CRONICA: Hegemonia tehnologică. Noi cuceriri în lumea muzicii.
SIMN 2019
Lorena Ioniță: Matrix (1) – Hegemonia tehnologică. Noi cuceriri în lumea muzicii.
Foto: Cristian Lupes
Atrăgând atenția prin bizara idee a punerii smartphone-urilor într-un context participativ în actul muzical, concertul Orchestrei de Cameră Radio și a corului format din telefoane mobile era un obiectiv de neratat în programul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi. Așa că, mânată de curiozitate, m-am îndreptat spre Sala Radio în seara de 22 mai, așteptând cu nerăbdare începerea aventurii tehnologice. Cu toate acestea, mare mi-a fost mirarea să constat că așteptările mele de a mă pierde prin marea de oameni ce se înghesuie la premiere și teama de a nu mai prinde loc erau simple himere, spulberate odată cu pătrunderea în sală. Așadar, având la dispoziție unele dintre cele mai bune locuri, pe care doar în serile norocoase studenții le pot ocupa, m-am așezat așteptând începerea primului concert din cadrul ciclului tematic MATRIX.
Subsumate motto-ului „Dincolo de limitele naturii”, cele patru lucrări prezentate în primă audiție – românească sau absolută – propuneau o trecere fantezistă, avangardistă și programatică prin dimensiunea actuală în care muzica și tehnologia se îmbină în forme surprinzătoare.
Tocmai de aceea alegerea unei lucrări tonale pentru deschiderea concertului se arăta a fi un preludiu neașteptat și totodată un memento ce pregătea trecerea firească înspre atmosfera modernității. Axată pe o formulă reinterpretată a cvartetului clasic, Simfonia de cameră nr. 1 pentru orchestră de coarde de Marijn Simons este o plăcută expediție prin trecutul tonal. Cele patru părți – înlănțuite într-o ordine ușor schimbată (I. Molto moderato, II. Allegro energico, III. Lento, IV. Allegretto) față de cea de bază și construite clar, prin alcătuiri simple și concise – scot la iveală orientarea neoclasică a compozitorului și predilecția spre teme pure. Pasiunea și energia pe care dubla trăire i le producea dirijorului Marijn Simons se transpuneau în mișcări ce vădeau intenții și înțelesuri de un aplomb accesibil doar compozitorului.
Foto: Roza Zah
La polul opus, lucrarea lui Vlad Maistorovici debordează prin avangardism exprimat într-o nouă formă a studiului de concert – în care virtuozitatea se îmbină cu spectaculozitatea prin regie. Tocmai de aceea Icarus Torso – studiu de concert pentru violă și orchestră poate fi perceput într-o dublă manieră: ca gen instrumental al muzicii savante și ca subtilă reprezentare a ideii de concert rock. Astfel că, deși este axată pe o formă plină, unitară, Vlad Maistorovici integrează patru concepte diferite: Măiastra – idee de a „sculpta zborul”, inspirată de C. Brâncuși –, Hubris – termen ce indică acțiunea omului de a depăși limitele divine, aplicat într-un sens concertant aici –, Event Horizon – nume al unui film S.F. în care este exploatată lumea spațiului – și Elon’s Ride – invenție futuristă ce se integrează de asemenea în câmpul spațial. Altfel spus, Icarus Torso este un mozaic de surse ce compun un studiu-divertisment; o lucrare cu construcție complexă, inspirată din lumea tehnologiei, a explorărilor spațiale, a ficțiunii și a concertelor rock (prin imitarea solo-urilor de chitară electrică în Hubris și a dialogului pe care solistul îl are cu ceilalți instrumentiști în momentele de riff). Totuși, trebuie spus că expunerea publicului la efecte puternice (staticele și interminabilele isonuri în acut și grav) este un experiment periculos. Versatil și deschis propunerilor futuriste, violistul Marius Ungureanu s-a implicat total în actul muzical, îmbogățindu-l prin regia prezentată în această seară.
Foto: Roza Zah
Pornind de la ideea generală a degradării, Nymphea de Doina Rotaru și Geek Bagatelles de Bernard Cavanna au propus două abordări diferite ale aceleiași teme, de un pesimism specific filosofiei ce se infiltrează cu sensibilitate în muzică.
Influențată de literatura suprarealistă a lui Boris Vian și mai exact de al său roman Spuma zilelor, compozitoarea Doina Rotaru a ales să sugereze prin muzica sa ideea degradării desfășurate atât în plan temporal, cât și spațial (vizibil), creând o muzică de un subiectivism aparte. Dezvoltată pe un programatism ce își extrage esența din acțiunea răvășitoare, absurdă, a romanului, lucrarea transfigurează, după cum a precizat chiar compozitoarea în programul de sală, ideea transformării „luminii în întuneric (…) și micșorarea continuă a spațiului”. Astfel că și fără a ști intențiile compozitoarei te lași purtat de această muzică îmbietoare, în care intervențiile jazzistice ale trompetei se aud plutind. Multitudinea de instrumente de percuție cu timbruri sclipitoare topite într-o muzică cu caracter ambiental, creșterile și descreșterile line ce duc la izbucniri spectaculoase – asemenea unor erupții vulcanice (posibil mod de exprimare a travaliului prin care lumina trece pentru a deveni întuneric) – și stingerea acestora într-un ecou vibrant din care se ivește sunetul leneș al trompetei, toate fac din Nymphea lucrarea reprezentativă a serii, către care îmi îndrept preferința.
Pe de altă parte, modul în care Bernard Cavanna ilustrează ideea degradării se răsfrânge cu nostalgie asupra trecutului pierdut și asupra aspectelor negative ale evoluției sociale. Proiectând reflecții filosofice, compozitorul construiește în Geek Bagatelles o punte de legătură între trecut și prezent și totodată îndreaptă semnale de conștientizare către generația tânără. Folosindu-se de citate din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, acesta încearcă să conducă prin muzica sa la ideea nostalgiei, privită din punctul de vedere al distorsionării operei artistice de mare valoare. Elementele preluate sunt sfărâmițate și reintegrate în moduri de nerecunoscut, singurele rămășițe reperabile fiind tema părții a patra și cea a părții a doua. Totodată, integrarea publicului într-un joc participativ transformă lucrarea într-o pledoarie adresată bucuriei, strigată cu putere în cor (FREUDE). Cu ajutorul unei aplicații oferite ascultătorilor în foaierul Sălii Radio, patru scurte momente muzicale (Joy1, Joy2, Freude și Vocalise) deveneau elementul participativ, activat prin mișcări verticale sau orizontale la semnalul dirijorului Martin Malatray. Dar cum orice lucru bun are și defecte, nu pot să nu remarc faptul că introducerea smartphone-ului în acest context estompează atenția spectatorilor de la muzică și o concentrează asupra conectivității simultane.
Ieșirea din contextul aventurii tehnologice m-a readus în plinătatea existenței actuale, lăsându-mă să reflectez asupra celor auzite și văzute. Concertul se dovedise o interesantă expediție, la nivelul așteptărilor, și totodată o experiență solicitantă. Infinitele posibilități pe care actualul ne-a arătat că ni le poate oferi s-au reflectat și în această seară prin trei viziuni diferite, originale. Tocmai de aceea revin prin acest sfârșit la ideea de limită (pe care festivalul a adoptat-o ca temă generală), de prag imaginar ce este stabilit sau depășit în fiecare moment, așa cum s-a întâmplat și în această seară.