Despre CONTEMP(L)O, cu Rubin Szabó

În seara zilei de 4 mai, primitoarea sală a Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca va găzdui un concert de muzică contemporană, incitant intitulat CONTEMP(L)O, un spațiu-intersecție în care se vor întâlni muzicieni consacrați şi emergenți uniți de pasiunea comună pentru muzica timpului nostru.

Organizatoarea– foarte tănăra Rubin Szabó Bázsa Lovász, personalitate de tip renascentist, studentă a ANMGD, preocupată de interpretare muzicală, de creație, de filosofie şi nu numai – ne povesteşte în rândurile următoare mai multe despre acest proiect şi despre posibilul său viitor.

Programul concertului îl puteți citi la finalul interviului.

 CIMRO: Ce este CONTEMP(L)O? Și cum a apărut CONTEMP(L)O?

 R. S.: “Contemp(l)o” nu este altceva, decât dialogul dintre actul de contemplație și actualitate. De asemenea, este numele proiectului despre care voi scrie câteva rânduri.

Modul în care am adus la cunoștință publicului acest eveniment a fost unul ad-hoc, însă geneza acestuia a pornit cu mult timp în urmă în mine. În ciuda faptului că nu mă pot considera o persoană cu o cunoștință aprofundată în literatura muzicală contemporană, curiozitatea și pasiunea pentru aceasta m-au apropiat de lumea muzicii contemporane. Observând și contemplând asupra anumitor aspecte ce țin de totalitatea persoanelor/ personajelor aflate pe această planetă numită “muzică contemporană”, urmărind cele două tipuri de personaje: artiștii interpreți și publicul (nu uit de compozitori, însă axa în această idee cade pe Actul muzical – activ/pasiv), am remarcat o similitudine ce ține de vârsta matură ale acestor personaje.

Stimulii exteriori ce țin de această lume apar târziu, câteodată prea târziu, astfel stratul tânăr, în cele mai multe cazuri, în loc de curiozitate, dezvoltă reticență. Pe de o parte, tinerii instrumentiști și ascultători de muzică contemporană nu se pot integra în actul de performanță în sine (promovarea acestei pasiuni pe scenă) căci ori nu se ivesc ocazii special create pentru aceștia, ori nu primesc sprijin (deoarece conceptul acestei muzici în regimul anumitor instituții este încă un tabu, din păcate…).

Gândindu-mă la aceste aspecte, am decis să îmi încerc norocul prin a forma un nucleu eu însumi care promovează nu numai muzica zilelor noastre, ci artiștii muzicieni tineri, interpreți și compozitori.

 

CIMRO: Cum s-a adunat echipa de artiști care participă la acest concert? 

R.S.: Deoarece a fost un proces întortocheat, voi începe cu o uvertură pentru a-mi contura răspunsul.

Prima mea tangență cu muzica contemporană ca și act performativ a fost în orchestră când am cântat în premieră în cadrul unui proiect Erasmus, compoziția intitulată “Spațiu Mioritic” de Alexandru Ștefan Murariu, ceea ce pentru mine a fost dragoste la prima vedere, cum s-ar spune.

Cu trecerea timpului, am dorit să introduc în repertoriul meu solo și lucrări contemporane, așa am făcut cunoștință cu o lucrare de compozitorul clujean, Áron Török-Gyurkó: “Splinter(s)”, lucrarea alături de care a debutat structura concertului Contemp(l)o, de altfel.

Având ținta de a susține acest concert, am pornit într-o expediție de ”cules” compozitori și interpreți – ceea ce nu e un proces atât de ușor în situația în care este un proiect fără finanțări… Áron, ajutându-mă în teoretizarea schemei, mi l-a recomandat pe Gáspár Veress, care ni s-a alăturat cu o compoziție și de asemenea s-a oferit să îmi cânte și mie o lucrare. Astfel s-a format încet-încet, prin recomandări și discuții, un lanț de oameni: de la studenți de la Facultatea de Compoziție, studenți de la Facultatea de Interpretare – violoniști, pianiști și percuționiști, foști studenți, profesori: conferențiari universitari, doctoranzi…până la compozitor din străinătate.

 

CIMRO: Știu că ești foarte pasionată și preocupată de modul în care este percepută muzica “contemporană”, muzica timpurilor noastre care s-a dezvoltat în siajul tradiției muzicii occidentale, scrise, elaborate. Cum crezi că ar trebui ea abordată – nu numai de public, dar chiar de muzicieni?

R.S.: Este o întrebare foarte bună și pentru care greu se poate găsi un răspuns ”bun” din toate, sau aproximativ toate punctele de vedere.

În opinia mea, publicul, fie că e avizat sau nu, trebuie tratat cu atenție căci urechea care te ascultă îți și vorbește la rândul ei. Limba în care face legătură vorbitorul cu ascultătorul este înțelegerea. Înțelegerea necesită ordine, astfel informațiile trebuie evaluate pentru a crea o ierarhie. Ambele părți: vorbitor-ascultător, sunt responsabili pentru propria ierarhizare dar, desigur, impact spre exterior există din ambele surse.

Deseori publicul, țin să cred, caută să gestioneze această tentativă de ierarhizare prin evaluarea materialului muzical — dovada fiind afirmațiile de tip: „este un haos, note ici-colo, multe disonanțe, text muzical fără o poveste (în unele cazuri, neștiind că există și muzică non-programatică)” etc. în loc să evalueze etapele stilistice muzicale, făcând comparații între acestea, de pildă, o călătorie istorico-muzicală: de la Gesualdo, Palestrina; Bach; Mozart, Beethoven; Brahms, Wagner – trecând ușor prin – Debussy, Schönberg, Cage, Ligeti… până la compozitorii zilelor noastre.

Această situație, cum am și menționat mai sus impactul reciproc, poate fi influențată de către muzicieni și chiar trebuie! Prezentarea cronologică a muzicii poate fi realizată în diverse concerte de muzică clasică. Nu numai în concertele independente și specifice acestui subiect ci și de către filarmonici și opere. Repertoriul ar putea fi mai variat, prin combinații contrastante, de pildă: cu o trecere de la baroc la secolul XX. prin romantism – ca în textul muzical, trecerea de la tema A la tema B folosind punte.

 

CIMRO: Ce fel de public se poate bucura de CONTEMP(L)O? 

R.S.: Fiind un proiect care sporește muzica zilelor în care trăim, actualitatea muzicală, obiectivul primordial este aducerea muzicii contemporane și promotorii acestuia (compozitorii și interpreții) într-o postură mai cunoscută. Însă, este un aspect important faptul că prin asta Nu înțeleg aducerea muzicii contemporane la un nivel echivalent cu nivelul unui bestseller muzical! Astfel, în afară de faptul că este binevenit oricine, de bucurat cred se poate bucura publicul curios, cu o dorință de a cunoaște ”noul actual”. Fiind începutul proiectului Contemp(l)o, acest prim concert (și sperăm că numărătoarea o să continue) promovează doar muzica actuală – fiind axa inițiativei -, în acest chip, mă aștept la un răspuns călduros deocamdată din partea publicului avizat. În viitorul proiectului Contemp(l)o am în vizor ideea prezentată în cele spuse anterior: prezentarea unui repertoriu variat cu un obiectiv educativ pentru publicul neavizat.

 

CIMRO: Povestește-ne puțin despre tine: cine este Rubin Szabó? 

R.S.: Nu cred că știu în totalitate cine este dar am o idee în continuă formare: Eu sunt Rubin  (Rubin Szabó Bázsa Lovász). Din ce mi s-a spus, m-am născut în anul 2002 în orașul Cluj-Napoca. Ce știu, este că sunt studentă în anul II. la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” la Facultatea de Interpretare Muzicală unde studiez vioară sub îndrumarea mentorului Răsvan Dumitru.

Până în momentul să încep studiile superioare, oscilam între idei legate de propriul meu viitor. Aflându-mă în dubla ipostază de violonist-pianist, într-un final am ales vioara. În ultimii ani de liceu simțeam că doar studiul unui instrument nu îmi dezvoltă toate calitățile muzicale și umane. Începând să compun, de pe atunci îmi doream să urmez studii în compoziție dar eram convinsă că ar fi mai benefic să aștept o perioadă, perioadă în care să îmi dezvolt cunoștințele muzicale și să îmi concretizez mai bine interesele. În timpul acestei etape am continuat studiul viorii iar între timp am început studiile în filosofie. Această etapă finalmente s-a încheiat prin decizia de a începe studiul compoziției muzicale din noul an universitar.

În final, ajungând la curiozitatea mea față de compoziție, nu aș putea și nu îmi voi caracteriza ”stilul” de compoziție, nu pentru că sunt prea tânără și la început de drum – ceea ce e adevărat! – ci pentru că nu cred că un compozitor ar putea face asta, mai degrabă își poate numi intențiile.

Cred că pentru o lungă durată în viață, compozitorii doar caută, cercetează. Cred…

 

Interviu realizat de Diana Rotaru.

Fotografie: Krisztina Lukács

Miercuri, 4 mai

Ora 19:00, ANMGD – Sala Studio

CONTEMP(L)O: Concert de muzică contemporană

Organizator: Rubin Szabó B. L.

 

Program:

• Șerban MARCU: “Caccia”

• Áron TÖRÖK-GYURKÓ: “Splinter(s)”

• Gáspár VERESS: “Mozaik” p. a. a.

• Eugenia Tatiana CIBISESCU-DURAN: “[Untitled]” p. a. a.

• Rubin SZABÓ BÁZSA LOVÁSZ: “[Untitled]” p. a. a.; “[Untitled]” p. a. a.

• Alexandru SILIAN: “Drifting Particles”

• Andrei VOICA: “A Walk”

• Emmanuel SÉJOURNÉ: “Concertul pentru vibrafon și orchestră (pian)”

• Wolfgang REIFENDER: “Crossover”

• Bogdan BACALU: “Perpetuum mobile a la romena”

• Irino YOSHIRO: “Movements”

 

(lista nu reprezintă ordinea în care vor fi interpretate lucrările în seara concertului)

 

Interpretează:

Melinda Béres (vioară), Eva Butean (pian), Gáspár Veress (pian), Ioan Mihăilescu (pian), Rubin Szabó Bázsa Lovász (vioară; pian), Eugenia Tatiana Cibisescu-Duran (pian), Georgiana Maria Cibisescu-Duran (vioară), Diana Sava Cristina (percuție), Tudor Ciobanu (percuție), Tamás Horváth (percuție)

Facebook event AICI.