INTERVIU: Bogdan Vodă despre concertul de deschidere al SIMN 2019
Interviu cu Bogdan Vodă despre concertul de deschidere al SIMN 2019
Foto: Roza Zah
Cum au decurs repetițiile până acum?
Avem dificultăți, niște lucrări complicate. Un concert de harpă nu este ceva tocmai ușor de acompaniat. O lucrare care presupune bas, cor, orchestră de coarde, orgă, pian, percuții, într-un vocal-simfonic cu totul pretențios, iarăși nu e ușor, iar simfonia maestrului Gheorghiu este de asemenea, amplă și foarte frumoasă, dar nu foate ușoară, pentru, totuși, o orchestră de studenți. Mi-e foarte plăcut să caut într-o partitură gândurile compozitorului, să sper că le-am găsit. În cazul acesta avem fericita situație în care am apucat să lămurim anumite aspecte prin discuție directă cu fiecare dintre cei trei compozitori, care au fost la dispoziția noastră pentru întrebări, ceea ce este o situația extraordinar de bună pentru tinerii studenți, ca și pentru mine.
Să-mi vorbiți un pic, vă rog, despre soliștii serii.
Lucrarea Rugăciunea unui dac a maestrului Brânduș are un extraordinar bas, Iustinian Zetea, cunoscut pentru rolurile sale de operă, dar și pentru activitatea extraordinară în concerte vocal-simfonice. Piesa respectivă are și o partitură de pian, la un nivel solistic demn oricând de două concerte de Prokofiev, prin finețea și complexitatea partiturii, având norocul să-l avem lângă noi pe Horia Maxim; iar în cazul concertului de harpă al lui George Balint, vorbim de Evelina Andrieș, o tânără studentă, extraordinar de talentată și care face o treabă grozavă într-un concert foarte greu pentru harpă. Dincolo de soliști se află orchestra care muncește de zor, pentru realizarea acestui proiect; trebuie să scoatem în evidență munca și realizările ansamblului coral al studenților de la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală. Un cor extraordinar de studenți numai din anul I, coordonați de maestrul Florian Costea care a făcut o treabă extraordinară, într-o partitură extrem de grea la nivelul corului, cea a domnului Brânduș. Simfonia maestrului Gheorghiu este în variantă revizuită. Da. Această simfonie a avut o primă audiție, cum am înțeles eu, acum aproape șase decenii. Trebuie spus că nici nu îndrăznim să ne gândim la o comparație cu acea versiune, pentru că a fost făcută de către Filarmonică, cu maestrul Silvestri la pupitru. Noi beneficiem de o versiune revizuită. E o simfonie cu un suflu extraordinar, cu finețea scriiturii. Copiii sunt foarte ferciți s-o cânte, i-am auzit și în pauză, după repetiție, fredonând sau cântând din temele simfoniei. O simfonie de tinerețe a maestrului, dar care stă alături de alte lucrări ale simfonismului din mijlocul secolului XX ca o lucrare de mare maestru.
Interviu realizat de Petre Fugaciu