Din lumea nouă a muzicii noi: interviu cu Andrei Petrache

Pe 30 şi 31 martie 2023, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti vă invită la un concert special, dirijat de James Hendry – concert în cadrul căruia, afară de capodopere arhi-cunoscute precum Concertul pentru violoncel de Edward Elgar (solist – Răzvan Suma) sau Simfonia nr. 9 „Din lumea nouă” de Antonin Dvorak, se va interpreta în premieră cantata pentru cor şi orchestră „În tină” a foarte tânărului compozitor Andrei Petrache (n. 1998). Cu această ocazie, CIMRO i-a luat şi un scurt interviu muzicianului care este de câțiva ani o prezență constantă şi incitantă, atât pe scena muzicii contemporane, cât şi pe cea a jazz-ului.

 

CIMRO: Cum s-a născut această colaborare?

 

Andrei Petrache: Propunerea Filarmonicii către mine a venit în urma unei inițiative a domnului Marin Cazacu, directorul Filarmonicii (consultat în prealabil cu domnul Dan Dediu, preşedintele UCMR), ca în această stagiune și, probabil și în următoarele, Instituția să comande și să introducă în programul anual premiere ale unor piese semnate de autori tineri și foarte tineri – astfel am avut onoarea ca, alături de Sebastian Androne-Nakanishi, să fiu selectat în acest demers și să compun o lucrare vocal-simfonică de circa 15 minute special pentru premierea care va avea loc în ultimele joi și vineri din luna martie a acestui an.

 

CIMRO: Povesteşte-ne puțin despre lucrarea pe care o vom asculta.

 

A.P.: Lucrarea este bazată pe poezia „Un soldat” de Nichita Stănescu și este construită în jurul dramei războiului, nefăcând referire la vreun conflict anume. Întreaga angoasă, teroare, suferință colectivă este văzută prin ochii lipsiți de vină ai unui soldat care luptă cu inima deschisă pentru un scop pe care el îl consideră nobil dar pentru a cărui atingere s-au elaborat planuri și s-au luat decizii de către alții. Procesul poeziei, precum și al muzicii acesteia, propune un deznodământ fatal, urmat de o mântuire care limpezește toată negura atrocităților și lasă câmpul deschis sentimentului de împăcare cu sine, cu soarta, cu timpul.

 

CIMRO: Faci parte dintr-o familie de muzicieni, toți de calibru înalt: bunicul, Jean Lupu, a înființat Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române; mama, Olguța Lupu, este compozitor şi muzicolog; tatăl, Dinu Petrache, este contrabasist în Orchestra Filarmonicii; sora, Maria Diana Petrache, este pianistă, ba chiar şi cumnatul, Bogdan Pintilie, este compozitor. Cum priveşti lucrul acesta, ca o presiune imensă sau ca o motivație?

 

A.P.: Cred că înainte de toate, ca muzician este un privilegiu să ai exemple aproape de tine, să crești de mic într-un mediu care te stimulează. Pe fiecare din aceste persoane dragi menționate le privesc mai mult ca pe niște repere de profesionalism în diferite subcategorii din marea muzicii – și da, pot spune că undeva în adâncul gândurilor se ascundea cândva și un soi de presiune de a performa. Dar cred că odată cu înaintarea în vârstă e natural să te independentizezi din ce în ce mai mult de modelele familiale și să îți asumi cumva propriul drum.

RVQ – Foto Florin Ghenade pentru ConnectArts

 

CIMRO: Eşti un fel de personalitate renascentistă: compozitor care a scris de la operă la muzică electronică, pianist, muzician de jazz şi, mai nou, dirijor. Cum se îmbină toate acestea pentru tine şi când ai timp de toate?

 

A.P.: Am simțit mereu că nu-mi pot găsi un anume loc, o anume ocupație singulară, în care să mă adâncesc total, asumându-mi-o, ipotetic, pe viață – simt nevoia să păstrez o mai mare diversitate în aria de activități artistice. Consider totuși că sunt departe de modelul omului renascentist complet de care ați pomenit și sunt conștient că, în pofida faptului că fiecare din aceste activități artistice diferite contribuie într-un mod unic la dezvoltarea mea ca muzician, există și reversul medaliei, concretizat prin riscul de a rămâne doar la o suprafață superficială a lucrurilor. Mă străduiesc să nu cad în această plasă a diletantismului.

 

CIMRO: Care aspect al „meşteşugului” componistic este cel mai important pentru tine?

 

A.P.: Cred că palierul armonic reprezintă nucleul dur al construcțiilor creației mele. Nu mereu, evident, dar adesea. Mi se pare fascinant ce bogății de valențe expresive poți scoate din diferite combinații intervalice și scheme acordice.

 

CIMRO: Spune-mi trei compozitori pe care îi iubeşti necondiționat – şi de ce.

 

A.P.: Inevitabil, trebuie să îl pomenesc și eu pe marele Johann Sebastian Bach – o creație enormă care ascunde laolaltă atâtea întrebări dar și răspunsuri, pe lângă arta de contrapunctare a argumentelor din jurul lor, într-atât încât orice încercare de reproducere a genialității bachiene pălește în combinație cu modelul suprem al originalului. Îmi place foarte mult Bach. Sărind peste secole, mă opresc la Witold Lutosławski, care consider că actualmente este subapreciat față de valoarea reală a creației sale. Apoi, ieșind din sfera muzicii clasice, l-aș menționa pe Tigran Hamasyan, pianist și compozitor armean care mă inspiră neîncetat prin muzica tot mai complexă pe care o naște.

 

CIMRO: Ce urmează în viitorul apropiat pentru Andrei Petrache?

 

A.P.: Agenda pe următoarele luni propune o nouă colaborare în care voi scrie muzica pentru un spectacol coregrafic, câteva concursuri de compoziție pentru care aș vrea să scriu lucrări, o vară presărată cu mai multe concerte la diferite festivaluri de jazz din țară și apoi examenele de disertație și admitere la doctorat.

 

CIMRO: Mulțumim şi succes!

 

Interviu realizat de Diana Rotaru

 

Foto: Mihai Cucu

 

Cover photo: Florin Ghenade pentru ConnectArts