CRONICĂ: O simfonie a vortexurilor sonore

Timişoara

Adela Cocoş: O simfonie a vortexurilor sonore

Gândit pe structura unei simfonii, cu patru părți, acest recital care a avut loc pe scena Filarmonicii „Banatul” din Timișoara în data de 6 mai 2019 a adus laolaltă muzica și artele vizuale.

Interpreții acestui concert au fost Vlad Alecsandru Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel și Victor Andrei Părău – pian, membrii ai ansamblului Atem, un ansamblu dedicat interpretării muzicii noi.

În ceea ce privește artele vizuale, am asistat la o tulburătoare suprapunere a muzicii cu proiecția video – formată din 300 de microfilme – forme „ce au fost aduse în relație cu micro, macro și mezocosmosul”, concepute de artistul și profesorul universitar Gabriel Kelemen. „Muzica este un act non-verbal, iar sunetul, la nivelul percepției/emoției sufletești, este legătura dintre simfonie și materialul vizual.” ne spunea Gabriel Kelemen la începutul concertului.

Foto: Liana Toma

Acest recital, în care au fost prezentate patru piese a patru compozitori diferiți, a reprezentat și o călătorie prin diferite culturi și continente (asiatic, european, euro-asiatic și american), redând astfel atât o paletă largă de tehnici componistice, dar surprinzând și căutările spirituale ale compozitorilor. Spațiul liniștit, calm, atmosfera potrivită pentru o simfonie a vortexurilor sonore, a fost creată prin lipsa aplauzelor între cele patru piese, exact ca la o simfonie clasică, pentru ca ascultătorul să poată fi purtat pe drumurile unei călătorii experiențiale. Totuși, pentru o mai puternică legătură creată între ascultător și interpret, ar fi fost mai potrivit un spațiu mai intim, care ar fi ajutat la sublinierea acestui detaliu.

Foto: Victor Părău

Recitalul a debutat cu lucrarea compozitorului japonez Toshio Hosokawa, Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen, interpretată la clarinet, vioară, violoncel și pian, piesa reprezentând prima parte a simfoniei vortex, reprezentarea vortexului muzical–auditiv fiind redată grafic prin „arhetipuri dinamice, meandre sub forma unor unde staționare și statice”(Gabriel Kelemen). Începutul lucrării, prezintă nucleul piesei printr-o notă ținută la vioară. Acest nucleu cât și intrarea fină a fiecărui instrument în dialogul muzical, ne-a dus cu mintea la începuturile și originea timpului, la forma primordială ce a dus la tot ce este acum în jurul nostru. Astfel, efectele sonore imaginate de compozitorul japonez au introdus profund ascultătorul în imaginea vizuală din proiecția multimedia.

Nataraja pentru flaut și pian, de Jonathan Harvey, a continuat Simfonia vortex, creând un spațiu plin de viață. De asemenea, ne-a dus cu gândul la apă și la fluctuațiile care pot apărea în „spațiul lichid”, ca un foc viu, foc ce poate să aducă viață, s-o transforme, și să o distrugă. Diferitele tehnici instrumentale neconvenționale au putut foarte bine să ne conducă în starea de simțire a puterii formatoare și transformatoare de viață. O liniștire a liniei melodice a creat senzația de „topire a vieții, când flautul, cu sonorități transparente, a condus discursul muzical către finalul piesei.

Sofia Gubaidulina, compozitoarea celei de-a treia lucrări – Dancer on a Tightrope pentru vioară și pian, aduce în lumină noi tehnici de compoziție, prin folosirea unor noi procedee instrumentale extinse. Pentru a produce sunetele și a scoate la iveală vibrațiile corzilor în planul acut, pianistul a folosit tehnica corzilor frecate cu un pahar. Piesa a debutat cu vioara, apoi a intervenit și pianul, pentru ca apoi să existe un dialog între cele două instrumente. Cu mult talent Sofia Gubaidulina ne-a sugerat plăsmuirea formei inițiale, treptat, mergându-se din registrul grav spre registrul acut – recurgând la simbolul scării. Au existat două planuri sonore, unul calm-vibrant, și un plan agitat, plin de culoare. Aceste planuri sonore ne-au purtat spre tensiunea unei simfonii care te duce pe culmi negândite ci doar simțite, trăite. Aceste trăiri, pe care compozitoarea reușește să le aducă la viață, este posibil să provină din lumea plină de suferință, de pericol, de neprevăzut în care ea a trăit, datorită faptului că a refuzat orice cenzură pe care sistemul comunist din Rusia a încercat să i-o impună. Vortexul vieții este reprezentat de Credință, cea care dă și firul conducător al piesei, pentru care această luptă a vieții merită trăită și înfruntată.

Ultima parte a simfoniei vortex îl aduce în prim plan pe compozitorul american George Crumb cu piesa Eleven Echoes of Autumn pentru flaut alto, clarinet, vioară și pian. O piesă plină de noutăți, tehnicile extinse din piesa precedentă sunt continuate aici prin combinații timbrale deosebite, prin fluieratul interpreților, prin rostirea șoptită de către interpreți a unui citat de Federico Garcia Lorca, prin flajolete în pizzicato ale viorii. Pianul este cel care debutează cu o temă, în care principiul rezonanței este primordial. Imaginile sonore create de cei patru muzicieni îndreaptă conștiința către micro și macro cosmos, iar auditiv ne duc spre imaginea contopirii acestor lumi. Apar ecouri ale altor tărâmuri, apar ecouri ale altor ființe și forțe ale pământului care ne duc spre căutările sufletești prin care fiecare om trece odată cu intrarea în vortexul vieții. Lucrarea are o structură ciclică, având pe parcurs o culminație care mai apoi se pierde în neantul vibrației primordiale.

Cu ocazia acestei exotice întâlniri ale muzicii cu artele plastice, o inedită suprapunere a vortexurilor sonore recreate de membrii ansamblului Atem cu arhetipurile vizuale surprinse de Gabriel Kelemen, spectatorul a fost purtat într-o călătorie, care, poate, i-a adus aminte de propria lui căutare interioară.

Comments are closed.