CRONICĂ: Prima zi a Festivalului Meridian, ediția a XV-a: concertul de la Ateneu

Maria Alexandru: Prima zi a Festivalului Meridian, ediția a XV-a: concertul de la Ateneu

Cronica preluata de pe BookHub.ro

Foto: Maria Alexandru

De ce ne intrigă o grădină? Pentru că nicio grădină nu este la fel și pentru că acolo se află căminul unor viețuitoare mistice al căror număr nu poate fi nicicum definit. Într-o grădină totul este viu. Fiecare componentă a sa are propria viață și propriul parcurs. Cine poate să admită că n-a avut măcar un sentiment de curiozitate, dacă nu de teamă, mister sau chiar o bucurie nejustificabilă atunci când a intrat pentru prima dată într-o grădină sălbatică? Să fie oare conexiunea omului cu natura liantul care ne trezește simțurile atât de intens?

Emoțiile trăite în apropierea unei grădini mistice au fost traduse și în muzica concertului din prima zi a Festivalului Meridian. Atunci, în acea seară de duminică din data de 3 noiembrie, am putut audia în Sala Mare a Ateneului Român un concert organizat cu ocazia aniversării celor 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Sub titlul Grădina Fragedă/Pulp Garden, singurul concert simfonic din cadrul festivalului a fost susținut de Orchestra Filarmonicii Altenburg-Gera din Germania care se înscrie într-o serie de concerte realizate în România. Muzica viitorului – o punte spre Europa de Est reprezintă sloganul acestui turneu, condus de dirijorul și directorul muzical Laurent Wagner.

Programul a inclus o lucrare în primă audiție românească, special comandată pentru acest eveniment, Concertul pentru violoncel și orchestră al compozitorului Dan Dediu, dar și Simfonia nr. 1, op. 68, de Johannes Brahms.

Conceput ca o piesă de repertoriu, Concertul pentru violoncel și orchestră urmărește aceeași formulă orchestrală a Simfoniei nr. 1 de Brahms. Cele patru părți ale lucrării au titluri emblematice care trezesc curiozitatea ascultătorului: 1. Vigor, 2. Shrapnel-Melodies, 3. Secret Requiem și 4. Romanian Pulp Dances. Într-o descriere a lucrării, compozitorul Dan Dediu afirmă:

„Cele patru părți ale Concertului pentru violoncel și orchestră realizează o călătorie muzicală diversă și surprinzătoare, în care solistul este supus mai multor probe, ca într-un ritual inițiatic amintind de Flautul fermecat al lui Mozart: 1. Proba apei, a eroismului și a virtuozității, 2. Proba aerului, a meditației solitare și a imersiunii în amintire, 3. Proba focului, a dansului și a pasiunii.”

În travaliul componistic expus în cele patru părți sunt sudate „întâmplări sonore” aduse la viață, care prind forță și își descătușează triumfal energiile acustice. „Rune” tematice (Runa Vigor și Runa Portal), personaje tematico-ritmice (spiridușul, demonul, câinele și Făt-Frumos), precum și numeroase schimbări de straturi sonore sunt cuprinse în acțiunea personajului principal. Elemente care surprind agitația propriei conștiințe a protagonistului înscriu această excepțională lucrare pe linia unui roman fantastic.

Impetuoasa introducere orchestrală intonată de suflători constituie prima „rună” motivică (Runa Vigor, prescurtată RV), formată din patru sunete ale unui arpegiu descendent. Această temă (RV) este preluată de instrumentul solist cu aceeași vigoare interpretativă, sau poate chiar cu o mai mare acumulare de energie, datorită imboldului sonor intonat de aparatul orchestral cu câteva secunde înainte.

Introducerea efervescentă mă duce cu gândul la două ipostaze diferite: una în care am ascultat cu dorința unui vicios pentru prima dată măreața introducere din partea întâi a Concertului pentru pian și orchestră nr. 1 op. 10, de Serghei Prokofiev, iar cea de-a doua este legată de o imagine pe care compozitorul mi-o schițează prin intermediul surselor sonore: un personaj privește înspăimântat necuprinsul de pe un vârf de munte.

Partea a treia a Concertului, Secret Requiem, aduce un „solilocviu al violoncelului” ce interpretează un început de „romanță funebră” – o melodie sfâșietor de tristă ce se dezvoltă printre reacții în antiteză ale aparatului orchestral. În partea a patra, Romanian Pulp Dances, reapar pasaje reminiscente ale părții precedente, din care se desprinde cu o deosebită energie un dans în stil tradițional românesc ce „amintește de Jocul cu bâta al lui Bartók, din cele 6 dansuri românești.”

Mai jos am extras încă o declarație a compozitorului din care rezultă viziunea sa asupra întregului Concert:

„Solistul, ca și orchestra, are libertatea de a găsi rostul muzicii după cum îi este felul. În acest sens, pot spune că am scris o muzică ce se întoarce după interpret, asemenea florilor numite Floarea Soarelui, care se întorc după soare.”

În partea a doua a serii, sala a pierdut aproape jumătate din numărul de la început al spectatorilor, însă acest lucru, pe mine personal, m-a avantajat. Am putut petrece câteva momente de maximă concentrare, singură, în lojă, lăsându-mă sedusă de claritatea și profesionalismul cu care orchestra Altenburg-Gera a abordat Simfonia nr. 1, op. 68 de Brahms – lucrare pentru zămislirea căreia au trecut nu mai puțin de 21 de ani și pe care, poate nu întâmplător, baronul-dirijor Hans von Bülow a numit-o „a zecea” simfonie beethoveniană.

În final, pot spune că trei elemente „cu puls” au consacrat seara: superbul Concert pentru violoncel și orchestră al prolificului compozitor cu viziuni caleidoscopice Dan Dediu, maniera excepțională de interpretare a multi-talentatului violoncelist Mircea Marian și sonoritatea fără cusur a Filarmonicii Altenburg-Gera.

Nu cred că am văzut nici măcar o singură persoană cu privirea încruntată la pauza dintre părți. De la exprimarea ireproșabilă în limba română a ambasadorului german, Cord Meier-Klodt, din deschiderea concertului și până la acuratețea aproape neverosimilă a suflătorilor, toate au încântat publicul care a aplaudat minute în șir după fiecare lucrare. Până și vremea de afară a fost, parcă, în ton cu atmosfera din sală.

 

Comments are closed.