CRONICA: Suprarealism în dimensiunea Dollcore

IMN 2019

Lorena Ioniță: Suprarealism în dimensiunea Dollcore

Atenție: acest text poate conține urme de subiectivism și tocmai de aceea trebuie tratat ca atare!

(Foto: Lucian Olteanu)

Dacă în urmă cu doi ani, când participam pentru prima oară la un performance organizat de Irinel Anghel, pășeam cu frică și totodată curiozitate în casa bizară din care se auzeau sunete înfricoșătoare (Apartamentul lui Barbă Albastră), pot spune că acum nu mă mai tem! Desigur, frica aceea inițială dispăruse rapid, chiar după pătrunderea în vestibulul casei, lăsând în urmă o confuză amintire.

Aceste contexte bizare, atipice, speciale, nonconformiste pe care Irinel Anghel le construiește cu minuțiozitate de fiecare dată, produc – după expuneri regulate – reacții puternice, cerând revenirea cât mai curând. Din nefericire, aceste divertismente unicat au o viață proprie scurtă, dar care este prelungită prin experiențe de tip amintire… și prin simpatice fotografii!

Teatrul Apollo 111. 25 mai 2019. Ora 21:00. Dollcore Doll-Hall in Doll Moll.

Construit pe coordonatele mai sus menționate, ultimul spectacol al secțiunii Matrix din cadrul SIMN se declara a fi un „declanșator de animare și dezanimare a corpurilor, vocilor, obiectelor și instrumentelor” și totodată o transpunere în concret a unei călătorii prin decoruri suprarealiste cu nuanțe absurde. Gândit sub forma unui rondo amplu încheiat ciclic, evenimentul, desfășurat în 60 de minute, propunea o pendulare între momente de „staticism” fizic (refren) și dezordine controlată (cupletele). Martor al unui tablou suprarealist cu personaje ce – într-o anumită măsură – se metamorfozau, publicul se dovedea a fi la finalul spectacolului un instrument în mâinile celor 19 păpuși care treptat ajungeau să preia controlul. Isabella (A. C. Leonte), Vicky (Cristina Lilienfeld), Mona (Smaranda Găbudeanu), Cassandra (Valentina Iordache), Angelica (Sabina Ulubeanu), Cleopatra (Robert Bajenaru), Tatiana (Alexandra Dascălu), Barbara (Alina Tofan), Rosemarie (Luiza Matilda Mitu), Vanessa (Alex Bălă), Felix (Călin Torsan), Filip (Daniel Stancu), Ferdinand (Alexandru Claudiu Maxim), Rocky (Matei Gheorghe), Rudolf (Alexandru Bîrsan), Rafael (Mircea Honceriu), Raul (Bogdan Frigioiu), Nina (Irinel Anghel) și păpușa gonflabilă Patricia (invitata specială a serii) sunt cele 19 personaje a căror identitate era revelată zilnic.

Dar cum s-a întâmplat de fapt totul?

Anunțat cu câteva luni în urmă, evenimentul Dollcore Doll-Hall in Doll Moll propunea o călătorie prin lumea păpușilor în care inutilul devine util, iar absurdul și suprarealismul cadrul de desfășurare al întregii acțiuni. Revelând treptat contextul, conceptul performance-ului, Irinel Anghel încerca să își pregătească publicul prin anumite indicii clare, dar fără a topi curiozitatea, ci din contră, potențând-o. Astfel că Mozart, David Lynch, Eminescu, Kurt H. E. K. J. Schwitters, Boris Vian, lucrurile inutile, acadelele, umbrelele etc. deveneau elementele unui interesant cocktail de idei ce avea să fie revelat doar la fața locului.

Foto: Roza Zah

Întâmpinat de o păpușă ce la intrarea în sală îți oferea acadele, te trezeai, pătruns în amfiteatru, într-un decor static al spectatorilor-păpuși și interpreților-păpuși, totul aflat sub atenta observație a Patriciei, păpușa gonflabilă plasată în stânga scenei pe o masă învelită în baloane. Așezat pe scaun și cu simțurile amorțite în așteptarea startului, erai luat prin surprindere de black metal-ul ce începea să se producă pe scenă în momentul în care te acomodai cu liniștea locului. Spectacolul pornise. Împănat cu țipetele Ninei (Irinel Anghel), momentul de black metal era o dezmorțire a simțurilor ce fuseseră luate prin surprindere, printr-o construcție de tip refren. În cuplete, păpușile își începeau mișcarea printre spectatori, încercând să provoace deranj, disconfort și zgomot prin comportamente-tip (specifice fiecăreia dintre ele) și interacționând în moduri hilare cu cei rămași pe scaune. În acest timp, pe fundal se succedau colaje cu muzică ambientală formată din sunete cotidiene și totodată specifice anumitor contexte: sunetul mașinii de înghețată, cor acvatic, Mozart distorsionat și subtil etc.

Alterând sau îmbinând scena cu publicul, mișcarea desfășurată în timpul cupletelor îți atrăgea atenția prin multitudinea de elemente dispersate, individualizate, separate. Însă ce au de-a face indiciile primite anterior cu spectacolul? Primul cuplet era un joc al umbrelelor pierdute (deschise și închise de păpușile de pe scaune), succedat într-un mod aleatoriu de discursul personal (auto-descriptiv) al Ninei, parcurgerea unui regulament al protecției datelor personale, recitarea Glossei lui Mihai Eminescu, simularea unui antrenament vocal, dans cu păpușa Patricia etc. Încheiat într-o formă ciclică, rondoul aducea o confruntare directă a celor 19 personaje cu privitorii lor, a căror confuzie părea a servi drept priveliște pentru păpușile devenite spectatori.

Dacă în urmă cu doi ani, când participam pentru prima oară la un performance organizat de Irinel Anghel, plecam cu numeroase întrebări și o puternică stare de confuzie, acum pot spune că nu mai încerc să înțeleg, acesta fiind și scopul. Declarându-se practicantă a confuzionismului, Irinel Anghel reușește să creeze prin ale sale spectacole imagini diverse, bulversante, pe care le transpune în real, iar asta dă farmec reprezentărilor sale. O dată ce ai pătruns în universul său imaginativ, te trezești într-o lume desprinsă de cotidian, o lume a suprarealismului ce este percepută diferit de fiecare în parte. Tocmai de aceea Dollcore Doll-Hall in Doll Moll a fost o experiență colectivă, deschisă multiplelor perceperii subiective.

Comments are closed.