951), Ian Clarke (n. 1964), Dan Dediu (n. 1967) și Mihai Măniceanu (n. 1976). Deși ar fi putut trece neobservat, acest detaliu al înlănțuirii pieselor se poate să fi aplanat discrepanțele stilistice dintre lucrări, trecerea de la o piesă la alta făcându-se astfel în mod firesc. Recitalul s-a deschis misterios, în atmosfera unei „povești cu fantome”. Prin lucrarea Kaidan am fost purtați într-o sală de cinema în care se derulează un film de groază. Pornind de la melodia unui cântec folcloric chinezesc Ku Qi Qi („Șapte cicluri ale plânsului”), Xingzimin Pan a creat un mozaic de sonorități terifiante, extrase parcă din clasicele genului horror. Senzația de fiori reci a fost întreținută de atenția deosebită pe care cei doi interpreți au acordat-o fiecărui efect și gest.

În continuare, lucrarea Aztec Dances ne-a purtat într-o călătorie istorică îndelungată. Având ca sursă de inspirație expoziția Moctezuma – Despotul Aztec (British Museum) care a evidențiat importanța muzicii și a dansului în viața aztecilor (așa cum ne informează caietul-program al festivalului), Edward Gregson a imaginat o interesantă lume ritualică prin sonorități modale și multiple efecte menite să transforme flautul în trompete, iar pianul în tobele folosite de azteci la ceremoniile rituale formale. Dansurile aztecilor au fost succedate de lucrarea meditativă a Doinei Rotaru, Crystals, o transpunere sonoră a transparenței cristalului. Deși se prezintă ca o piesă de stare, în care tehnicile abordate sunt conectate cu ideea de lumină, părea că cei doi interpreți se detașează cu greu de agitația interioară a ceremoniilor aztece, însă au realizat efecte cu finețe și profesionalism.

Prin piesa Hatching Aliens („Eclozarea extratereștrilor”), Ian Clarke ne-a readus în sala de cinema, de această dată la un SF. Cei care au vizionat pelicula Aliens au înțeles mai bine „aluziile întunecate”. Lucrarea a avut însă și o dimensiune existențială, reprezentată în secțiunea mediană de o linie melodică lirică înveșmântată modal, care sugera acea lume a ființei nenăscute, dar și incertitudinea față de lumea exterioară (expusă în prima secțiune și în cea finală). După această îndepărtare de zona terestră, revenim cu „picioarele pe pământ” prin Pastorale cynique pentru flaut și pian la mâna stângă de Dan Dediu. Elementele tehnice care stau la baza lucrării – și care sunt verbalizate de compozitor, în textul de prezentare – provin din suprapunerea unei „teme de passacaglie șerpuitoare, ce combină sistemele ritmice giusto și aksak” cu o „melodie pastorală stranie, scrisă într-un sistem ritmic rubato, notat foarte exact”. Atât melodia pastorală, cât și sistemele ritmice folosite (rubato, giusto, aksak), sunt elemente ce se regăsesc în muzica tradițională românească, însă aici au fost desprinse de context, având cu totul alte funcții. Dincolo de abstractizarea procesului componistic, am ascultat o muzică energică și ludică, în care se ascunde lupta permanentă dintre bine și rău. Deși basmele ne învață că „binele” învinge întotdeauna, cinismul acestei lucrări vine să demostreze contrariul: „răul” (sonoritățile grave și agresive ale pianului) acaparează, în final, „binele” (firicelul de melodie în acut a flautului).

La final, publicul a rezonat încă de la primele acorduri cu fantezia rock, Riffs and Solos, care i-a adus în fața unui concert cu muzica rock a anilor ’90. (Încă de la începutul recitalului am avut acea senzație, indusă de vestimentația flautistului: o vestă cu ținte.) Mihai Măniceanu – în dubla ipostază de compozitor și interpret – a prelucrat, într-o formă quasi una sonata, „diferite riff-uri și solo-uri din Megadeth, Slayer, Pantera, Iron Maiden”, aducând în prim plan nu numai ritmurile agresive, ci și lirismul acestui gen. Compozitorul a vorbit despre cum a luat naștere această piesă: „Flautistul Matei Ioachimescu mi-a cerut o lucrare de acest fel, știind că am fost pasionat de rock. La prima audiție a piesei a folosit o procesare a flautului care îl făcea să sune ca o chitară electrică cu distors. Bineînțeles că mi-a făcut o mare plăcere să îmi reamintesc de muzica adolescenței mele. Mai am o piesă intitulată Mephisto Rock și se regăsesc influențe rock în alte câteva piese”.

Deși programul recitalului a fost solicitant, interpreții s-au arătat încântați să ofere publicului numeros și un bis. Cei doi și-au regăsit acea liniște interioară pentru a interpreta lucrarea minimalistă Spiegel im Spiegel de Arvo Pärt, însă dispre public se simțea agitație: podeaua scârțâia, telefoanele mobile sunau, lumea trebuia să ajungă la alt concert din festival. Fără îndoială însă, recitalul a fost excelent, având toate ingredientele unui eveniment SIMN reușit – interpreți de excepție, program variat și public dornic să exploreze „adâncimile sunetului” din muzica acestui secol.

Comments are closed.