INTERVIU: Diana Moș (PROFIL)

SIMN 2019

Interviu cu  Diana Moș – vioara I in PROFIL si rector UNMB

Odată cu încheierea Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, ediția XXIX-a, încă sub impresia remarcabilelor concerte din cadrul acestui festival, ne-am adresat doamnei rector a Universității Naționale de Muzică din București, prof. univ. dr. Diana Moș, cu rugămintea de a ne contura acest eveniment din perspectiva muzicianului implicat în interpretarea muzicii noi.

Ca membru Profil – ansamblu care deja are o experiență de peste un deceniu și jumătate – apreciați că reacția publicului față de muzica nouă a evoluat, s-a schimbat în acest răstimp? Considerați că reacția publicului din România diferă de cea a publicului din alte țări?

D.M.: Eu cred că da, a evoluat, și festivalurile de muzică contemporană au avut cu siguranță o contribuție foarte importantă în acest sens. De-a lungul timpului, am remarcat o anumită reticență față de muzica contemporană, chiar din partea unor profesioniști de înaltă ținută, reticență pe care eu, personal, nu prea am putut să o înțeleg sau să o justific. Pentru mine, muzica și muzica contemporană nu sunt două categorii calitativ distincte. Această categorisire e oarecum artificială. Într-un fel, mă și amuză ideea aceasta că muzica (clasică) este una și muzica contemporană este altceva, o altfel de muzică! Pentru mine, ca interpret, este doar muzică, și într-un caz, și în celălalt. Dacă abordez o lucrare din repertoriul clasic sau o lucrare de muzică contemporană, principiile de interpretare sunt absolut aceleași. S-ar putea ca aspectele de tehnică instrumentală să fie foarte diferite, dar cred că întotdeauna abordarea trebuie să pornească de la ceea ce o lucrare exprimă în sensul cel mai profund, de la estetica ei, și în funcție de asta se aranjează toate celelalte probleme tehnice, de construcție etc. Desigur, pot fi estetici foarte variate și distincte de la o muzică la alta, de la o epocă la alta, și probabil că aici este marea provocare a muzicii de azi: ea reflectă, sau ar trebui să reflecte, într-o formă în care să ne recunoaștem și să ne regăsim cât mai direct, cât mai intuitiv, experiențele și trăirile interioare pe care le avem cu toții în lumea de acum, aflată într-o perpetuă și extrem de alertă schimbare. La fel cum realitatea cotidiană este foarte diferită față de ceea ce a fost înainte, este firesc ca și universul nostru interior să fie marcat de mutații considerabile, oglindite în estetica muzicii actuale. Că ne place sau nu, trăim în lumea de azi. Cred că este o datorie pentru artistul contemporan, creator sau interpret, să „ia pulsul” zilei!

Referitor la ultima ediție a Festivalului SIMN, cred că este evident un interes tot mai crescut al publicului pentru genul acesta de manifestări artistice. La concertul de deschidere de la Ateneul Român, susținut de una dintre orchestrele Universității noastre, a venit multă lume – un public care a reacționat călduros la lucrările propuse în program, deși au fost muzici foarte dificile. S-a creat deja o obișnuință, de la edițiile anterioare, ca Festivalul să se deschidă cu orchestra studenților de la Conservator, care în plus față de alți artiști, mai versați, vin cu un suflu și cu un elan tineresc care împrospătează atmosfera! Este un lucru cert, ca în orice alt domeniu: educația contează, iar înceea ce privește muzica (mai ales cea contemporană), contează chiar mai mult decât în altele. Lucrurile nu evoluează de la prima încercare, este nevoie de o permanentă cultivare a gustului pentru genul acesta de muzică, de insistență, poate și de niște explicații suplimentare. Am remarcat că la concertele de muzică nouă la care  compozitorii spun câteva cuvinte despre ideile care le definesc concepția muzicală, publicul percepe și înțelege cu totul altfel muzica și devine din ce în ce mai interesat.

În privința evoluției generale a Festivalului, cu certitudine se poate observa o creștere continuă, ultima ediție a SIMN fiind remarcabilă din punct de vedere calitativ. O spun într-un fel cu mândrie, deoarece contribuția Universității Naționale de Muzică din București a fost una importantă, atât directă, asumată instituțional, cât și indirectă – prin faptul că mulți dintre cei implicați în organizarea și susținerea festivalului sunt membri ai UNMB. În primul rând mă refer la organizatorul principal și cel care a configurat conceptual ultimele ediții ale festivalului, compozitorul Dan Dediu, care este totodată președintele Senatului UNMB și profesor în această instituție. O contribuție majoră au avut-o interpreții și dirijorii de înaltă ținută artistică, mulți dintre ei artiști reputați, cu largă recunoaștere internațională – și care sunt, de asemenea, cadre didactice ale universității noastre. Numele unor formații instrumentale care se bucură azi de o binemeritată notorietate sunt strâns legate, de asemenea, de UNMB, fiind inițiate de profesorii noștri și având în componență studenți ai universității noastre. Simpozionul de muzicologie, care a avut anul acesta de invitați de marcă din străinătate, mai ales din spațiul francez, a fost realizat de către cadrele didactice, doctoranzii și masteranzii UNMB. Să nu-i uităm pe compozitorii înșiși, care mare parte dintre ei provin din aceeași instituție sau sunt membri activi ai universității. Prin toate aceste prezențe, implicarea UNMB a fost mai mult decât evidentă și sunt fericită că a fost așa!

Dacă reacția publicului din România diferă de cea de a publicului din alte țări? Mă întreb în ce măsură aș putea să răspund pertinent la această întrebare. În străinătate, am cântat mai ales ca membră a formației Profil. Reacțiile publicului au fost deosebit de călduroase. Nu știu dacă a fost întâmplător sau putem vorbi despre o constantă. Probabil, există un public mai cultivat în această direcție, cel puțin în marile centre culturale. Dar eu cred că și noi mergem în direcția bună și evoluăm. Aceste festivaluri, atât SIMN, cât și Meridian, INTRADA de la Timișoara sau Cluj Modern din Cluj Napoca și altele asemenea lor au o contribuție foarte importantă. Sunt perfect conștientă că este obligația noastră, a artiștilor, să fim conectați cu lumea în care trăim, cu lumea de astăzi, și să o aducem în conștiința publicului. În definitiv, muzica contemporană reflectă vibrația lumii noastre. Desigur că marile lucrări ale muzicii clasice au fost și sunt mereu valabile, actuale. Incontestabil. Arta de valoare este mereu actuală. Dar asta nu înseamnă că spiritul uman nu produce mereu și mereu alte forme, în care cu siguranță ne regăsim, pentru că, repet, muzica reușește să capteze cel mai bine starea de spirit a lumii noastre, vibrația care ne înconjoară și care trece prin noi!

Ne puteți spune care dintre cele patru piese interpretate în concertul din 26 mai v-a impresionat în mod deosebit și de ce?

D.M.: Lucrările au fost foarte diferite. Ca artist interpret, încerc să nu am prejudecăți. Așa cum un actor, dacă este un bun profesionist, trebuie să joace convingător roluri cât se poate de diverse, la fel și artistul interpret trebuie să intre cât mai bine în „rolul” partiturii. De aceea, eu mă feresc de astfel de ierarhizări. Fiecare dintre lucrări a avut o problematică foarte interesantă în felul ei, cu construcții și principii izvorâte din logica și concepția specifică fiecărui compozitor.

Sunteți profesor de muzică de cameră în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. Găsiți că muzica nouă, contemporană, este mai dificil de interpretat? Spre exemplu, dificultățile tehnice sunt mai dificil de surmontat sau este mai dificil de redat intenția compozitorului?

D.M.: Aici cred că majoritatea se izbesc de dificultățile tehnice, dar de fapt nu acelea trebuie în primul  rând rezolvate. Cred că trebuie pornit invers, de la estetica și concepția lucrării, a compoziției. Într-un fel, atâta timp cât trăiește compozitorul, pare a fi destul de simplu să-l contactezi și să afli chiar de la el ce intenții a avut. Pe de altă parte, poate fi irelevantă părerea lui ca persoană: odată ce a lăsat o partitură, aceasta conține (sau ar trebui să conțină) toate informațiile necesare pentru a constitui discursul muzical, opera vie, așa cum se desfășoară în timpul actului artistic efectiv. În plus, trebuie să ținem cont de faptul că unei opere de artă de o certă valoare îi sunt inerente valențele multiple, deschiderile către mai multe variante de interpretare, nu doar către una singură, fie ea chiar „intenția compozitorului”! Desigur că este un privilegiu să poți să ai un dialog cu compozitorul, dar nu este neapărat obligatoriu pentru a duce la bun sfârșit interpretarea unei lucrări de muzică contemporană. Dacă cineva chiar își dorește să deslușească ițele unei lucrări muzicale contemporane, cu siguranță va reuși, plecând doar de la partitură, dacă aceasta este bine compusă.

Ca membru al ansamblului Profil, ne puteți vorbi despre modul în care ansamblul selectează piesele pe care le va interpreta, despre procesul de decizie care privește alegerea pieselor?

D.M.: Aici noi ne bazăm foarte mult pe flerul, experiența și capacitatea analitică a directorului artistic al ansamblului Profil, compozitorul Dan Dediu. Întotdeauna am mers pe încredere! Ochiul versat în toate tehnicile de compoziție, profesionalismul și experiența lui artistică și creatoare de o anvergură cu totul și cu totul impresionantă îi asigură instrumentele pentru a decela dintr-o privire ce muzică este valoroasă și ce muzică nu e. Desigur că și el ne consultă și nu ne-ar impune ceva la care am fi refractari, dar într-un fel e și o provocare pentru noi. Nu poți să te pronunți asupra valorii unei lucrări până când nu ai încercat să o realizezi în toate coordonatele sale. Deci, până când nu o parcurgi și nu faci acest efort, până la capăt, ar fi incorect să dai un verdict.

Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat!

D.M.: Cu plăcere!

 

Interviu realizat de Iulia Alexandra Chertes