Cronică: “Anotimpuri Contemporane” – TOAMNA
În data de 3 octombrie 2023 a avut loc la Cluj-Napoca al treilea concert din seria „Anotimpuri Contemporane”, un proiect al ansamblului Couleurs, ansamblu clujean de muzică modernă şi contemporană şi al asociației culturale Sound Borders, ambele conduse cu tenacitate şi excelență de către Alexandru Ștefan Murariu. Concertul, structurat sub tematica TOAMNEI, a avut loc în Sala Studio a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, fiind precedat în 2 octombrie de un Round Table cu compozitorii la Turnul Croitorilor. Cronica următoare a fost scrisă în mod spontan de către compozitorul şi profesorul Șerban Marcu, care ne-a îngăduit să o postăm.
Să spui că un spectacol (pentru că parcă e prea puțin să spui „concert”) al Ansamblului Couleurs a fost la superlativ este deja o banalitate. Știi dinainte să te duci că așa va fi. O trupă tânără, energică, de oameni talentați și dornici să se exprime artistic, sub conducerea (colegială, nu autoritară – i-ar plăcea să menționez asta) a compozitorului Alexandru Ştefan Murariu, omul care este în spatele tuturor proiectelor, de la cel care le „scrie” (cum se zice în jargon), la cel care se preocupă de fiecare detaliu: promovarea evenimentelor prin postări și filmulețe catchy, concepția programelor de sală, regia de lumini (incluzând deja cunoscuta marcă, cele șase neoane care se metamorfozează coloristic la fiecare concert), selecția pieselor, organizarea repetițiilor din postura de dirijor și, nu în ultimul rând, prezența pe scenă (uneori) prin lucrările proprii.
Seara de 3 octombrie ne-a prilejuit o întâlnire cu anotimpul culorilor, toamna, dar și anotimpul introspecției, al vieții care-și pierde energia, al presimțirii iernii, anotimpul frunzelor uscate și al ploii. Programul a reunit șase lucrări, dintre care patru au fost în primă audiție absolută (trei dintre ele scrise special pentru acest eveniment).
Concertul a debutat cu Arioso pentru orchestră de coarde de Sigismund Toduță, o piesă elegiacă unde se îmbină discursul de factură neobarocă cu armoniile modale și cu melodica discret românească. Începutul perfect, sub o zodie a melancoliei. Alegerea acestui compozitor se leagă de a doua lucrare din program, un ciclu de trei lieduri pentru bariton și ansamblu al maestrului Cornel Țăranu, plecat recent dintre noi, și al cărui profesor de compoziție a fost, după cum se știe, Sigismund Toduță. Baritonul Cristian Hodrea a colorat cu fantezie și talent cele trei lucrări, aflate toate în sfera morții, a sfârșitului, ca o tristă premoniție. Am recunoscut cu toții gestica ruptă, aproape violentă, specifică dragului nostru profesor, și melodica zigzagată, abruptă. A treia lucrare a fost ciclul de lieduri pe versuri de Mallarmé al lui Maurice Ravel, pentru voce feminină și ansamblu instrumental, delicate, eterice, și interpretate de soprana Roxana Chicidea. Un timbru cald, plăcut, dar parcă o interpretare puțin crudă, temătoare. Cu certitudine reluarea, cu altă ocazie, a acestei piese, va aduce un plus de încredere și expresivitate. Roxana Chicidea, membră a Corului Filarmonicii clujene, este o artistă care promite să se dezvolte frumos, și pasiunea ei pentru muzica nouă este îmbucurătoare.
Au urmat lucrările a trei compozitori bucureșteni: DanDe Popescu, Diana Rotaru și Irinel Anghel, aflate sub umbrele estetice diferite. Piesa 23.09 a lui DanDe Popescu, făcând aluzie la data echinocțiului de toamnă, ziua egalității dintre zi și noapte, a explorat echilibrul dintre diatonic și cromatic, dintre visceral și diafan, dintre atemporal și măsurat, dintre dens și rarefiat. Lucrarea, pentru ansamblu, plasa flautul în prim plan, și am remarcat interpretarea colorată a Ramonei Murariu , tot mai versatilă pe teritoriul muzicilor noi. A urmat lucrarea Hypnagogia II, o rescriere pentru Couleurs a unei lucrări mai vechi, care sondează sonor spațiul dintre trezie și somn, integrând în cadrul ansamblului instrumental vocea, dar mai mult cu valoare strict timbrală, un instrument printre instrumente, deși aceasta alterna între vocalize și melodizări ale unor texte legate de tema somnului. O lucrare care pendulează, de asemenea, între delicatețe și energie descătușată. Pata de culoare a concertului (dar fiecare piesă a fost, de fapt, o pată de culoare), și în același timp încheierea perfectă pentru un concert care ne-a adus în suflet toamna când afară vara are ultimele zvâcniri, a fost performance-ul lui Irinel Anghel, „mare preoteasă” oficiind revenirea anotimpului arămiu, într-un decor populat cu umbrele, uscătoare de păr, cărți și frunze uscate din belșug. Lucrarea, intitulată sugestiv A 54-a toamnă, a fost un pseudojurnal sonor/vizual, încărcat de nostalgie (romanța „A ruginit frunza din vii”), dar și cu „turbulențe” vântoase, încheindu-se cu ploaia… pe care nimeni nu cred c-o așteaptă, dar care este marca sonoră cea mai potrivită a acestui anotimp.
De toate pentru toți, dar numai lucrări superlative din punct de vedere expresiv, așa cum Ansamblul Couleurs ne-a obișnuit deja.
Urmează, peste o lună și un pic, ultimul concert al ciclului „Anotimpuri contemporane”, cel dedicat iernii, și cred că este superfluu să vă invit să participați. Sigur că o să mergem, concertele Couleurs nu se ratează, pur și simplu.
În final, doresc să-i felicit pe toți cei implicați, de la setul de compozitori, la interpreții animați de vrăjitorul de la pupitru, și nu în ultimul rând la cei implicați administrativ, care au făcut ca acest eveniment să se desfășoare la cea mai înaltă ținută. La mai mare (deși, după un concert la Filarmonica din Berlin, mi-e greu să-mi imaginez ce anume ar putea fi „mai mare”…)
Șerban Marcu