CRONICA: PROFIL – Incheierea SIMN 2019

SIMN 2019

Iulia Alexandra Chertes:

SĂPTĂMÂNA INTERNAȚIONALĂ A MUZICII NOI: ÎNCHEIEREA EDIȚIEI A XXIX-A

O cronică redactată „la cald” transmite vibrația imediată a emoțiilor și este important să surprindem impresiile proaspete, cât timp starea de spirit generată de un anumit concert încă nu s-a învechit și nu s-a șters; dar poate este tot atât de relevant să verificăm durabilitatea impresiilor odată decantate, ceea ce reprezintă o validare a acestora la o anumită distanță de la evenimentul muzical recenzat. În cazul de față, vorbesc despre ecoul încă puternic al concertului susținut de Ansamblul Profil, dirijat de Tiberiu Soare, cu care s-a încheiat Săptămâna Internațională a Muzicii Noi în seara de duminică, 26 mai. Beneficiem de altfel și de două interviuri oferite în acest răstimp de Tiberiu Soare, din perspectiva dirijorului, și de Diana Moș, în calitatea sa de membru al ansamblului, care ne oferă o privire „din interior” asupra programului muzical, dar și asupra fenomenului muzicii contemporane.

Sub direcția artistică a lui Dan Dediu (de altfel, și inițiatorul grupului Profil care a concertat în încheierea SIMN), ediția a XXIX-a a Festivalului SIMN a grupat prestațiile artistice în jurul conceptului de explorare a limitelor (ale culturii, ale istoriei, ale sinelui, ale naturii…), iar seara de încheiere s-a desfășurat sub semnul secțiunii Ulise, deschisă spre experiment, originalitate, aventura ideilor noi. A fost un concert remarcabil dedicat muzicii noi franceze, ilustrate prin lucrările a patru tineri compozitori (Laurent Durupt, Raphaele Biston, Benjamin Attahir și Camille Pepin) – de altfel L. Durupt și R. Biston s-au și aflat în sală pentru a asista la prima audiție în țara noastră a partiturilor lor. Remarcabil, pe de o parte, prin originalitatea, varietatea stilistică și calitatea compozițiilor interpretate; pe de alta, prin prezența ansamblului Profil, care a dat viață acestor partituri dificile și profunde și care a atras publicul datorită tradiției sale de excelență în interpretarea muzicii noi.

Relativ la muzica nouă și receptivitatea publicului, am reținut una dintre afirmațiile dirijorului Tiberiu Soare, contextul fiind o conferință pe tema barocului în care sublinia că, în epocă, interesa tocmai elementul de noutate: nu se putea umple sala de concert „cu o muzică scrisă acum 10 ani, cu atât mai puțin veche de peste 100 de ani”, în schimb în prezent „lucrurile stau exact invers: dacă nu ai o muzică datată de cel puțin 100 de ani, e foarte greu să umpli o sală de concert”. Publicul numeros prezent la concertul Profil a contrazis practic aceste remarci. Interesul față de eveniment a reflectat, pe de o parte, acea deschidere față de muzica nouă, pe care o observa doamna Diana Moș în interviul mai sus menționat, și totodată faptul că brand-ul Profil, sub amprenta compozitorului Dan Dediu, oferă garanția unui act artistic de ținută: în seara de 26 mai au fost prezenți pe scenă Diana Moș (vioră), Petru Nemțeanu (vioară), Marian Movileanu (violă), Mircea Marian (violoncel), Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Emil Vișenescu (clarinet), Sorin Lupașcu (corn) și dirijorul Tiberiu Soare.

Muzica, spunea în aceeași conferință dirijorul Tiberiu Soare, nu este decât o oglindă a societății în care trăim. Prima piesă, cvartetul pentru viori, violă și violoncel al lui Laurent Durupt, Grafic pentru lăcomie (Grid for greed) a exprimat tocmai ideea de ancorare în realitățile sociale. Tema lucrării – pe care compozitorul a ținut să o expliciteze prin intermediul dirijorului – o reprezintă obsesia consumerismului, efectele sale nefaste și capcana pe care o reprezintă acesta pentru omul de astăzi. Este vorba de o atitudine angajată a artistului militant, dar care nu transmite sloganuri mobilizatoare, ci pune întrebări existențiale. Piesa conține trei secțiuni, prima fiind foarte tensionată și exprimând ideea de concurență într-o lume a „lăcomiei” (greed), printr-un desen muzical în care sunetele sunt repetitive, obsesive. Fiecare instrument al cvartetului pare să-și urmeze cu mijloacele sale specifice propria linie și scopul propriu, fără a încerca să conlucreze cu celelalte. Secțiunea a doua mi-a creat impresia unui vaier jalnic, ca un moment de conștientizare a acestei triste situații: „Ce vreau? Ce fac de fapt? Ce caut?” Momentul este prelungit, ca pentru a transmite sentimentul lipsei de sens, pentru ca secțiunea a treia să reia în crescendo motivul și ritmul inițial obsesiv, ca o recădere în cercul vicios. Omul nu își mai pune întrebări, fiind prins de vârtejul vieții consumeriste. Cvartetul lui L. Durupt propune deci o muzică de cameră cu mesaj social, militant, ceva inedit nu numai sub aspectul sonorității, în timp ce explicațiile date publicului oferă o cheie care asigură accesibilitatea.

Lignes de fuite de R. Biston (flaut, clarinet, vioară, violoncel, pian), cu o interesantă combinație de instrumente, mizează pe efectele sonore neobișnuite, impresia fiind că s-a urmărit tocmai ca acestea să nu producă sunetele cu care publicul este obișnuit și pe care le anticipează. Sunt momente în care flautul și clarinetul în locuiesc sunetul cu suflul coloanei de aer prin instrument; pianul produce sunete de xilofon, sau vioara și pianul preparat produc de asemenea efecte de percuție, violoncelul și vioara evoluează în pizzicato etc. Descrisă de autoare, ideea acestei piese este de a combina ritmuri diferite, variabile.

Piesa lui Benjamin Attahir, intitulată Jaillir, compusă pentru flaut și un ansamblu lărgit (doi corni, harpă, vioară, violă, violoncel) este dominată din punct de vedere sonor de flaut. Ion Bogdan Ștefănescu a executat partitura cu marea sa virtuozitate, în timp ce instrumentele ansamblului pun accentele și creează atmosfera destul de tensionată, care solicită atenția și concentrarea auditoriului.

Ultima dintre cele patru piese ale concertului – Luna de Camille Pepin, în formația clarinet, corn, vioară, violoncel și pian, a încheiat concertul creând o atmosferă sonoră cu totul specială, în trei episoade care urmăresc desfășurarea nopții și culminează cu ivirea zorilor și răsăritul, sugerate prin evoluția timbrală. Este o piesă dramatică, probabil cea mai apreciată de public din cadrul acestui frumos program, care a încheiat în mod elocvent o săptămână de muzică nouă și o ediție remarcabilă a festivalului SIMN.