Cronică: Muzică și poezie

MERIDIAN 2018

Desiela Ion: Muzică și poezie în a doua zi a Festivalului Meridian

Nu este pentru prima dată când ansamblul devotioModerna îmbină aceste două arte într-un concert de muzică contemporană din cadrul Festivalului Internațional Meridian. În anul precedent, publicul a avut ocazia să asiste la un eveniment asemănător, în care fiecare compoziție interpretată de ansamblu era precedată de o poezie aleasă de creatorul fiecărei piese în parte. Mi-a plăcut inițiativa, mai ales că textele au fost expresiv prezentate de către o actriță (în 2017) și de o poetă (în 2018).

Am recunoscut numele primei compozitoare, Ivana Stefanović, de la concertul de anul trecut. Dacă în ediția precedentăam audiat un trio, pe 6 noiembrie 2018, la sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București, Mihai Murariu a interpretat o lucrare pentru pian solo a compozitoarei sârbe. For Left Hand Onlya fost introdusă de poeta Lidia Lazu (care a recitat toate poeziile din concert) cu un text propriu, intitulatUn nume dorit. Cu toate că am apreciat atât poezia, cât și lucrarea prezentată de Mihai Murariu cu virtuozitatea sa pianistică deja bine-cunoscută, nu am fost totuși pe deplin convinsă de compatibilitatea celor două lucrări artistice care se presupuneau a fi în legătură. Explicația a venit mai târziu, din partea dirijoarei ansamblului, Carmen Cârneci, care a semnalat existența unei erori în programul concertului, două poezii fiind inversate și recitate înaintea altor piese…

Al doilea moment al serii i-a aparținut lui Carmen Cârneci:…qui rêve. Giacometti-Szene pentru flaut-bas, precedată de rostirea textului lui Alberto Giacometticare însoțește sculptura acestuia, Femme couchée qui rêve, din 1929. Compozitoarea și-a imaginat o lucrare plină de seducție, mister și farmec, toate aceste trăsături specific feminine fiind puse în valoare de interpretarea Carlei Stoleru la flaut-bas.

Poezia care a introdus următoarea lucrare, SORI pentru violoncel și bandă de Donoung Lee, s-a numit Paradisul poetic și îi aparține Magdei Cârneci. Chiar dacă poezia aceasta nu era menită să vină în introducerea piesei pentru bandă (din câte am înțeles, inversarea s-a produs între poezia Magdei Cârneci și cea Lidiei Lazu), mi s-a părut că asocierea dintre SORI și Paradisul poetic a fost una foarte reușită. Dacă în poezie autoarea fixa anumite locuri, cum ar fi biblioteca, palatul, atelierul, labirintul sau orașul, lucrarea lui Lee – interesantă, bine gândită și cu bun-gust – s-a axat întocmai pe diverse efecte de spațialitate.

Încă un cuplu de muzică-poezie care a funcționat foarte bine a fost cel dintre Hyperlink I pentru flaut și percuție, de Mihai Murariu și textul lui Ștefan Augustin Doinaș, Arie și ecou. Formula de început și de final a piesei lui Murariu, cea în care flautul intona un pasaj ascendent, urmat îndeaproape de ecoul marimbei, părea să sugereze sonor ideea exprimată în poezie, prin ultimele două versuri: „O, arie-a lumii absent suverană/pe cine-ntâlnești că te-ntorci ca ecou?”. Pe parcursul întregii lucrări am perceput acest „joc” între flaut și percuție, interpretat de Carla Stoleru și Irina Rădulescu.

Trio-ul Liviei Teodorescu-Ciocănea, intitulat Namagiri, pentru vioară, corn și pian (Natalia Pancec, Sorin Lupașcu și Mihai Murariu), a debutat cu melodii cantabile la pian și vioară, și punctări cheie ale cornului. Dialogul tono-modal între cele trei personaje a continuat să evolueze până în punctul din finalul piesei, atunci când a apărut o stare de „încremenire”, o tatonare continuă și lentă a unui la bemol major, cu scurte întreruperi de acorduri micșorate, mărite, și de clustere.

Dacă aspectul de continuitate a ocupat un loc important în lucrarea Liviei Teodorescu-Ciocănea, prefațată de poezia Arborele de banyan de Sudeep SEN,în ultima lucrare a concertului, ORsept pentru opt seara, pentru ansamblu și bandă de Octavian Nemescu, am întâlnit exact opusul, și anume discontinuitatea. Membrilor devotioModerna menționați mai înainte li s-au alăturat Mihai Bădiță (clarinet), Cristian Buciumaș (fagot) și Dan Cavassi (violoncel), pentru a prezenta, în primă audiție absolută, lucrarea lui Nemescu (fără vreo poezie asociată). Se întrepătrundeau două planuri: pe de-o parte,exista elementul de continuitate al benzii peste care se suprapuneau, pe de-altă parte, numeroase intervenții ale instrumentiștilor, fie în tutti, fie grupați în duo, trio, etc. Caracterizată de fractura constantă și intenționată, lucrarea lui Nemescu a valorificat și noțiunea de tăcere în muzică, chiar și banda întrerupându-se,în câteva rânduri, pentru scurt și semnificativ timp.

[Fotografii de D. Ion]

Comments are closed.