CRONICĂ: Călătorie sonoră pe tărâmul luminii
SIMN 2019
Ana-Maria Cazacu: Călătorie sonoră pe tărâmul luminii
(…) eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
(Lucian Blaga)
Aflată la cea de-a XXIX-a ediție, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi propune şi de această dată noi călătorii sonore în universuri pline de mister, în care suntem adesea îndemnați la o tainică reîntoarcere spre dimensiunea sacrului și a sinelui. Un astfel de moment a marcat şi cea de-a doua zi (20 mai 2019) a săptămânii muzicale, Aula UCMR fiind gazda unui nou recital cameral susținut de ansamblul SonoMania. Intitulat Luminous, evenimentul a confirmat dorința muzicienilor acestei formații de a aduce în prim-plan cele mai neobişnuite fațete ale muzicii moderne şi contemporane, între care se numără şi căutarea luminii prin prisma sunetelor.
Călătoria a început cu o incursiune în atmosfera decorului nocturn, privit din perspectiva unui tărâm plin de mister. Ca urmare, Notturno in forma di rosa pentru flaut, clarinet, vioară, violoncel și pian, semnată de compozitoarea Daniela Terranova (Italia), poate fi privită din perspectiva unei povești desprinse parcă din universul oniricului și al introspecției. Atmosfera se concretizează prin succesiuni de arcuri melodice delicate, desfășurate preponderent în registrul acut, trasee ce se întrepătrund armonios cu semnale percutante derivate din universul culturii arhaice, dominate de elemente arhetipale. În acelaşi timp, acest prim moment a fost perceput şi ca o primă ilustrare a dimensiunii metaforice a muzicii, sugerată de această dată prin raportarea la forma și imaginea trandafirului, ce tinde să ni se descopere, încă din experiențele copilăriei, ca simbol al dragostei, gingășiei și inocenței – ipostaze ale vieții petrecute frumos, în lumină.
Atmosfera basmului a fost pe deplin întregită de lucrarea D’autres arabesques prin care compozitorul italian Federico Gardella propune o poveste muzicală pentru oboi și pian în care formula magică „a fost odată” devine incipitul unui dialog timbral desprins deopotrivă din sfera legendară, din cea a jocului cu intensitățile sau din cea a meditației, fie aceasta pe o formulă ritmică (tril), pe o sonoritate sau pe o idee cu rol tematic.
Pătrunzând din ce în ce mai profund în acest univers sonor, în care spiritualul se întrepătrunde adesea cu raționalul, putem descoperi faptul că, uneori, tristețea poate căpăta la rândul ei o dimensiune luminoasă. Această idee s-a desprins și din Flight Elegy pentru vioară și pian, un omagiu sonor adus de compozitorul britanic Jonathan Harvey (comemorat în acest an la SIMN) prietenului său Peter Gibbs, a cărui existență s-a aflat sub semnul unei permanente pendulări între spațiul terestru (ca violinist) și cel celest (ca pilot). Lucrarea este astfel dominată de o idee centrală şi obsesivă, un lamento al viorii întrerupt pentru scurt timp de un interludiu rapid, un contur melodic percutant, deopotrivă descendent şi ascendent, simbolizând astfel traseul sinuos al ființei umane între lumesc şi transcendent – tărâm necunoscut, guvernat de prezența luminii.
Ceea ce a urmat nu s-a definit ca un exemplu propriu-zis de virtuozitate instrumentală, ci mai degrabă ca o pătrundere în sfera virtuozității timbrale, generatoare de ipostaze ale luminii, metamorfozate în culori și imagini desprinse parcă din spațiul cinematografic. Astfel, Otto lamenti pentru vioară și ansamblu a evidențiat, chiar și într-o manieră indirectă, faptul că arta sunetelor a devenit un fidel translator al altor universuri, menirea sa fiind aceea de a pune în lumină ipostaze existențiale aparent indescifrabile. Alegând drept reper tipologia lamento-ului, muzicianul italian Benedetto Bocuzzi propune pătrunderea într-o nouă dimensiune metaforică a muzicii, ca ipostază a lumii înconjurătoare, dominată de momente dramatice, dar și de tumult cotidian, întruchipat sonor prin idei onomatopeice adesea desprinse din zona țipătului, sau prin melodii jucăușe ce tind și ele să fie umbrite de o oarecare gravitate. Cu toate acestea, deşi atmosfera părea să fie una dominată de permanentă agitație, pătrunderea în sfera luminii a fost posibilă şi de această dată, lucrarea găsindu-şi finalitatea într-o revenire a celor şase voci la starea inițială, marcată printr-un scurt moment de rugăciune.
Această reîntoarcere la dimensiunea transcendentală a fost ipostaziată sonor și prin trio-ul pentru vioară, clarinet şi pian intitulat lignéchos, prin care compozitoarea Josephine Stephenson a adus în prim-plan o imagine vie a tăcerii luminoase. Această nouă ipostază a fost marcată atât de apartenența la cultura franceză (asociată, de-a lungul timpului, cu un for al luminii), cât și de sonoritățile gingașe, în care liniile și ecourile se întrepătrund armonios într-un discurs lipsit de nuanțe dramatice. Nu au lipsit nici momentele de suspans, tendința de evadare din sfera obişnuitului generând de această dată pătrunderea în universul microtoniilor, al sonorităților specifice pianului preparat, sau în cel al meditației cu tentă filosofică, sugerată de finalul deschis.
Totul a culminat cu o nouă incursiune în sfera sonorităților desprinse din jocul culorilor timbrale, Luminous Flux putând fi privită drept o invitație a compozitoarei sud-coreene Sungji Hong de a parcurge un traseu plin de mister, în care lumina ne însoțeşte permanent, sub toate formele sale – de la ipostaza de contur ambiguu până la cea de flacără. Urmărind desfăşurarea profilurilor melodice dezvoltătoare, acest parcurs dinspre transparență spre dramatic îşi găseşte punctul terminus în momentul în care, prin contopirea sonorităților şi a timbrurilor, lumina se dezvăluie în cea mai complexă formă a sa, flacăra, a cărei menire este aceea de a distruge, dar și de a înălța.
Concluzionând, pot spune că acest eveniment s-a afirmat şi ca un inedit dialog muzical intercultural, la care fiecare dintre noi am participat, iar astfel, asemenea unui Ulise deopotrivă mitic şi contemporan, am reuşit, prin muzică, să ne desprindem din tumultul cotidian, devenind mai mult sau mai puțin călători pe un traseu inițiatic sinuos, dominat de mister şi lumină.