INTERVIU: Irinel Anghel

Irinel Anghel – declanșare de animare și dezanimare a corpurilor, vocilor, obiectelor și instrumentelor

Irinel Anghel este compozitoare, artist interdisciplinar, perfomer vocal, ce și-a aprofundat cunoștințele cu un master în muzicologie (1995) și unul în compoziție (1997). Este doctor în științe muzicale din 2003 și absolventă a programului postdoctoral MIDAS în cadrul UNMB (2013). În paralel, a urmat cursuri de dans contemporan (CNDB), de actorie (Teatrul În Culise) și de antrenamentul actorului (programul Flying Sandbox susținut de regizorul american Paul Bargetto). În cadrul festivalului SIMN, ediția XXIX-a, Irinel Anghel a susținut, alături de prietenii săi, un spectacol intitulat „DollCore Doll-Hall in DollMoll”. Cu această ocazie am oprit-o preț de câteva minute pentru a răspunde câtorva întrebări legate de arta sa:

Foto: Lucian Olteanu

A.S.: Ce v-a atras către acest subiect ,,DollCore”?

I.A.: Totul a pornit de la o piesă de muzică electronică, pe care am făcut-o acum trei ani, numită ,,IDoll”. Făcusem partituri în formă de păpuși și utilizam combinații sonore dintr-un univers jumătate drăgălaș, jumătate grotesc. Simbolul păpușii m-a atras întotdeauna. Este extrem de generos, dincolo de partea superficială pe care o simțim când auzim cuvântul „păpușă”, dar dacă mergem în istoria păpușii vedem că existau păpușile ritualice, figuri extrem de puternice ce erau folosite în practici terapeutice. Orizontul ,,păpușii”, cumva, s-a schimbat în funcție de evoluția omenirii. Eu sunt foarte atrasă și de zona grotescului, lucrez cu suprarealismul și cu îngroșarea trăsăturilor artistice, sunt considerată un artist ce sondează în partea dark. Păpușa este un element ce sperie foarte tare, acest lucru este explicat și în studiile de psihologie. Aceste studii spun că tocmai prin faptul că păpușa are trăsăturile omului, sperie prin această asemănare. Omul își vede propria imagine dar neînsuflețiță, fără conștiință, fără suflet și dacă extragi aceste două lucruri orice poate deveni extrem de periculos. Multitudinea asta de sensuri a fost suficient pentru mine încât să fiu subjugată de acest subiect.

A.S.: Cum apare inspirația? Ce anume vă inspiră?

I.A.: Inspirația, pentru mine, este ca un puzzle, întâi apare o piesă de puzzle, nu vine niciodată toată odată sau în ordine cronologică firească. Până la ,,destinație” se tot completează această imagine de la care pornesc.

A.S.: V-a fost vreodată frică de posibila neînțelegere artistică din partea oamenilor ce participă la un spectacol de-al dumneavoastră?

I.A.: În primul rând eu nu cred doar în înțelegerea artei. Contactul cu arta nu reclamă neapărat înțelegere sau o singură înțelegere. Prin proiectele mele las orizontul înțelegerii extrem de deschis și nu îmi doresc ca cineva să înțeleagă exact ceea ce am vrut eu să transmit. Dacă se întâmplă să fie așa nici măcar nu o recunosc pentru că important este ca la această experiență, chiar dacă creezi un orizont de așteptare, să declanșeze în fiecare reacții și decodificări personale. Este important pentru mine ca împreună cu publicul să avem un proces co-imaginativ. Ce mi-am imaginat eu se adună cu suma tuturor înțelegerilor celor ce participă și atunci orizontul este mult mai bogat. Creația are de câștigat și din această cauză nici măcar partenerilor mei de scenă nu le spun detalii despre acting, le spun strict cât au nevoie să știe. Vreau să le dau posibilitatea să adauge și ei ceva.

A.S.: Cât de grea este munca unui artist interdisciplinar?

I.A.: Pentru mine nu este grea deoarece nu o văd ca pe o muncă; noi suntem obișnuiți să denumim muncă ceva care te obosește sau pentru care depui efort, iar la mine nu se pune problema. Fac totul cu maximă bucurie și nu mă văd trăind altfel, face parte din mine. Pentru un artist interdisciplinar este fascinant să ai la dispoziție un spațiu comun al tuturor artelor din care să îți iei toate materialele de care ai nevoie pentru proiectul respectiv. Posibilitățile sunt nelimitate, din cauza asta eu nu repet proiecte pentru că, tocmai, există atâtea posibilități de explorat încât nu îți ajunge o viață și ar fi păcat să nu merg mai departe și să încerc mereu altceva.

Interviu realizat de Andrada Stan

Comments are closed.