CRONICĂ: Ansamblul Atem – Vortex Sonique
SIMN 2019
Nicoleta Cîrstea: Ansamblul Atem – Vortex Sonique
Nu avem existență fără transcendență. (Karl Jaspers)
În cea de-a XXIX-a ediție a festivalului SIMN (Săptămăna internațională a muzicii noi) s-a pus accentul pe muzica de proveniență franceză și autohtonă dar și pe promovarea generațiilor tinere de compozitori și interpreți. Penultima zi de festival a adus pe scena Muzeului „George Enescu” ansamblul ATEM din Timișoara. Ansamblu îi are în componența sa pe Vlad Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel și Victor Andrei Părău – pian. Concertul s-a aflat sub egida conceptului central intitulat Nirvana, concept în care transcendența și dezmărginirea eului sunt dezvoltate prin sacralitate și ritualuri deschise spre comuniune și mister.
Primul moment artistic a fost interpretarea lucrării intitulate Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen, pentru clarinet, vioară, violoncel și pian, compusă de către Toshio Hosokawa (Japonia). Creația aceastuia se poate defini prin sinteza creată între influnțele culturii occidentale și cele specifice muzicii tradiționale japoneze. Membrii ATEM au reușit să se muleze pe o „zonă” muzicală foarte greu de definit, uimind deopotrivă prin tehnica instrumentală. Starea și senzația de tensiuine au fost puse în evidență prin jocul contrastant al fiecărui instrument. Aparent sub semnul simbolistic al dualității complementare – ying și yang, tematica centrală a fost elaborată muzical prin trecerile relativ bruște de la o stare la alta, pe principiul contrastului.
Starea insuflată audienței s-a apropiat transcendental de simbolistica aparte propusă de către compozior, reuniunea veleităților europene cu sensibilitatea irezistibilă a universului asiatic sugerând alunecarea către un anume abis infinit al creației.
Conceptul existenței ca principiu funcțional al umanității s-a făcut simțit și în celelalte momente ale serii. În lucrarea intitulată sugestiv Dancer on a Tightrope pentru vioară și pian, compozitoarea Sofia Gubaidulina (Rusia) a exemplificat prin intermediul combinației dintre vioară și pian depășirea „barierelor” confortului unei zile obișnuite. Încă de la ricoșeul „exagerat” al viorii s-a observat o timbralitate aparte ce a fost urmată de folosirea inedită a corzilor pianului fie prin ciupire sau lovire. Transcendența de la „confort” la asumarea de riscuri a fost captată de către cei doi interpreți prin contrastul celor două părți ale piesei, trecerea fiind una bruscă și de efect. Finalul, sub semnul biruinței și al fanteziei, a fost pus în lumină prin tensiunea armonică dar și prin tremolul viorii care ajunge într-un registru acut, oferind ascultătrilor o variantă de definire a existenței de o prospețime ieșită din comun.
Jonathan Harvey (1939-2012) este unul dintre cei doi compozitori de la care a luat „naștere” proiectul Vortex Sonique. Cu piesa Nataraja pentru flaut piccolo și pian s-a trecut către investigarea stării de angoasă a eului, făcându-se apel la prezența evocatoare a trăsăturilor zeului Shiva, zeu al distrugerii. Flautistul Vlad Colar a surprins nu doar prin flexibilitatea pe care a demonstrat-o prin schimbarea cu lejeritate de la flaut la flaut piccolo, dar și prin efectele și modalitățiile de emisie sonoră care au indus starea de angoasă, sugerând apropierea dezastrului.
Al patrulea moment a acaparat prin combinația de timbre care semnifică diferențele și polaritățile prezențelor, pe care compozitorul Karel Volniasky (Israel) le-a sublimat în lucrarea Controversy pentru vioară, flaut și clarinet. În ciuda faptului că în principal țesătura reprezintă un dialog între cele trei instrumente, s-au evidențiat zone de îmbinare a melodiilor, rezultând astfel o unitate cu caracter tranzitoriu.
De departe piesa cea mai convingătoare ca tehnică și mesaj a fost Après l’ineffable pentru violoncel și pian de Benjamin Attahir (Franța). Violoncelistul Darius Tereu a avut dificila misiune de a reda forța și starea de dezmărginire implicată de „ritualurile” de maturizare ale eul-ui. Nu doar melodia a indus abisul nesfârșit de agonie dar și interpretarea celor doi care a „hipnotizat” prin caracterul sacral, evoluând pe două planuri (pianul – contemplativ și violoncelul – tensiunea și murmurul disperării).
Încheierea concertului l-a avut în prim plan pe compozitorul George Crumb (n.1939), creația sa fiind un punct de plecare foarte important în acest proiect. Noutatea piesei Eleven Echoes of Autumnpentru flaut alto, clarinet, vioară și pian a constat în folosirea nu doar a clapelor și corzilor pianului (prin lovire și ciupire), dar și prin folosirea pianului drept cutie de rezonanță de către cei doi suflători în anumite momente.
Nu doar acest aspect a fost remarcat, printre combinațiile heterofone au apărut mici momente în care fiecare dintre cei patru interepreți au recitat pe rând (la începutul fiecărei cadențe) un text în latină. Tensiunea a fost creată în forma unui arc de cerc, iar culminația fiecărei părți a avut un caracter gradual.
Pe principiul conceptului de Nirvana, am avut astfel plăcerea de-a audia și aprecia diversitatea sonoră care a caracterizat evenimentul. Alunecarea printre stările ce definesc momente ale existenței, eterna căutare a eul-ui, agonia și extazul căutării s-au finalizat în acest caz cu o reprezentație de natură contemporană, în care experimentarea și îmbinarea s-au dovedit primordiale și obligatorii în viziunea compozitorilor contemporani.