CRONICĂ: Seară la Ateneu dedicată muzicii noi românești
SIMN 2019
Korada Vako: Seară la Ateneu dedicată muzicii noi românești
Ion Bogdan Stefanescu
În 23 mai 2019, în sala mare a Ateneului Român a avut loc un concert simfonic memorabil, în cadrul festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. Fără îndoială, Orchestra Filarmonicii “George Enescu” nu a avut decât de câștigat de pe urma faptului că a interpretat sub bagheta dirijorului Camil Marinescu. De aceea, poate că personalitatea acestui dirijor ar merita o minimă prezentare și aici: și-a început studiile muzicale la vârsta de nouă ani, învățând să cânte la fagot. Apoi a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, unde cunoștințele acumulate la clasele de fagot și de dirijat i-au pus bazele unei structuri muzicale viguroase. I-a avut ca maeștri pe Constantin Bugeanu, Cristian Mandeal și Mihai Brediceanu. Abordează cu aceeași îndemânare repertoriul simfonic și cel de operă, susținând multe concerte în Germania, Canada, Israel, Japonia, Italia, Mexic, Rusia, SUA, China, Marea Britanie. Întrucât interpretează frecvent și astfel face cunoscute lucrări ale compozitorilor români, se consideră pe sine însuși drept un ambasador al muzicii românești. A predat pentru un timp fagotul la Universitatea Națională de Muzică din București, apoi a devenit profesor de dirijat la Universitățile de Artă din Osaka și Kyoto.
Seara nu putea începe mai frumos decât cu glumele spirituale ale dirijorului, care a creat o atmosferă plăcută și a adus bună-dispoziție în rândurile publicului. Prima piesă interpretată a fost Elegia minacciosa (con Gnossienne-Mandala) de Dan Dediu, compozitor reputat, recunoscut nu numai în România, ci și în afara țării. Orchestra a început să cânte pianissimo possibile, ceea ce a creat o stare de mister, de necunoscut. Încet-încet, a început să crească intensitatea, iar trecerea de la piano la forte și invers a produs o impresie extraordinară. În intervențiile pianului s-a făcut auzită influența lui Satie (promisă, de altfel, încă din titlul lucrării), integrându-se perfect în atmosfera piesei. Foarte special a fost și momentul când a răsunat toba mare din spatele publicului, ca o chemare de departe, ca un element amenințător ce venea de altundeva și ajungea treptat să facă parte din ceea ce se întâmpla pe scenă. Piesa s-a terminat în fortissimo possibile, iar câteva clipe după încheiere, magia a rămas parcă să plutească încă în sală, îngemănându-se mai apoi cu aplauzele călduroase publicului.
A urmat concertul pentru flaut și orchestră Esențe de Mihaela Vosganian, compozitoare foarte specială, a cărei creație se caracterizează prin atenția pentru spațiul sonor interior și atmosfera meditativă. În rol de solist s-a aflat Ion Bogdan Ștefănescu, care a cântat la patru feluri de flaut: piccolo, alto, bas și flaut de concert. Concertul a început cu flautul piccolo, printr-o melodicitate ce părea să evoce lumea păsărilor și cadrul liniștit al naturii. Apoi, pe măsură ce solistul schimba instrumentele, expresia melodică devenea tot mai tare, mai dură. S-a evidențiat astfel o serie de stări schimbătoare care, fără să fie bruște, îi dădeau ascultătorului impresia că se lasă noaptea, că este invitat să parcurgă o călătorie presărată cu momente frumoase și tulburătoare în același timp, capabile să rămână pentru foarte mult timp în memorie.
Seara s-a încheiat cu Simfonia nr. 3 de Tiberiu Olah, bine cunoscutul compozitor, profesor și muzicolog româno-ungar. E o lucrare ce nu mai are nevoie de prezentări, impresionantă prin dinamismul ei, prin multele ei schimbări de ritm și de intensitate. Orchestra a cântat-o extraordinar de frumos, în acest sens fiind admirabilă reușita dirijorului de a intra, prin mișcări mici și precise, într-o strânsă conexiune spirituală cu instrumentiștii.
A fost un concert foarte valoros datorită frumoaselor lucrări prezentate, seriozității instrumentiștilor și iubirii pe care ei au dovedit-o pentru această muzică. Într-adevăr, piesele compozitorilor români trebuie să fie în continuare cântate, astfel încât publicul să aibă un cât mai frecvent contact cu muzica nouă, iar compozitorii să se bucure de apreciere încă de acum, de când încă sunt în viață!