
Multitalentaţi: muzicienii noii generaţii
Cronica realizata de Irina Vesa la concertul BAZAR IN CHEI, care a avut loc in cadrul Festivalului CHEI al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, editia 2022, luni, 16 mai 2022, in Sala “George Enescu” a UNMB. Concertul a cuprins lucrari ale tinerilor studenti ai claselor de compozitie clasica ale UNMB.
Trebuie remarcat din capul locului numărul mare de muzicieni aflaţi în dubla ipostază de compozitor şi interpret, vădind talent şi iscusinţă în ambele! Tinerii compozitori s-au aflat, astfel, pe scenă, atât în interpretarea pieselor proprii cât şi pe ale colegilor.
Despre lucrări putem spune: o îmbrăţişare a diatonismului şi a melodicităţii, într-o manieră expresivă şi cu idei extra-muzicale interesante. Le-am găsit foarte reuşite şi mi-au plăcut toate; au fost şi destul de diferite şi de personale, ceea ce e de apreciat. Studenţii par să ştie foarte bine ce vor iar prin piesele lor au ceva de zis. Orientarea spre melodism şi consonanţă mi s-a părut susţinută şi coerentă, căci a fost aşezată într-un context cu destulă substanţă.
Plecând de la nucleul imnului medieval ,,O Gloriosa Domina’’, tema cu variaţiuni Vari8, de Andrei Petrache, pune în valoare caracterul discret al sonorităţilor de chitară. Variaţiunile se îndepărtează stilistic treptat de original, trecând şi prin mai multe stări. Polifonia luminoasă merge spre locuri întunecat-misterioase, în care melodia e dispersată lent. Mai târziu, liniile cromatizate înteţesc un suspans ce dispare; se aşterne calmul – melodia în registrul mediu-acut devine visătoare şi întrebătoare: cei doi chitarişti dublează planul instrumental cu o melodie fluierată delicat. Cred că mi-ar fi plăcut ca piesa să dureze puţin mai mult…
Sonata pentru pian de Alexandru Zaharencu întretaie, îmbină şi continuă fluent trei tipuri de scriitură: o temă calmă, în ritmul unui tango lent, cu elemente modale (ce reies din melodia în cvarte paralele, aproape), un limbaj profund romantic, învolburat, cu gesturi explozive, mai disonante. Tematic ea ,,expune mai multe stări de agregare ale individualităţii’’.
O explorare a unor dimensiuni întunecate, Duo pentru contrabas şi vioară, de Jonathan Alexandru, se construieşte treptat, câştigând claritate şi o apropiere a tensiunilor. Prin intermediul celor două moduri Messiaen folosite se reliefează melodii/teme captivante, grave, al căror farmec e uneori subliniat de sonorităţi major-minore. Materialul muzical evocă un anumit caracter cinematic. Interpretarea excelentă aduce un plus de greutate.
Suita pentru pian Nichijo, de Mihnea Stroe, abordează viaţa de zi cu zi, reliefând multitudinea de stări prin care trecem pe parcursul unei singure zile. Începutul optimist sugerează un dans folcloric (,,entuziasmul cu care privim o nouă zi, plină de posibilităţi’’); îl urmează haosul cu pianistica ce clocoteşte prokofievian. Liniştea (,,de care uneori simţim nevoia dar de care alteori ne este frică’’ – interesant mesaj) aduce acorduri grave peste care sclipesc acute astrale; din aceasta decurg momentele de reverie, în care raze de speranţă îşi fac loc printre nori, întâi delicat apoi convins, foarte diatonic. Meditaţia, introspecţia ne aduc într-un major luminos, cu tentă minimalistă apoi post-romantică, cu sugestii de muzică de film. Încheie cu un acord major.
Andreea Petrescu schiţează în sunet elemente ale naturii dar şi ale antichităţii greceşti, în suita Trei comedii de Aristofan, pentru harpă şi percuţie. Alăturarea instrumentală e fermecătoare, de poveste, potrivită celor trei vietăţi cărora le dă viaţă: broaştele (vibrafon, guiro), păsările (fluierul cu apă) şi viespile. Atmosfera este liniştită dar colorată. Harpa şi vibrafonul te poartă într-o lume acvatică, uşoară dar misterioasă deopotrivă.
Într-un registru expresiv contrastant, Trei lieduri pentru voce şi pian, de Oana Vardianu, e o lucrare ce aduce dramatismul în prim-plan: uneori îndulcit, alteori apoteotic. Cele două lieduri pe versuri de Şerban Codrin, ,,Salix’’ şi ,,Această simplă ninsoare’’ par a constitui o piesă unitară. Contrastul expresiv vine cu ,,Aducătorul de speranţă’’, pe versuri de Nina Cassian; aici apar elemente mai ludice. Am remarcat glasul lejer al sopranei, care părea să nu depună absolut niciun efort – indiferent de registrul sau nuanţele abordate.
Percuţia şi mediul electronic preînregistrat se întâlnesc în M87 de Irina Perneş. ,,Reprezintă povestea unei stele, mai precis a începutului și sfârșitului acesteia’’. Făurind o lume sonoră ceva mai abstractă, M87 redă misterul glacial şi vastitatea cosmică. Sunetele percusive împânzesc materia întunecată a mediului electronic preînregistrat, în conglomerări precise apoi în ecouri profund atmosferice, de amplă respiraţie (unde aliajul instrument-electronică e complet). Autoarea a condus aceste spaţii subtile cu un rafinament impecabil. Aceasta a fost piesa mea preferată (de ascultat şi reascultat…)
A urmat Camera divorţaţilor pentru vioară/violă şi clavecin/orgă, de Toma Verly. Bazată pe o invenţie (sau legenda acesteia) a Biertanului medieval (,,acolo stăteau 14 zile închişi soţul şi soţia care doreau să divorţeze, era un singur pat, o singură farfurie, o singură lingură’’), lucrarea lui Toma Verly propune 14 variaţiuni care parcurg suişurile şi coborâşurile celor 14 zile. Subiectul sugerează mult umor, însă acesta e dozat cu moderaţie, încercările prin care trec cei doi soţi fiind luate în serios. Autorul subliniază faptul că ,,fără colaborare si înțelegere nu există iubire și în cazul nostru, muzică’’. Simpatica lucrare îmbină mesajul cu poante muzicale binevenite.
Cvartetul de coarde Visul Dorotheei de Dora Gaitanovici urmăreşte câteva din momentele şi personajele-cheie ale poveştii Vrăjitorul din Oz (de Frank Baum): venirea în Oz, Omul de Tinichea etc. Această Dorothy pare să poarte ie: crâmpeie folclorice (motive modale, ritm aksak) se regăsesc în materialul muzical, aducând tărâmul lui Oz pe plaiuri mioritice. Limbajul e prioritar modal, nelipsind culoarea şi personalitatea; e îmbogăţit de pasajele mai cromatice, care aduc un oarecare contrast. O lucrare frumoasă; îmi imaginez că poate fi extinsă, pe viitor, şi cu alte elemente ale poveştii (vrăjitoare, maimuţe zburătoare, adormirea în câmpul de maci…), căci imaginaţia lor se pretează ilustraţiilor muzicale.
Cu Ciment străveziu pentru trio (vioară, flaut, pian), George Păiş speculează contrastul dintre două lumi sonore (,,una transparentă, diafană, alta greoaie, mecanică şi mecanicizată’’). Începutul aduce un modalism curat, într-o linie surprinzătoare, în unison (evocând ,,o senitătate cvasi-gregoriană’’); aceasta se ramifică în eterofonii şi omofonii; izbucniri energice îi urmează, cu acorduri astringente, în aksak. Regăsim şi în această piesă filonul folcloric, însă în mai mică măsură.
Un concert atrăgător şi colorat: o constantă a acestei generaţii tinere, care nu doar că promite dar chiar ,,livrează’’ în prezent muzici captivante.
Irina Vesa