INTERVIU: Emil Vișenescu
Ansamblul Profil a încheiat Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, în data de 26 mai 2019, în sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București, prezentând publicului lucrări diverse și spectaculoase ale unor compozitori francezi. Cu această ocazie, domnul Emil Vișenescu, clarinetistul Ansamblului Profil, a avut amabilitatea de a îmi acorda următorul interviu:
Foto: Florin Ghenade (ConnectArts)
Cum ați descrie, din perspectiva interpretului, ediția din acest an a Festivalului SIMN?
Pentru interpreți a însemnat un bun prilej de afirmare scenică și de colaborare cu compozitorii. Văd un aspect foarte important în această simbioză interpret-creator; este totodată o provocare pentru ambele părți și o conjunctură aducătoare de beneficii. Nu am simțit niciodată, pe ansamblu, ca nivelul din Festivalul SIMN să scadă, am avut tot timpul interpreți buni, ansambluri bune și muzică bună. Sigur, nu 100% valoroasă, însă, din dorința de depășire a barierelor spre nou, trebuie să acceptăm spargerea unor limite pe care cultura veche ni le-a impus. Observ o grijă permanentă a directorilor de festival ca nivelul interpretativ și componistic să fie unul înalt.
Ca membru al Ansamblului Profil încă de la înființare, cum vedeți rolul acestei formații în promovarea muzicii noi?
Ansamblul Profil și-a dorit încă de la început promovarea muzicii noi românești și nu numai. Ansamblul a avut turnee în străinătate – în Elveția, Germania –, precum și în festivaluri de calibru, cum ar fi „Toamna varșoviană”, fiind invitați de mai multe ori în cadrul acestui festival. Am promovat cu precădere muzica românească, la un nivel înalt calitativ din punct de vedere al interpretării. Directorul ansamblului, Dan Dediu, a avut încă de la început ideea de a selecta muzicienii care fac parte din acest ansamblu, astfel încât nivelul de profunzime și nivelul tehnic să vină de la sine încă de la primele citiri, din lipsa acută de timp pentru pregătirea concertelor. Nu cred că este o laudă gratuită, însă Ansamblul Profil a reușit să păstreze o ștachetă înaltă indiferent de cultura sau școlile din care provin lucrările, în formule instrumentale de la două până la cincisprezece instrumente. Pot spune că am acoperit toată plaja creației muzicale. Este cu siguranță una din formațiile importante ale Festivalului SIMN, care tot timpul a reprezentat un „stâlp” de rezistență, alături de altele, evident.
Având în vedere că instruiți de o bună vreme generații de studenți la clasa de clarinet a Universității Naționale de Muzică din București, ne-ați putea spune cum tratează, cum „gestionează” tinerii instrumentiști sonoritățile muzicii noi?
Tinerii instrumentiști sunt cam speriați la început, când văd partiturile. Însă în asta constă arta unui pedagog, în a face ca drumul, deși greu și sinuos, care necesită timp, să devină – sau mai degrabă să pară – ușor, să fie ofertant, provocator, atractiv. Pentru asta trebuie să le acorzi încredere, să simtă că pot face muzica respectivă, să le oferi „cheia”, pentru ca lucrările să fie decriptate și apoi asumate, asimilate. Am observat în timp că este mai ușor de făcut asta în ansamblu, în comparație cu studiul individual. În studiul individual, anumiți interpreți au un blocaj sau o teamă de nou, de necunoscut. E o muzică pe care o privesc ca neavând o ordine și o armonie, și atunci apare un blocaj și sentimentul de a da înapoi. Dar, prin explicare, experimentare și înglobarea lor în ansamblu, instrumentiștii se simt mai puternici, unul lângă altul au curaj. Creăm împreună un laborator și o atmosferă benefică în care ei prind curajul de a se autodepăși. Am fondat și un ansamblu numit Clarino, cu care am susținut un concert, tot în cadrul Festivalului SIMN, oferind publiclului un repertoriu format din muzică românească și israeliană. A fost o onoare și o mare bucurie să performăm pe scena festivalului cu ansamblul tinerilor clarinetiști, care sper că vor reprezenta mâine artiștii de frunte ai țării.
A consemnat Rodica-Andreea Pitic